Vanzarea afacerii ca solutie pentru crestere
Ovidiu Toader a vandut acum doua luni afacerea pe care a infiintat-o in urma cu 12 ani. Firma lui, Minerva Com, distribuie accesorii si electrocasnice pentru mobilier iar pana anul trecut antreprenorul nu se gandise niciodata la vanzare.
Cumparatorul afacerii Minerva Com a fost Hafele Germania, firma infiintata in 1923, unul din liderii mondiali in productia si distributia de feronerie pentru usi si mobilier. Hafele a folosit achizitia pentru a-si deschide subsidiara in Romania.
La sfarsitul anului trecut, unul dintre furnizorii care asigura o treime din veniturile Minerva Com s-a retras de pe piata romaneasca. In plus, incepusera sa se simta si efectele crizei economice.
In acel moment, Ovidiu Toader a decis sa isi vanda firma catre unul din liderii din domeniul sau de activitate.
“Am facut oferta catre firma Hafele, deoarece este unul dintre cei mai mari distribuitori din lume in acest domeniu. Firma avea o activitate destul de restransa in Romania si eram convins ca are interese de a dezvolta aceasta afacere in tara”, spune pentru startups.ro Ovidiu Toader, fondatorul Minerva Com.
In acea perioada, produsele Hafele erau prezente in Romania prin intermediul catorva distribuitori, activitatea companiei pe piata noastra fiind una restransa.
Pana la sfarsitul lunii iunie, anul acesta, Minerva Com primise doua declaratii de intentie - din partea firmei germane si din partea altei companii. In acel moment au inceput negocierile cu Hafele, acestea incheindu-se in septembrie.
Tranzactia a fost definitivata in octombrie si o parte din suma a fost deja primta de Ovidiu Toader. Antreprenorul se ocupa in continuare de companie, insa in calitate de Managing Director al Hafele Romania.
“Nu am avut un consultant oficial care sa ma asiste la aceasta negociere. Pe partea de consultanta m-au ajutat cativa prieteni care au mai participat la asemenea gen de negocieri si care mi-au dat un sfat personal si prietenesc”, spune Ovidiu Toader.
Valoarea exacta a tranzactiei nu a fost precizata, antreprenorul mentionand insa ca suma se afla undeva intre 1 milion de euro si cinci milioane de euro.
Povestea Minerva Com
Ovidiu Toader a infiintat Minerva Com la inceputul lui 1997, in Timisoara, firma comercializand inca de la inceput accesorii pentru mobila.
Antreprenorului ii venise aceasta idee dupa ce lucrase part-time timp de cateva luni la o fabrica de mobila din Timisoara. Atunci era inca student si primese postul prin intermediul organizatiei studentesti AIESEC.
“Prima data cand am vazut un catalog de asemenea produse (n.red. - accesorii pentru mobila) m-am intrebat cine ar putea sa cumpere asa ceva. M-am speriat foarte tare pentru ca am zis ca nu cred ca as putea gasi pe cineva care sa le cumpere. Intotdeauna cand privesti un domeniu din afara nu realizezi dimensiunea pe care poate sa o aiba dinauntru”, spune Ovidiu Toader.
Si-a inceput afacerea cu doua milioane de lei vechi (in jur de 50 de euro), bani primiti de la mama lui, fara ca ea sa stie ce va face cu suma respectiva. I-a folosit ca sa isi cumpere un pager, pentru a pastra legatura cu potentialii clienti (n. red. - serviciile de telefonie mobila s-au lansat in Romania tot in 1997, insa la cateva luni distanta de data la care s-a infiintat Minerva Com).
“Cand am initiat Minerva Com aveam 23 de ani si eram student la Facultatea de Stiinte Economice (Universitatea de Vest din Timisoara). Firma a inceput ca o afacere mica a unui student care avea nevoie de bani de buzunar”, povesteste Ovidiu Toader.
In 1998, antreprenorul a deschis primul magazin al firmei, intr-un subsol de 40 de metri patrati din Timisoara, acesta fiind si primul showroom. Anul urmator a inaugurat un showroom in Oradea si altul in Arad. In perioada 2000 - 2006, a urmat extinderea in Sibiu, Bucuresti, Iasi, Constanta si Cluj-Napoca. Insa, in vara acestui an, au fost inchise jumatate din showroom-uri - cele din Arad, Iasi, Constanta si Cluj-Napoca.
Timp de aproape zece ani (intre 1999 si 2008), Minerva Com a fost cel mai mare distribuitor al Franke in Romania.
