Intoarce-te la prima pagina a articolului - pagina 1

 

Ea mai spune ca, in Romania, inca nu se vorbeste foarte mult despre ce inseamna pentru o femeie sa fie gravida, desi femeile sunt interesate sa afle si sa citeasca.

In aceste sens, pe blog-ul magazinului online sunt articole scrise de Claudia si de colaboratorii acesteia, printre care moasa Vania Limban, care are centrul pentru femei gravide Activ Center.

Cat s-a investit in lansarea afacerii
Investitia initiala in magazin este estimata la aproximativ 25.000 de euro.

"Avand in vedere situatia economica a Romaniei, mai devreme de doi ani ma indoiesc ca vom reusi sa recuperam investitia. Daca as fi deschis magazinul in 2007, era cu totul altceva. In perioada 2007 - 2008 se vindea orice, la oricine, oricum. Acum, lumea este mult mai atenta la cheltuieli, desi segmentul de femei carora ma adresez nu are o problema foarte mare din punctul acesta de vedere", mentioneaza Claudia Stirbei.

Evolutia vanzarilor
Cifra de afaceri a companiei pentru acest an este estimata intre 80.000 de euro si 110.000 euro.

Cele mai multe vanzari se fac online, dar multe gravide prefera sa mearga la showroom, ca sa vorbeasca despre sarcina, sa vada hainele si sa le probeze.

"In acest moment, avem 35% din vanzari din Bucuresti si 65% din comenzi din celelate orase. De la inceput am presupus ca asa va fi, intrucat Bucurestiul ofera si alte variante vestimentare adaptabile perioadei de maternitate, comparabil cu alte orase din Romania. Jumatate din vanzari vin de la barbatii care fac cadouri sotiilor. Ei au initiativa, dar nu aleg, ci daruiesc un voucher", mai spune Claudia Stirbei.

La o luna de la inceperea activitatii, Mamaboutique.ro a inceput sa si distribuie produsele, prima comanda fiind din Brasov. Alte comenzi au mai fost din Cluj-Napoca, Constanta si Targu Mures.

"De aici deducem necesitatea acestor articole pentru femeile insarcinate pe piata noastra. Nu ma intereseaza sa am un boom la inceput si sa aduc lucruri foarte ieftine. Ma intereseaza o crestere lenta, in timp, dar sigura, bazata pe increderea in noi ca ceea ce aducem sunt lucruri de calitate, din materiale foarte bune, modele confortabile, practice", completeaza Claudia Stirbei.

Cele mai cautate produse de pe Mamaboutique.ro sunt rochiile, urmate de lenjeria pentru cezariana (numarul nasterilor prin cezariana fiind in crestere si, oricum, dominant) si pantalonii postpartum pentru proaspetele mamici.

"Mentionez ca depinde de la femeie la femeie, daca poate purta pantalonii care te ajuta sa revii la forma de dinainte de sarcina. Depinde cum naste, cum se recupereaza dupa nastere. Sunt recomandati numai in cazul nasterilor normale, fara complicatii", mai spune Claudia Stirbei.

Majoritatea preturilor la produsele de pe Mamaboutique.ro variaza intre 100 de lei si 300 de lei.

Promovarea magazinului
Fiind online, magazinul se promoveaza prin colaborarea cu site-urile (magazinele si revistele) dedicate mamicilor si bebelusilor.

Un alt mod de promovare a magazinului online sunt pliantele, sub forma de carticica.

De asemenea, pentru lansarea magazinului, in luna mai, Claudia a organizat o prezentare de moda, in care femeile insarcinate au prezentat hainele din magazin. Pe langa aceasta, Mamaboutique.ro a mai organizat inca cinci aparitii TV cu astfel de prezentari, plus diverse proiecte cu partenerii lor, legate de subiectul sarcinii.

"Urmeaza sa avem in luna august o prezentare de moda cu femei insarcinate in Bucuresti, in centrul vechi si in toamna, in luna octombrie, vom organiza cu ocazia lansarii colectiei toamna iarna ceva deosebit pentru gravide, mamici si tatici", mai spune Claudia Stirbei.

Nivelul de dezvoltare a pietei
Claudia Stirbei spune ca piata de fashion pentru femei insarcinate ar creste, daca femeile insarcinate si-ar schimba mentalitatea, punand mai mult accent pe ingrijire in perioada graviditatii, si daca ar exista mai multe magazine specializate.

In alte tari, marii retaileri de moda, precum Zara si H&M, au linii speciale pentru gravide.

"Daca va incepe sa se vorbeasca despre acest lucru, cu siguranta va exista si o dezvoltare pe domeniu. Atata timp cat este un subiect nediscutat si tabu, mi-e greu sa cred ca se poate dezvolta. In strainatate este o adevarata industrie in ceea ce priveste hainele pentru gravide. Exista prezentari de moda, ceea ce incerc si eu sa fac, si tendinte. Este o intreaga industrie", adauga Claudia Stirbei.

Implicandu-se tot mai mult in magazin si in piata de moda pentru gravide, Claudiei a ajuns sa-i placa atat de mult, incat nu mai se gandeste sa se intoarca la turism.

Intoarce-te la prima pagina a articolului - pagina 1

DE RETINUT:
Mamaboutique.ro este un magazin online cu haine pentru gravide.
Ideea magazinului a aparut acum doi ani, dar a fost lansat in aprilie acest an.
Afacerea apartine familiei Claudia si George Stirbei.
Investitia in afacere a fost in jur de 25.000 euro, estimandu-se ca va fi recuperata in aproximativ doi ani.
Piata de fashion pentru femei insarcinate din Romania ar putea creste, daca femeile insarcinate isi schimba mentalitatea, punand mai mult accent pe ingrijire in perioada graviditatii, si daca ar exista mai multe magazine specializate.


Redactor: Alina Botezatu