ASF: 53% dintre managerii intervievati considera ca au afaceri suficient de mari pentru a investi in CRM
Conform unui studiu al producatorului de aplicatii de colectare debite restante, aplicatii CRM si softuri de raportare, restul managerilor (47%) spun ca administreaza companii prea mici, care nu au nevoie sa implementeze softuri pentru managementul relatiilor cu clientii (CRM).
"Am decis sa realizam acest studiu pentru a avea o imagine mai clara a pietei de CRM din Romania, cunoscut fiind ca aceasta se situeaza mult in urma celor din tarile UE. De altfel, concluziile obtinute sunt valabile in cazul majoritatii soft-urilor de business", spune Marian Stirbescu, intr-un comunicat de presa, Sales&Marketing Manager la Advantage Software Factory (ASF).
Studiul a fost efectuat de ASF, in prima jumatate a acestui an, pe un esantion de 475 de IMM-uri si companii mari, din toate sectoarele de activitate.
"Dorim totusi sa ii incurajam pe managerii romani sa utilizeze solutii CRM ca pe un instrument util pentru cresterea vanzarilor si pentru pastrarea unei relatii de durata cu clientii, indiferent de dimensiunea firmei pe care o conduc. Avem in portofoliu clienti care utilizeaza sistemul incepand chiar si cu trei utilizatori", mai spune Marian Stirbescu.
De asemenea, 40% dintre directorii de companii nu apeleaza la astfel de aplicatii si din cauza lipsei exemplelor la nivel personal.
"Managerii sunt influentati in decizia de a implementa diverse softuri de business de exemplul altor companii sau colegi din acelasi sector de activitate", adauga Marian Stirbescu.
Dintre managerii din companiile de pe piata locala, 38% se tem ca implementarea unor softuri de tip CRM necesita o restructurare completa a proceselor de afaceri.
"Implementarea de solutii pentru managementul relatiilor cu clientii nu forteaza o schimbare nedorita in cadrul modelului de afaceri, ci, dimpotriva, va asigura structurarea acestuia, toate actiunile privind clientii si potentialii clientii urmand a deveni planificate, executate si masurate conform unei strategii clare", spune Marian Stirbescu.
Un alt motiv pentru care directorii romani nu sunt deschisi sa gestioneze eficient relatiile cu clientii este pretul. Unul din trei managerii sustine ca softurile de CRM au preturi ridicate, mai ales in contextul economic actual. Marian Stirbescu mentioneaza insa ca lucrurile nu mai stau asa.
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.