Investitiile in promovare si extindere - reteta anticriza in business


Cand afacerea lui a inceput sa resimta efectele crizei economice, Andi Agrosoaie nu s-a apucat sa reduca din costuri, ci a investit in promovare si s-a extins in noi zone din tara si domenii de activitate. Anul acesta, Estima Medical, firma pe care a infiintat-o acum sase ani, va ajunge la afaceri de doua milioane de euro.

Atunci cand a pus bazele Estima Medical, in aprilie 2005, Andi Agrosoaie (foto), proprietar si General Manager al companiei, avea o experienta de cinci ani in distributia de medicamente. Lucrase, la Iasi, pentru trei multinationale, producatoare de medicamente.

In perioada aprilie 2005 - februarie 2008, chiar daca avea propria firma, Andi Agrosoaie a continuat sa ofere consultanta unor companii de distributie de medicamente - Relad si Farmexpert. In a doua parte a anului trecut, el a fost consultantul personal, in strategie si promovare, al lui Ioan Nani, General Manager la producatorul de medicamente Antibiotice Iasi.  

Implicarea in domeniul medical este pentru Andi Agrosoaie o continuare a studiilor. In anul 2000, el a absolvit Universitatea de Medicina si Farmacie "Grigore T. Popa" din Iasi, cu specializarea Medicina Generala. In urmatorii ani, si-a continuat pregatirea, studiind managementul la Codecs, apoi, managementul spitalicesc la Scoala Nationala de Management Sanitar si detine diploma de evaluator de spitale, acordata de Comisia Nationala de Acreditare a Spitalelor.

"In ceea ce fac, ma conduc dupa un citat din Indira Gandhi: <Bunicul meu m-a invatat ca sunt doua categorii de oameni - o categorie care munceste si o categorie care priveste ce fac ceilaltii. M-a sfatuit sa fiu in prima categorie - acolo concurenta este ma slaba>", spune pentru startups.ro Andi Agrosoaie.


Lansarea propriei afaceri
Estima Medical a fost la inceput o firma de consultanta, de import si de distributie de echipamente medicale. La inceput, era subdistribuitor pentru zona Moldovei a unei alte companii, iar din 2006 a inceput sa gandeasca propriul portofoliu de produse.

"Primele echipamente furnizate au fost implanturile maxilo-oro-faciale: placi si suruburi pentru fracturi mandibulare. Apoi, am inceput sa livram echipamente pentru toate ramurile chirurgiei generale si cardiologiei. Nu ne puteam axa pe foarte multe domenii. Avand prea multe domenii, nu poti oferi  un serviciu satisfacator, iar piata nu te poate identifica. Si un partener intern ne-a sfatuit sa nu vindem de toate", mai spune Andi Agrosoaie.

In urmatorii ani, pe langa produsele pentru chirurgie generala si cardiologie, compania a adaugat si produse destinate unor specializari conexe: terapie intensiva, chirurgie laparoscopica,  anestezie locoregionala si medicina de urgenta.

"In portofoliul actual sunt in jur de 20 de producatori de instrumente chirurgicale si produse pentru blocul operator", mentioneaza Andi Agrosoaie.

Pe langa importul si distributia de aparatura si echipamente medicale, compania asigura service-ul si mentenanta aparaturii. Andi Agrosoaie estimeaza ca piata de echipamente si dispozitive medicale si consumabile din Romania va creste in acest an cu aproximativ 30% fata de anul 2010, ajungand la 300 de milioane de euro.   

"Anul acesta piata va creste, pentru ca s-a stabilizat, au aparut mari investitii private, iar in spitalele publice apar investitii importante cu fonduri de la Minsiterul Sanatatii, autoritatile locale. Medicina privata intelege mai bine investitiile si produsele premium si calitatea, insa sa nu uitam ca piata spitalelor publice este cea mai mare si ne dorim ca acest concept de cost, si nu de pret, utilizarea unor produse inovatoare pentru diagnosticul care salveaza timpi, produsele de dezinfectie cu timp scurt etc. sa fie factori determinanti in cumparare, in conditiile bugetelor in scadere", explica General Managerul Estima.


