Simplus Invest continua extinderea in afara tarii


Compania de servicii interactive a inceput de anul trecut sa se dezvolte in afara Romaniei iar acum vizeaza extinderea serviciului de microplati si lansarea in luna august a doua noi proiecte online (un portal pentru prescolari si o aplicatie pentru scurtarea link-urilor).

 

nn.bb, aplicatia ce permite scurtarea unui URL, se adreseaza in special celor care vor sa isi valorifice continutul publicat online, permitand taxarea pentru accesul la materialele publicate. Platforma va avea si modalitati de recomandare a continutului, precum si o platforma de afiliati. Vizitatorii vor plati prin SMS accesul la continut.

"Pentru media este un moment prielnic (n.red. - sa solicite bani pentru continut), pentru ca veniturile din publicitate au scazut foarte mult si utilizatorii sunt expusi la atatea oferte de continut incat nu isi doresc sa se aboneze la un continut general decat daca este foarte specializat si le aduce niste beneficii directe, dar vor dori sa plateasca sume mici si punctuale pentru un continut care ii intereseaza", spune pentru startups.ro Dan Boabes (foto), CEO-ul Simplus Invest.

Din prima zi de lansare, aplicatia va fi disponibila in 22 de tari (SUA, Australia si aproape toata Europa).

"Incercam sa avem acoperire mare de la inceput, pentru ca ne asteptam ca proiectul nostru sa dea idei altor jucatori care acum sunt mai mari in piata aceasta", mai spune Dan Boabes.

El se asteapta ca, in prima faza, publicatiile si furnizorii de continut din Romania sa fie mai interesati de aceste instrument, avand deja discutii cu acestia, iar cei din strainatate sa-i solicite demo-uri si API-uri pentru a-l verifica.

"Ne asteptam sa fie foarte mult continut, 80% - 90%, in zona 1 euro - 2 euro pentru un articol. Este o bariera psihologica redusa. Valorile pot fi insa si mai mari. Noi realizam acum plati pentru mai multe platforme online, pentru mai multe aplicatii, si stim ce sume sunt implicate chiar pentru o piata ca Romania. Sumele pot fi semnificative daca ceea ce se ofera este ceea ce utilizatorul isi doreste", adauga Dan Boabes.


Portal pentru prescolari
Al doilea proiect online ce urmeaza sa fie lansat este aa.bb, un portal pentru prescolari. Dezvoltarea acestuia a inceput in noiembrie 2008, insa in aproape un an, dezvoltatorul web cu care firma colabora a furnizat doar un layout. In prezent, dezvoltarea proiectului a fost preluata de MB Dragan.

Site-ul va fi unul international, astfel ca de la inceput va fi lansata o versiune in limba romana si una in engleza.

Unul din elementele importante ale portalului va fi continutul, care trebuie sa fie original.

"Dezvoltarea de continut pentru copii presupune psihologi care sa te indrume si sa te verifice, precum si oameni pentru design-ul acestuia", spune Dan Boabes.

Portalul va avea trei sectiuni principale, fiecare cu mai multe subcategori: cea educativa (aplicatii "play and learn"), cea de jocuri si cea de petrecere a timpului liber (fara o interactivitate continua cu calculatorul, cu activitati precum ascultarea de povesti).

Portalul va dispune si de un modul de audio browsing (transpunerea automata in format audio a textului scris), care a fost introdus deoarece multi dintre copii vizati nu au inca varsta la care stiu sa citeasca.

Parintii vor putea afla informatii despre copil si activitatea acestuia pe site prin rapoarte cantitative (cate ore a stat, unde si ce a facut) si calitative (cat de bine cunoaste copilul anumite lucruri - cifre, culori etc - si clasamente privind cunostintele copiilor).

Veniturile site-ului vor avea la baza abonamentele premium pe care si le vor putea face parintii pentru a primi rapoarte detaliate despre activitatea copiilor, precum si vanzarea de publicitate.

"Ne asteptam ca unele marci sa branduiasca anumite aplicatii ori sa vina cu propria aplicatie in platforma", mai spune Dan Boabes.

Promovarea site-ului se va face prin forumurile specializate despre copii si prin parteneriate cu marcile care au produse pentru copii.
Investitiile si strategia in online

Valoarea investitiei in aplicatia ce permite scurtarea unui URL este de aproximativ 15.000 - 20.000 euro.

Investitia initiala in portalul pentru copii variaza intre 50.000 de euro si 80.000 euro, urmand sa fie recuperata in trei ani.

Antreprenorul intentioneaza ca pentru acest site sa acceseze fonduri europene in valoare de 300.000 de euro, deoarece proiectul presupune mai multe stadii de dezvoltare.

"Piata romaneasca nu este suficient de mare pentru proiecte mari si proiectele romanesti ar trebui sa aiba si o componenta de <.com>, sa fie internationalizate, mai ales ca acel cost suplimentar pentru internationalizarea proiectului nu este semnificativ mai mare fata de costul general de dezvoltare a framework-urilor si platformei web. Un proiect international localizat pe anumite piete va fi in viitor mult mai eficient decat unul strict romanesc, care se dezvolta in granitele destul de stramte ale online-ului romanesc", spune Dan Boabes.

Proiectele lansate de Simplus au domenii inregistrate in Barbados (.bb), pentru a avea nume scurte, usor de retinut (mai ales in cazul portalului pentru copii). Procedura a fost intermediata de o casa de avocatura, deoarece doar rezidentii si firmele din Barbados pot inregistra domenii .bb.

Intreaga dezvoltare a proiectelor online este externalizata, Simplus facand numai planning si strategie. Compania are resurse interne de dezvoltare web doar pentru activitatea principala


switter.com
Un alt proiect al Simplus este platforma switter.com, ce interconecteaza diverse canale de comunicare (Twitter, Yahoo Messenger, SMS si RSS), permitand actualizarea tuturor prin SMS sau Messenger.

Proiectul a fost localizat in Polonia (traducerea si partea tehnica), urmand ca partenerul local sa-l promoveze catre utilizatorii din aceasta tara.

"Prima directie va fi de a gasi VIP-uri cunoscute in mediul online sau mediul offline si care utilizeaza preponderent varianta noastra de microplati, pentru ca asta aduce vizibilitate si utilizatori", adauga Dan Boabes.

 

Citeste continuarea articolului - pagina 2

DE RETINUT:
Simplus Invest va lansa in luna august doua noi proiecte, un portal pentru prescolari si o aplicatie pentru scurtarea de URL-uri.
Investitia in ambele proiecte ar putea ajunge pana la 100.000 de euro.
In ultimul an, firma si-a diversificat sursele din care provin veniturile, pentru a nu mai depinde de o singura companie.
Pietele externe pe care este prezenta Simplus sunt Italia, Spania, Turcia, Bulgaria si Republica Moldova, urmand ca din acest an sa fie si in Polonia, Cehia si Azerbaidjan.
Pentru 2010, Dan Boabes, fondatorul companiei, estimeaza venituri de aproximativ 5,5 milioane de euro.
Antreprenorul spune ca a primit oferte de preluare a firmei, dar ca nu este momentul potrivit pentru vanzare.


Redactor: Alina Botezatu

Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.


Nu exista comentarii