Ultimele zile pentru inscrierea in programul Tineri Antreprenori 2015


Programul de training si mentorat pentru antreprenori este organizat de Junior Chamber International  (JCI) Bucuresti iar perioada de inscriere se incheie pe 7 septembrie.


Tineri Antreprenori” este o scoala de antreprenoriat pentru cei aflati la debut, precum si un accelerator de afaceri pentru cei deja lansati in afaceri, se mentioneaza intr-un comunicat de presa.

Programul se adreseaza celor care au deja o afacere, un produs, un serviciu lansate de unul sau doi ani, sau au o idee clar definita de business, validata sau in curs de validare si care poate fi pusa in practica in urmatoarele sase luni.

Cele trei componente ale programului reunesc: opt sesiuni de training in perioada 14 septembrie - 6 octombrie, urmate de o perioada de mentorat, in care fiecare participant este sprijinit de un antreprenor sau manager cu experienta sa progreseze in afacerea sa, iar la final un concurs de planuri de afaceri, in fata unui juriu.

Antreprenorii din program vor participa la training-uri despre motivatie si etica antreprenoriala, strategie si pozitionare a afacerii, business model, organizare din punct de vedere legal si fiscal, marketing, leadership si management al echipei, finante si perspectiva finantatorilor. Printre mentorii din program se afla: Dan Stefan, Autonom Rent-a-Car; Marius Dan, Tudor. Personal Tailor; fratii Mihai si Cristian Logofatu, Bittnet Systems; Alex Dona, Partner TimesNewRoman.ro; Al Kamara, Fondator Wave Division; Matei Dumitrescu, Tech Angels.

JCI “Tineri Antreprenori” ofera un cadru de dezvoltare flexibil, cu posibilitatea alegerii temelor de discutie in cadrul workshop-urilor, acces la o comunitate de antreprenori cu experienta, din diverse domenii, feedback de la mentori cu diverse expertize, toate acestea la un cost redus pentru participanti (300 de lei pentru cei care nu sunt membri JCI; 150 de lei pentru membrii JCI).

Printre afacerile care s-au remarcat in cadrul editiei 2014 se afla: Techir - productia si vanzarea de produse cosmetice, antreprenor Oana Stan; Jademy.ro - Academia Joburilor IT, initiata de Sorin Popa si Gabriel Negrean; Allboutique.ro - platforma online de produse de imbracaminte, incaltaminte si accesorii vestimentare pentru femei, antreprenor Catalina Brinza; La Trasura - un "coffee shop & take out" lansat de Roland El Hayes in centrul Clujului; EvyDent - clinica stomatologica, proiect initiat de Slavic Saramet.

Inscrierile in program se realizeaza online, urmand ca antreprenorii sa fie selectati pe baza aplicatiilor lor.

Junior Chamber International (JCI) este o federatie mondiala a tinerilor lideri si antreprenori, cu aproximativ 200.000 de membri activi, fiind prezenta in mai mult de 5.000 de comunitati locale din peste 100 de tari. JCI Romania a fost infiintata la sfarsitul anului 2002 la Bucuresti, iar in prezent sunt 265 de membri activi.
 

Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.


Nu exista comentarii