Extinderea afacerii
Din 2006, Estima a inceput sa fie prezenta in Bucuresti si Cluj-Napoca.

"Firma este tanara, pentru ca in domeniul acesta cinci - sase ani nu inseamna mult. Operational am crescut mult din 2008, cand ne-am extins tot mai mult in Bucuresti si intr-un nou oras, Timisoara", explica Andi Agrosoaie.

Din vara anului trecut, compania si-a accelerat dezvoltarea, fiind prezenta, pe langa Iasi, Bucuresti, Cluj-Napoca si Timisoara, si in celelalte centre universitare importante: Craiova, Constanta, Brasov si Oradea.

"Cand lucrurile n-au mai fost roz, din 2009, am inceput promovarea si rebranding-ul. Am schimbat logo-ul, avem ca imagine chirurgul, am pastrat numele si ne-am pozitionat pe piata premium. In 2010, am investit mult in prezenta in teritoriu, fiind prezenti la mai multe congrese, am intrat pe piata chirurgiei interventionale si am implementat un program de raportare a activitatii, realizat special pentru noi", spune Andi Agrosoaie.  

Estima are in prezent 20 de angajati, colaboratori si parteneri de promovare.

In companie este implicat si tatal lui Andi Agrosoaie, Radu Agrosoaie (inginer) care are sarcini administrative.


Clientii companiei
Estima are in jur de 350 de clienti, din care aproximativ 75% - 80% sunt spitale de stat, 20% - 25% spitale private si cateva persoane fizice.

"Numarul de clienti a crescut in acest an cu aproximativ 100. In perioada 2008 - 2009, in jur de 90% din clienti erau spitalele de stat, apoi a crescut procentul celor private. Domeniul medical este unul exclusivit. Medicul chirurg sau cel cardiolog, anestezist sau cel de la urgenta nu este un client simplu, are multe cerinte, este bine informat, vrea multe detalii. Vrea lucrurile aici si acum, atata timp cat este sprijinit de spital. Plus ca, in sine, chirurgia este un domeniu care evolueaza foarte repede", adauga Andi Agrosoaie.

El spune ca, pentru spitale, produsele folosite pot fi si un factor de promovare.

"Fiecare spital este evaluat si trebuie sa prezinte clientului ce produse are. In urmatorii 15 ani se va pune mai mare accent pe ce fel de echipamente are spitalul. Militam pentru colaborarea dintre medic si managerul de spital. Aceasta colaborare aduce progresul si face ca lucrurile sa functioneze bine", mai spune Andi Agrosoaie.

Antreprenorul adauga faptul ca unele echipamente pot fi distruse in timp, daca nu sunt folosite corespunzator.

"Se pot achizitiona produse de dezinfectie care sa creasca utilizarea produselor si sa poata fi folosite pe termen cat mai lung. In spitalele de stat administrarea produselor nu este atat de atenta ca la cele private", adauga Andi Agrosoaie.


Investitiile facute in afacere
Andi Agrosoaie spune ca investitia initiala in Estima Medical a fost foarte mica, de aproximativ 1.000 de euro, doar pentru infiintarea companiei, bani pe care i-a recuperat repede.

In perioada 2005 - 2007, Estima a investit 30.000 de euro - 40.000 de euro, in special in capital de lucru.

Valoarea investitiilor de anul trecut a fost de aproximativ 20.000 de euro.

Citeste continuarea articolului - pagina 2


DE RETINUT:
Estima Medical a aparut pe piata in aprilie 2005, fiind infiintata de Andi Agrosoaie, proprietar si General Manager al companiei.
Compania importa si distribuie echipamente medicale si ofera consultanta, service si mentenanta pentru aparatura.
Pentru acest an, compania vizeaza afaceri de circa doua milioane de euro.
Aproximativ 75% din cei 350 de clienti Estima sunt spitale de stat si in jur de 25% sunt spitale private si cateva persoane fizice.
In urmatorii ani, afacerea se va extinde cu un service de aparatura medicala, o unitate de productie de echipamente medicale, un lant de magazine de accesorii si materiale medicale si unitati medicale pentru tratementele care nu necesita spitalizare.


Redactor: Alina Botezatu

Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.


Nu exista comentarii