(2) Cand primul client te vrea ca angajat


Dupa cum va povesteam saptamana trecuta, desi n-am fost un salariat nemultumit de pozitia de angajat, am ajuns, printr-un concurs de imprejurari si dupa multe deliberari, sa-mi fac firma. Multele deliberari au fost curmate foarte repede prin aparitia primului client si o strangere de mana, urmata de promisiunea de a ma ocupa de compania respectiva.

 

Ce am omis sa mentionez este ca mai ajutasem prieteneste mai multi oameni sa se descurce pe spinosul teritoriu al comunicarii. Deci, promisiunea mea nu era in vant, si nici un debut. Era un debut doar in masura in care acum, toate lucrurile urmau sa fie mult mai “institutionalizate”, reglate de un contract. Si nu mai ajutam prieteneste, ci faceam servicii in urma carora percepeam sume.

Odata ce am fost prinsa de val, angrenata in lumea actiunii si obligata de imprejurari sa ma smulg din lumea intrebarilor, incertitudinilor, indoielilor, (imi fac firma, nu-mi fac firma?) lucrurile incepeau sa se contureze.

Nu am facut parte dintre cei care, in anii ‘90, pentru a profita de democratie si de libertatea de a actiona, isi deschideau firme doar ca sa fie, sa le aiba, vad ei mai tarziu pentru ce. Si mai mult, consider ca societatea romaneasca a depasit momentul respectiv (sau poate sunt eu optimista). Fac o mica paranteza, la care voi reveni in saptamanile urmatoare: tot din aceasta cauza, pentru ca nu mi-am facut firma model 1990 (“ca sa avem si noi, ca e bine”), mi-am trecut la activitate un singur cod CAEN, afirmand sus si tare ca asa e bine, ca eu asta vreau sa fac, si ca e prea putin posibil sa doresc sa deschid un chiosc vreodata daca, Doamne fereste, activitatea mea de relatii publice si comunicare nu va merge. O sa va povestesc mai tarziu si de ce incapatanarea aceasta nu a fost neaparat buna. (asta neinsemnand ca daca va creati o firma trebuie sa puneti un pomelnic de coduri CAEN – o cale de mijloc e preferabila, si am sa argumentez).

Ca sa parafrazez sintagma bine cunoscuta, m-am trezit in situatia “Avem o firma, ce facem cu ea”. O spun mai mult de dragul efectului, caci acest moment a fost depasit repede, mult mai repede decat chinurile facerii care precedasera infiintarea firmei, si aproape la fel de repede ca un gand care-ti trece prin cap o fractiune de secunda, si zboara, facand loc altui gand. Si de ce a trecut asa repede ? Ei bine, pentru ca aveam acel prim client, fata de care ma simteam datoare, pentru care doream sa ma depasesc.

Am auzit intotdeauna printre prietenii mei antreprenori cat de important este primul client in devenirea unei firme. La unul dintre ei, chiar, primul client are azi toate serviciile gratuite, in multumirea faptului ca a fost primul care a avut incredere in companie cand aceasta se afla la inceput.

Credeam ce spuneau ei, dar nimic nu e mai valoros ca atunci cand simti asta. Si trebuie sa va spun ca da, primul client este extrem de pretios. Este primul care are incredere in tine, este primul care te alege. La mine aceasta alegere a fost clara si raspicata, am avut noroc. Dar si acest noroc are un revers. Acela ca, de fapt, primul meu client ma vroia ca angajat!

Ori eu tocmai depasisem pragul mental, infiintasem firma, si aveam o pofta nebuna sa experimentez noile senzatii. A fi angajat, cel putin la momentul respectiv, cand abia facusem pasul in “noua viata”, ar fi echivalat cu un pas inapoi. Si apoi, cum sa te dai batuta cand nici nu ai intrat in lupta? Trebuia sa vad cu ochii mei si sa simt pe pielea mea noua stare de fapt.

Dar a trebuit sa consum resurse de diplomatie, de politete, de negociere, ca sa il fac pe noul client sa inteleaga ca faptul ca nu-mi doresc sa fiu angajat nu este impotriva lui, si nu inseamna nici ca voi nesocoti ce trebuie sa fac.

Pentru a-i disipa indoielile ca as fi mai putin dedicata sau disponibila ca firma prestatoare de servicii, a trebuit sa pledez urmatoarea cauza: ca firma, sunt aproape mai dedicata decat un angajat, si mai usor de controlat. Ce faci cu un angajat care nu-si face treaba? Il dai afara. Dar il dai afara imediat? Poate nu. Ii mai lasi timp, il menajezi, ii mai dai poate o sansa. Si cand te hotarasti sa-l dai afara, acest lucru dureaza. Ce faci cu o firma prestatoare de servicii care nu se tine de cuvant? Nu platesti factura. E simplu. Nu a facut serviciul, nu vine plata. E deci o relatie mult mai clara.

A trebuit sa explic toate aceste lucruri, dar folosind tot ce am eu ca resurse de diplomatie si tact. Nu trebuia sa inteleaga clientul ca e un refuz personal. Era un refuz legat pur si simplu de drumul meu in viata si de pasul pe care tocmai il facusem. Iar eu stiam ca nu-l facusem usor. N-a fost usor sa-l conving, dar am reusit, si reusita aceasta stiu ca o datorez tot faptului ca sunt comunicator.

 

Gabriela Malcinschi este manager al BTL MediaCom, companie de PR si comunicare, si are o experienta de 14 ani in presa. A absolvit cursurile Institut Universitaire Technologique, comunicare, specializarea jurnalism, la Bordeaux, in 1994.

 

Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.

 

Citeste aici articolele anterioare din "Jurnal de start-up".

 


Nu exista comentarii