Ciocolateriile devin o afacere interesanta
Piata ciocolateriilor din Romania a crescut in ultimii trei ani, atat din punct de vedere al volumului de vanzari realizat prin atragerea unui numar mai mare de clienti in magazinele specializate, cat si datorita extinderilor cu noi unitati.
Dupa cum declara jucatorii din domeniu, vanzarile au crescut constant, atat pe segmentul ciocolatei premium, cat si pe cel al ciocolatei superpremium. Insa, pe acest segment de business nu au fost facute publice studii de piata concrete, iar companiile care activeaza in Romania sunt reticente sa vorbeasca despre cifrele legate de vanzari sau profit, unii manageri refuzand din start sa discute despre afacerea pe care o conduc.
Pe piata din Romania exista ciocolaterii care functioneaza in regim de franciza dar si ciocolaterii lansate ca afacere independenta.
“Ponderea majoritara (60%) din piata locala este detinuta de principalii jucatori in domeniul ciocolateriilor”, spune, pentru startups.ro, Adrian Gheorghe, managing director, Thinkbig, companie de consultanta in domeniul francizelor.
Printre principalii jucatori pe acest segment se numara francizele Leonidas si Jeff de Bruges, firmele autohtone Cade si Silvian, compania Kdou cu brand-ul Chatou Blanc si operatorul international pe segmentul superpremium, Godiva.
“Piata ciocolateriilor din Romania a crescut direct proportional cu puterea de cumparare a romanilor. Astfel, cifrele inregistrate din vanzari, anul trecut, au depasit estimarile facute la inceputul lui 2007”, spune pentru startups.ro, Jolyon M’Bei, proprietarul francizei Leonidas.
Cu toate ca vanzarile au crescut, reprezentantii Cade sunt de parere ca piata locala a ciocolatei de lux nu este inca suficient de matura.
“Piata ciocolatei de lux nu a atins nici pe departe pragul de consum al unor tari ca Ungaria sau Polonia, ce sa mai vorbim de tari precum Belgia sau Elvetia, unde consumul de ciocolata este de 10-12 kg /cap de locuitor/an”, spune pentru startups.ro, Oana Mizil, general manager Cade.
Investitie
Investitia initiala in lansarea unei ciocolaterii variaza intre 30.000 de euro si 50.000 de euro, dar poate depasi cu usurinta cifra de 100.000 de euro.
De exemplu, in cazul primului magazin Cade, investitia s-a ridicat la aproximativ 180.000 euro. Suma nu include fabrica de praline si laboratorul de cofetarie, iar amortizarea investitiei a durat aproximativ un an si jumatate.
Pentru franciza Leonidas, Jolyon M’Bei a avunt nevoie de o investitie initiala de aproximativ 20.000 de euro. Suma nu include si achizitia magazinului.
Fidelizarea clientilor
Franciza Leonidas a fost lansata in Romania in urma cu sapte ani. La nivel mondial exista aproximativ 1.400 de astfel de francize, numarul acestora fiind in continua crestere. Pe piata locala exista patru magazine Leonidas, doua dintre ele fiind in Bucuresti, unul in Cluj si unul la Targu-Mures.
Jolyon M’Bei este de parere ca imaginea foarte buna pe care marca o are in strainatate (prima ciocolaterie Leonidas a fost deschisa in urma cu 100 de ani) a fost un atuu in fata concurentei din Romania.
“Prospetimea produselor este importanta si, pentru a pastra calitatea acestora, realizam importuri la fiecare doua saptamani sau maxim trei, pe timp de vara”, spune Jolyon M’Bei.
Pentru a-si asigura un numar mai mare de clienti, Jolyon a lansat si un program de fidelizare - fie ca sunt cunoscatori ai marcii sau vor doar sa incerce, cei interesati pot degusta mare parte din pralinele de lux.
“A trebuit sa oferim clientilor spre degustare zeci si zeci de kilograme de ciocolata, pentru a-si putea da seama de diferenta de calitate si implicit de gust intre o pralina facuta acum citeva zile si una care sta si va asteapta pe rafturile supermerkatului cu lunile”, povesteste Jolyon M’Bei.
Pe de alta parte, Jolyon spune ca este atent la preferintele clientilor in materie de ciocolata si, in functie de acestea, el ia in calcul diversificarea produselor deja existente in magazin.
“Trebuie sa cunoastem cat mai bine preferintele clientilor fideli in materie de praline si ambalaje si incercam sa ajungem cat mai repede la acelasi rezultat si in cazul clientilor noi. Pentru viitor, avem in plan un proiect de diversificare a produselor, dar ce este cel mai important, vom incerca sa facem cunoscut in Romania brand-ul Leonidas”, spune Jolyon M’Bei.
Extindere prin franciza
De la lansarea pe piata locala, compania Cade a adoptat o strategie “agresiva, dar cu pasi marunti”, astfel reusind ca in prezent sa detina o linie de productie de praline.
Cade are un concept propriu, cu know-how adus de specialisti francezi si belgieni. Toate produsele vandute in magazin sunt fabricate intern, pe baza unui retetar frantuzesc si belgian.
Firma a lansat si o linie speciala pentru produsele destinate exportului, dar si primul sau concept unic de ciocolaterie/cofetarie pe tipar frantuzesc. Ciocolateria Cade ofera potentialilor clienti atat ciocolata, cat si prajituri, care pot fi oferite drept cadou la diverse evenimente.
“Astfel, diversificarea tipului de produse oferite a dus la o crestere de 35% a vanzarilor inregistrate in prima parte a acestui an, fata de volumul de vanzari de anul trecut”, spune Oana Mizil.
Compania urmeaza sa se extinda in Romania si Bulgaria pe baza unui sistem de franciza. Primul magazin in franciza va fi deschis in nordul tarii, peste cateva luni.
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.