Lectia de antreprenoriat
Zeci de afaceri lansate. Un grup de companii cu o cifra de afaceri de peste 200 de milioane de euro in 2007. Firme care sunt in topul liderilor pe segmentele pe care activeaza: Diverta, Office Express, Debenhams, Best Computers sunt doar cateva exemple. Octavian Radu. Fondatorul Grupului RTC. Intr-un interviu special acordat startups.ro. Despre antreprenoriat, strategii de lider si noi inceputuri.
Despre generatiile de antreprenori
"In Romania, cred ca exista mai degraba valuri de business si nu mai multe valuri de antreprenori. Este evident ca a existat o generatie de oameni de afaceri romani la inceputul anilor ’90. Insa, dupa acest moment, cred ca a inceput antreprenoriatul normal.
Afacerile de succes apar pe fondul unor schimbari - tehnologice, politice, sociale, etc. Aceste schimbari genereaza nevoi care trebuie sa fie acoperite prin business-uri noi. De exemplu, acum se poate spune ca exista un val al internetului."
Timing
"Este mult mai greu sa lansezi o afacere acum, fata de inceputul anilor ’90. Chiar daca au mai ramas nise descoperite, presiunea vine dinspre companiile eficiente. Cei care nu tin pasul cu acestea, trec in pierdere.
Acum, cererea este rezolvata eficient pe multe segmente de piata - comert, productie, avocatura, dar inca nu am ajuns la nivelul de eficienta din occident. Mai exista zone neacoperite unde pot fi lansate noi afaceri. Si, inca mai pot fi adaptate idei de afaceri din afara la piata din Romania. Insa, acestea sunt din ce in ce mai putine.
Pentru romani, ar fi mai bine sa se gandeasca la afacerea lor in contextul pietei de aici. Sa nu se gandeasca neaparat de la inceput sa se adapteze la contextul european in vederea unei eventuale extinderi. Asta pentru ca noi nu prea am reusit sa iesim cu afaceri pe piata din afara. Poate si din cauza ca am inceput sa facem afaceri intr-un moment in care economia este deja globalizata.
Iar daca incepi o afacere pe un segment pe care intra si un jucator puternic din strainatate e bine sa mergi sa mergi pe principiul <if you can’t beat them, join them!> - daca nu poti face fata concurentei, mai bine te asociezi sau vinzi."
Oamenii de afaceri romani
"Antreprenorii din afara au o incredere fenomenala in ei prin dimensiunea pietei in care activeaza. Romanii aud mereu ca tara noastra este codasa. Cred ca din aceasta cauza nu au curaj sa spuna ca lanseaza o afacere cu care sa ajunga in top la nivel european.
Poate este vorba si de o pregatire teoretica mai slaba a antreprenorilor din Romania. O pregatire teoretica mai buna ar putea schimba lucrurile. Se spune mereu ca cei mai multi dintre miliardari nu au facut facultatea. Insa, ce nu se spune este ca 99% dintre cei care nu au facut facultatea, nu sunt miliardari. Miliardarii care au renuntat la scoala au facut asta pentru ca au avut un succes imediat in afaceri. Pregatirea teoretica solida este foarte importanta pentru cei care vor sa faca ceva mai mult decat un chiosc la parterul blocului.
Avantajul antreprenorilor romani este ca la noi dorinta de a avea propria afacere este mai mare. Poate si pentru ca avem o istorie mai recenta a succesului care sa ne inspire - fiecare are in jur un exemplu de coleg sau vecin care a reusit intr-o afacere."
Probleme
"Sunt multi tineri romani care au idei de afaceri si care ar putea sa fie buni manageri, dar care nu au bani.
Bancile dau bani, dar trebuie sa oferi si garantii. De exemplu, eu pot sa obtin mai usor finantare pentru o afacere noua pentru ca am un istoric in business si bancile stiu ca au sanse sa isi recupereze banii. Pentru un antreprenor aflat la inceput este mult mai greu.
Iar fondurile de investitii de tip venture sau equity prezente aici se orienteaza catre afacerile mari, nu neaparat catre cele de nisa. In Romania, o afacere buna pe o nisa poate insemna trei milioane de euro, dar in SUA ar putea insemna 200 de milioane de euro pe aceeasi nisa. Pentru ca piata noastra este mica, nisele nu sunt atractive ca zona de investitii.
O alta problema de care se lovesc antreprenorii romani este legata de globalsourcing - pretul de achizitie al produselor este mult mai bun pentru marile firme si un nou venit nu are sanse sa obtina aceleasi marje."
Avantaje
"In ciuda problemelor legate de bani, antreprenorii au avantaje fata de o corporatie. Deciziile sunt luate imediat si nu exista lentoare din cauza birocratiei interne. Orice schimbare din piata este perceputa imediat si se poate reactiona rapid.
Antreprenoriat nu inseamna neaparat o firma mare, ci firme de doi - cinci oameni. Noua ne lipsesc firmele mici, dar foarte bune pe segmentul lor. De exemplu, in Germania, in domeniul tehnologiei, gasesti firme formate din cativa oameni, dar care sunt varfuri mondiale pe segmentul lor de piata.
Acum trebuie sa construiesti firme care se bazeaza pe avantajele companiilor mici - pe flexibilitate, pe apropierea fata de client. Sa nu te apuci sa te bati cu un hipermarket, unde avantajul este forta de achizitie globala. Nu ai sanse sa reusesti daca nu tii cont de avantajele firmelor mici."
Strategie
"Sunt atat de multe de luat in calcul atunci cand vrei sa incepi o afacere incat, daca te gandesti la toate, nu mai incepi niciodata. Daca vezi o oportunitate de afaceri, exercit-o! Trebuie sa ai curaj sa incepi afacerea. Iar uneori, asta presupune sa nu fii prudent.
Insa, managementul este foarte important. Doua dintre afacerile mele au esuat din cauza managementului prost - Depozitul de vinuri si Depozitul de legume. Acum, am aproape in exclusivitate in management oameni crescuti in companie inca de cand erau in facultate."
Planuri pentru Grupul RTC
"Am luat decizia sa consolidez grupul si sa renunt la unele afaceri. Pentru a le sustine, foloseam resursele financiare si de management ale altor firme si pierdeam mai mult decat investeam. Sistec si TCE sunt inca de vanzare, dar nu sunt pregatite pentru asta.
Am abandonat si incubatorul de afaceri (nr: divizia RTC care se ocupa de lansarea de afaceri noi). Cred ca in business e bine sa ai cicluri – pornesti, dezvolti si apoi inchizi sau vinzi. Pentru mine, 2007 a fost anul in care am inchis si am vandut. Dar, daca in perioada urmatoare ma simt confortabil cu toate diviziile in ceea ce priveste managementul, poate mai lansez una - doua afaceri noi."
Cristina Alexandru
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.