Casa de Licitatie Grimberg anunta o licitatie cu un lot estimat la 1,5 milioane de euro


Licitatia include pictura si sculptura de valoare, din arta plastica romaneasca, pretul de intrare pentru lucrarea-vedeta (Nicolae Tonitza, “Gladiole”) fiind de 80.000 - 130.000 de euro.

 

Fondul pentru evenimentul organizat in 10 decembrie include nume cunoscute precum:  Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Camil Ressu, Gheorghe Petrascu, Samuel Mützner sau Theodor Aman, se mentioneaza in comunicatul de presa.

Loturile pregatite pentru aceasta licitatie includ atat lucrari ale unor artisti care nu mai au nevoie de nici o prezentare, cat si ale unor pictori cu cota mai redusa, dar ale caror creatii ii situeaza la cele mai inalte standarde”, a declarat Stefan Grimberg, fondator Casa de Licitatie si Galeria de Arta Grimberg.

Casa a fost lansata in toamna acestui an iar in pregatirea licitatiei de iarna se organizeaza expozitia “Intalnire cu capodopere”, care prezinta operele incluse in fondul de licitatie si al carei vernisaj a avut loc astazi, la sediul galeriei din Bd. Carol I din Bucuresti.

Stefan Grimberg a fondat in anul 1992 societatea Da Vinci (proprietara brandului Grimberg, sub care activeaza astazi) si a deschis prima galerie de arta de pe Calea Victoriei (Bucuresti), care a functionat intre anii 1992 - 2004. In aceeasi perioada a mai inaugurat o galerie in zona Stefan cel Mare din Bucuresti iar o alta si-a deschis portile in centrul vechi din Capitala si functioneaza acum sub conceptul de Casa de Licitatie si Galerie de arta in sediul din Bd. Carol.
 

Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.


Nu exista comentarii