Au creat un business din expertize complementare
Imbinand experienta de moasa cu cea in resurse umane, Vania Limban si Alina Movila au infiintat in vara acestui an agentia de babysitting Nanna. Cele doua partenere de afaceri au hotarat sa lucreze impreuna la cateva luni dupa ce s-au cunoscut, vazand ca au multe idei si experiente profesionale complementare.
"Agentiile de babysitting s-au dezvoltat in ultimii patru - cinci ani. Cand am pornit agentia Nanna, ne-am dorit sa cream servicii profesioniste de recrutare pe acest segment de piata pe care il consideram inca la inceput. Piata serviciilor trebuie imbunatatita si poate fi valorificata inca foarte mult la nivelul celor care stiu sa faca servicii de calitate", spune pentru startups.ro Alina Movila (foto, stanga), Managing Partner al Nanna.
Numele "Nanna" a fost propus de catre un strateg in marketing, deoarece are legatura cu ingrijirea copiilor mici, in mai multe culturi.
"Etimologic, am vazut ca in limba greaca nana este o persoana care se ocupa, in afara de mamica si bunica, de ingrijirea copilului. Nanny in limba engleza inseamna bona, ingrijitoare de copil. In limba romana, nasa, nana inseamna o persoana foarte apropiata familiei", mai spune Alina Movila.
Alina Movila a fost timp de 12 ani recrutor in companii multinationale (Quanta Risorse Umane, Alexander Mann etc.) iar anul trecut a inceput sa lucreze ca freelancer in domeniu. Ca antreprenor, ea a mai avut un centru de frumusete, in perioada 2005 - 2006, la care a renuntat, pentru ca avea mai multe oportunitati in resurse umane.
Acum noua ani, Vania Limban (foto, dreapta) a infiintat centrul de pregatire pentru viitori parinti Active Center. Acesta a aparut pentru ea ca nu dorea sa fie constransa in procesul de recunoastere a profesiei de moasa si in activitatea de sustinere a nasterii naturale.
In 2002, Vania Limban era moasa la Spitalul Universitar din Bucuresti, activand in domeniu de aproximativ 20 de ani. In acelasi timp, in perioada 1997 - 2005, ca presedinta a Asociatiei Moaselor din Romania, a fost implicata in procesul de recunoastere a acestei activitati in Romania. Legea privind moasele a fost adoptata in Romania in anul 2004. Astfel, moasele din tara noastra pot practica aceasta meserie oriunde in Europa.
"Faptul ca el (Active Center) a venit intr-un moment in care nu eram pregatiti ca mentalitate ne-a ingreunat, si inca ne ingreuneaza, foarte mult activitatea. Noi am pornit de la punctul in care, infiintand acest centru, eu, ca moasa, mi-am propus sa promovez nasterea naturala intr-un context in care Romania avea, si are in continuare, cea mai mare rata de nasteri prin operatii cezariane din Europa", spune pentru startups.ro Vania Limban.
In prezent, in centru se desfasoara activitati educationale pentru viitorii parinti (module de pregatire pentru nasterea naturala, modul educational, modul de baby care), module de sanatate pentru femei si activitati de pregatire a femeii pentru si dupa nastere, care includ gimnastica in timpul sarcinii (structurata pe trei niveluri, in functie de rata de efort, de starea coloanei vertebrale si starea muschilor perineali ai gravidei). Pentru perioada post-natala, centrul are un program in care mamicile invata cum sa se ocupe de bebelus si au programe pentru bebelusi (masaj, giumnastica si programe kineto si Baby Home SPA, prin care stimuleaza dezvoltarea contactului cu apa a bebelusului din primele zece zile dupa nastere).
In primii ani ai Active Center, Vania Limban a mai fost implicata intr-o agentie de babysitting, pentru ca avea cereri din partea gravidelor. Lipsa legislatiei in domeniu a determinat-o sa renunte la aceasta activitate. Cand a intalnit-o pe Alina Movila, Vania Limban isi dorea sa reinceapa agentia de babysitting.
Ce face agentia Nanna
In prezent, pentru a infiinta o agentie de babysitting este nevoie de un atestat din partea Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM).
Agentia Nanna a obtinut aceasta certificarea in august, acest an, cand a demarat activitatea si a semnat primele contracte de intermediere. Firma ofera servicii de gasire a bonelor, menajerelor si guvernantelor.
"Vrem sa valorificam si un segment inca nevalorificat pe piata - cel de bone de weekend, de bone ocazionale, part-time care sa acopere niste nevoi de moment ale familiilor", explica Alina Movila.
De la sfaristul lui iunie si pana la obtinerea certificarii, Nanna si-a format o baza de date de candidati eligibili, filtrati dupa experienta si recomandari si carora li s-a verificat situatia medicala si juridica si li s-a facut o expertiza psihologica. Pentru expertiza psihologica a bonelor, Nanna colaboreaza cu o clinica specializata, Terapia On
Baza de date a agentiei cuprinde 100 de persoane, inclusiv cele deja plasate, iar realizarea bazei este un proces continuu.
"Baza de date este se completeaza si se epuizeaza la fel de repede. Daca ramanem la 100 de candidati valorosi, este foarte bine pentru noi. Ideea este sa-i crestem, dar sa crestem si numarul de contracte, pentru ca n-are rost sa mentinem candidatii fara sa-i plasam. In acest scop, vrem sa extindem o colaborare cu ANOFM, care prin agentiile sectoriale sa ne recomande persoanele disponibile", adauga Alina Movila.
Pentru o agentie de babysitting este o mare provocare sa-si faca o baza de date de candidati valorosi.
"Sunt foarte multe aspecte de finete. Trebuie sa fii mult mai atent la capitolul comunicare cu candidatii din zona aceasta, la tot ceea ce tine de negocierea pachetului, de modificare a programului de lucru. Incercam sa prevenim, pe cat posibil, perioadele de proba care nu se termina cu angajare. Tocmai de aceea, discutam de la bun inceput, conform unei fise de post, pana la cele mai mici detalii, cum ar trebui sa fie, care sunt asteptarile, si de o parte, si de cealalta, incat sa finalizam fiecare contract", detaliaza Alina Movila.
Cum se fac recrutarile
Agentia recruteaza, in primul rand, prin recomandari si, apoi, prin portalurile de specialitate (Ejobs.ro, Bestjobs.ro).
Citeste continuarea articolului - pagina 2
DE RETINUT:
Nanna este o agentie de babysitting, aparuta in vara acestui an, care intermediaza servicii de gasire a bonelor, menajerelor si guvernantelor.
Afacerea a fost lansata de Vania Limban (peste 25 de ani de experienta ca moasa) si Alina Movila (12 ani de experienta in resurse umane).
Baza de date a agentiei cuprinde 100 de persoane si se actualizeaza in permanenta.
Perioada de gasire a unei bone este de cateva zile.
Comisionul platit agentiei este format dintr-o taxa de administrare fixa, platita de familia care cauta bona/menajera/guvernanta, si una variabila, care este achitata sub forma unui procent din primul salariul al viitoarei angajate, atat de bona (50%), cat si de familie (75%).
Redactor: Alina Botezatu
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.