La inceput, cifra de afaceri a Minerva Com crestea de la un an la altul cu procente de intre 300% pana la 1.000%.
“Dezvoltarea cea mai mare din punct de vedere al cifrei de afaceri a avut loc in anii 2003 - 2007. Dupa aceea a avut loc o crestere mai lenta, in 2007 - 2008, iar in 2009 am inregistrat o scadere de 40%”, spune Ovidiu Toader.
Anul trecut, Minerva Com a avut o cifra de afaceri de 5,2 milioane de euro. Pentru 2009, cifra de afaceri este estimata la aproximativ trei milioane de euro. Anul viitor Hafele Romania isi propune sa recupereze scaderea din acest an si sa ajunga din nou la o cifra de afaceri de peste cinci milioane de euro. Compania se bazeaza si pe veniturile aduse de distribuitorii cu care Hafele avea o relatie inainte de achizitionarea Minerva Com. Pana in 2012, tinta este de a dubla vanzarile, ajungand la zece milioane de euro.
Angajament total pentru noua companie
Antreprenorul nu va folosi banii obtinuti in urma vanzarii business-ului Minerva Com pentru a lansa alte afaceri.
“Am un contract de management cu Hafele, sunt si partener in Hafele Romania si focusul meu va fi 100% in dezvoltarea acestei afaceri. Din cate am apucat sa cunosc Hafele, aceasta este o firma detinuta de o familie si condusa de un membru al acestei familii. Este o firma cu un management plat, adica nu are o structura greoaie. Se potriveste foarte bine timpurilor de azi si promoveaza antreprenoriatul”, explica Ovidiu Toader.
Contractul de management cu firma germana este semnat pe o perioada nelimitata.
“Din momentul in care am facut aceasta vanzare, persoanele din jurul meu care au o afacere m-au felicitat, iar unele m-au intrebat daca nu le gasesc si lor un client. Cei care sunt angajati, m-au compatimit. <Cum sa vand eu?> Din punctul lor de vedere, sunt atat de fericit ca sunt antreprenor, cum de acum am decis sa nu mai fiu si sa ma angajez? Asa este vazuta de ei situatia: ca m-am angajat la firma germana. Se pare ca lumea vrea sa aiba ceea ce nu are si dintr-o directie si din cealalata”, mai spune Ovidiu Toader.
Dificultatile antreprenoriatului
In cei 12 ani de antreprenoriat, cea mai mare problema de care s-a lovit Ovidiu Toader a fost gasirea de finantare pentru cresterea firmei. De exemplu, in 2001 a fost nevoit sa cumpere o cladire pe care sa o foloseaca ulterior drept garantie.
“Am avut norocul ca acea cladire s-a reevaluat de-a lungul timpului la preturi mai mari si asa am putut sa cresc si eu creditul pe care il am de la banca”, descrie Ovidiu Toader.
Anul trecut a reusit sa obtina si fonduri europene, dar nu le-a mai accesat. Suma obtinuta, 100.000 de euro, i s-a parut mica lui Ovidiu Toader, comparativ cu timpul care ar fi trebuit investit pentru obtinerea ei.
“Este o modalitate foarte greoaie de lucru, cu extrem de multa birocratie. Mi se pare o modalitate de finantare care se bate cap in cap cu stilul antreprenorial. O serie de hartii sau de modalitati de lucru care nu se potrivesc cu stilul antreprenorului, inclusiv exprimarea pe care trebuie sa o ai in documentatia respectiva este ceva ciudat”, spune Ovidiu Toader.
Citeste continuarea articolului - pagina 2
DE RETINUT:
Minerva Com a fost infiintata de Ovidiu Toader acum12 ani, in ianuarie 1997, pe vremea cand era student.
Compania distribuie accesorii si electrocasnice pentru mobilier.
Acum doua luni, afacerea romaneasca a fost cumparata de Hafele Germania, unul dintre liderii mondiali in producerea si distributia de produse de feronerie pentru mobilier si usi.
Din tranzactie nu a facut parte si reprezentanta Minervei Com din Republica Moldova, care se ocupa cu distributie de feronerie in aceasta tara.
Anul acesta Hafele a investit trei milioane de euro in Romania, iar in urmatori doi ani suma se poate dubla.
Ovidiu Toader a devenit Managing Director al Hafele Romania si inca nu se gandeste sa investeasca in alte afaceri.
Redactor: Alina Botezatu
n material startups.ro. Toate drepturile rezervate.