ChouChou a deschis primul magazin, in Bucuresti


Valoarea investitiei s-a situat la aproximativ 5.500 de euro, acoperind amenajarea unitatii si chiria pentru primele trei luni.

Magazinul este amplasat stradal si are o suprafata de 20 de metri patrati, dupa cum a precizat pentru startups.ro Lelia Panescu, designer si una dintre cele doua fondatoare ChouChou.

Firma ChouChou este specializata in crearea de pantofi personalizati, realizati din materiale naturale, in diferite combinatii de culori, cu posibilitatea de a da o nota si mai deosebita fiecarei perechi, prin pictarea pantofilor, se arata in comunicatul de presa. Pana in prezent, comercializarea articolelor ChouChou s-a facut in principal prin intermediul site-ului.

De acum nu ne vom mai confrunta cu intrebarea <Unde va putem gasi?> sau <Unde putem proba?>. Piata din Romania nu este foarte familiarizata cu conceptul de vanzare online, asa ca deschiderea unui showroom va avea cu siguranta un rol important in cresterea vanzarilor”, spune Oana Minca, designer si fondator ChouChou.

In ceea ce priveste recuperarea investitiei in deschiderea magazinului, cele doua fondatoare ChouChou estimeaza o perioada de aproximativ sase luni sau chiar mai putin.

Afacerea ChouChou a fost lansata oficial in luna mai a acestui an. De la inceputul anului 2009, investitia initiala a fost de aproximativ 6.000 euro si a fost acoperita in primele luni de la lansare, lucru care a incurajat o noua investitie.

 

Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.


Nu exista comentarii