Intoarce-te la prima pagina a articolului - pagina 1
Francizatii care aleg sa deschida o cafenea vor comercializa o gama larga de bauturi pe baza de cafea si nu numai, in timp ce intr-o unitate de tip “take away” vor fi vandute doar cateva tipuri de bauturi pe baza de cafea, care pot fi preparate repede si usor.
In plus, intr-o cafenea trebuie sa existe si rafturi de prezentare a tipurilor de cafea produse de Pascucci, astfel incat clientii sa poata cumpara pachete cu cafea Pascucci pentru a o prepara acasa.
In mod optional, francizatii pot rezerva un spatiu in cadrul cafenelei pentru a comercializa o linie vestimentara realizata tot de Pascucci - in stil casual.
Pentru tot ceea ce tine de marca Pascucci, francizatii isi fac aprovizionarea prin compania Velvet Cafe, achitand in avans contravaloarea comenzii efectuate (n. red. - conform politicii practicate de compania italiana). Insa, preturile de vanzare sunt stabilite in mod independent de fiecare francizat in parte.
In afara de produsele marca Pascucci, francizatii mai pot comercializa in cadrul cafenelei si gustari reci (sandwich-uri, salate), alaturi de produse de patiserie si cofetarie.
Astfel, pe langa tipul unitatii deschise si amplasarea acesteia, cifra de afaceri a unui francizat poate fi influentata si de produsele optionale pe care acesta alege sa le comercializeze in cadrul unitatii (inclusiv haine, in cazul unei cafenele).
“Foarte important este ca francizatul sa respecte atat calitatea produsului vandut, cat si calitatea serviciilor prestate de angajatii sai. Pentru ca ambele ii pot influenta vanzarile in mod decisiv”, explica managerul Velvet Cafe.
Pe parcursul afacerii, francizatii trebuie sa plateasca o taxa de redeventa, care poate fi stabilita ca o taxa anuala fixa sau ca o taxa anuala mai mica, la care se adauga un procent din vanzari.
Exclusivitatea teritoriala se acorda in functie de rezultatele primului venit si se negociaza in functie de puterea financiara a acestuia de a acoperi piata pe care activeaza.
Contractul de franciza se semneaza pe o perioada nelimitata.
Afacerea Pascucci in Romania
Adriana Matei spune ca preturile pot fi adaptate la puterea de cumparare a consumatorilor, inclusiv pentru fiecare zona a orasului. Astfel, in cazul cafenelei Pascucci Dorobanti, targetul este format din persoane cu venituri peste medie, in timp ce in cazul cafenelei din Militari preturile sunt usor accesibile si persoanelor cu venituri medii.
Promovarea afacerii s-a facut in diverse publicatii tiparite, dar si online (site propriu, precum si prezenta pe site-urile revistelor dedicate petrecerii timpului liber - B24fun, Afterhours). La acestea s-au adaugat evenimentele organizate in cadrul cafenelelor Pascucci, precum si participarea la diverse evenimente organizate de altii.
“Pentru mine publicitatea a insemnat faptul ca am deschis prima cafenea pe Dorobanti, pentru ca a adus marcii Pascucci o vizibilitate foarte mare”, precizeaza Adriana Matei.
Cifra de afaceri inregistrata de compania Velvet Cafe in primul an de la deschiderea primei cafenele este de circa 600.000 de euro, potrivit propriilor estimari. Pentru ultimele doua luni ale acestui an, managerul companiei estimeaza incasari de pana la 80.000 de euro.
Ea mai spune ca in ceea ce priveste vanzarile de cafea, acestea pot varia de la o unitate la alta. Spre exemplu, intr-o saptamana, cafeneaua situata in zona Dorobanti vinde in medie circa 12 kg de cafea, in timp ce unitatea din Militari Shopping Center vinde pana la cinci kilograme.
Pe langa cele doua unitati deschise in Bucuresti, compania mai distribuie cafeaua Pascucci si catre alte cafenele din tara. Pentru moment exista un sub-distribuitor care se ocupa de partea de vest a tarii, insa Adriana Matei spune ca intentioneaza sa extinda distributia de cafea si catre alte unitati din tara.
Velvet Cafe poate distribui cafeaua Pascucci catre intreg segmentul HoReCa, insa managerul companiei spune ca deocamdata exista colaborari doar cu cateva cafenele si nu intentioneaza sa intre prea curand pe intreg segmentul.
Dezvoltarea afacerii
“Initial, aveam in plan deschiderea a cel putin doua unitati proprii in fiecare an, plus acordarea de francize pe teritoriul tarii”, detaliaza Adriana Matei.
Pentru acest an, ea spune ca nu mai are in vedere nicio deschidere, insa in prima parte a anului viitor intentioneaza sa deschida inca o cafenea stradala in Bucuresti, daca va gasi un spatiu care sa merite investitia.
“In contextul actual, nu mai deschizi doar ca sa-ti faci un numar de unitati. Acum este mai important ca oricand locul in care deschizi. Pentru ca nu este momentul sa deschizi oriunde, ci doar acolo unde esti sigur ca exista o cerere reala si ca afacerea o sa mearga”, mentioneaza Adriana Matei.
Ea mai spune ca, pentru cei care dispun de lichiditati, perioada actuala este propice pentru deschiderea unei cafenele intr-o zona buna. Pentru ca preturile pe piata constructiilor au scazut foarte mult si este mai avantajos sa construiesti acum, astfel incat la revenirea pietei sa ai deja afacerea pe picioare.
Intoarce-te la prima pagina a articolului - pagina 1
DE RETINUT:
Domeniu de activitate: Cafenele.
Concepte propuse: Cafenea propriu-zisa si unitate de tip “take away” (n. red. - de unde cafeaua poate fi cumparata la pahare de unica folosinta pentru a fi luata la pachet).
Investitie: Pentru oricare din concepte, taxa de intrare in sistemul de franciza este de 35.000 de euro. In cazul unei cafenele deschise pe o suprafata de 150 mp, investitia in mobilier poate ajunge la 60.000 de euro; la aceasta se adauga cheltuielile de amenajare a unitatii, care depind de mai multi factori. Investitia in deschiderea unei unitati de tip “take away” pe o suprafata de 10 mp este de pana la 10.000 de euro.
Taxe pe parcursul afacerii: Francizatii trebuie sa plateasca o taxa de redeventa, care poate fi stabilita ca o taxa anuala fixa sau ca o taxa anuala mai mica la care se adauga un procent din vanzari.
Extindere in franciza: Detinatoarea master francizei Pascucci in Romania vizeaza toate orasele tarii.
Redactor: Oana Caltea
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.
Publicat pe 02 Noiembrie 2009 la ora 23.40