Cinca: Voi subscrie mai mult decat valoarea pe care o am acum
A spus pentru startups.ro Dragos Cinca, principalul actionar al grupului Flamingo International, referitor la actiunea de capitalizare a companiei.
“Aceste subiecte se vor clarifica in urmatoarea luna, cand vom vedea angajamentul partenerilor financiari fata de companie”, completeaza Dragos Cinca (el detine 25,2% din actiunile grupului care administreaza retelele Flamingo Computers, Flanco si Flanco World).
Prin parteneri financiari actionarul Famingo se refera la banci si furnizori, precum si la alti parteneri de afaceri.
Dragos Cinca mai spune ca problemele generate de criza trebuie impartite de toti (sa nu fie suportate doar de grup) si se asteapta la solidaritate din partea partenerilor de afaceri.
In plus, legat de activitatea Flamingo, el adauga faptul ca se asteapta la o astfel de atitudine de solidaritate si din partea furnizorilor de produse si din partea proprietarilor de centre comerciale.
“Proprietarii de centre comerciale au facut bani frumosi in ultimi ani. Acum a venit timpul sa arate sprijin afacerilor. Acum se vor vedea proprietarii care se pricep la afaceri imobiliare dupa cum va arata galeria lor comerciala in urmatoarele noua luni”, explica Dragos Cinca.
El exemplifica situatia de solidaritate din imobiliare prin atitudinea unor proprietari de centre comerciale din Anglia, care au acceptat si ca unii retaileri sa nu plateasca chiria timp de 36 de luni.
Planul de capitalizare al companiei a fost initiat la inceputul lunii august sia fost aprobat ieri, in adunarea generala a actionarilor. Prin acesta se preconizeaza o suplimentare a capitalului grupului cu sapte milioane de euro prin emiterea a 290 de milioane de actiuni.
Pe langa aceasta suma, Dragos Cinca spune ca Flamingo mai are nevoie de zece milioane de euro din partea bancilor.
La sfarsitul lunii iulie, fondul de investitii QVT a solicitat dizolvarea companiei. Procentual, acest fond este al doilea actionar al grupului, cu 22% din capital. Referitor la pozitia fondului QVT, Cinca spune ca aceasta este motivata de faptul ca QVT a crezut intr-un plan mai agresiv de restructurare a creditelor companiei.
“Un business asa cum vrem sa il dezvoltam nu ar fi fost bine pus in valoare cu un plan ca cel propus de QVT”, explica principalul actionar al Flamingo International.
In plus, Dragos Cinca exclude delistarea, deoarece astfel s-a elimina principalul avantaj al companiei, care este acela ca poate sa atraga bani de pe piata de capital.
Pentru acest an, grupul estimeaza afaceri de 450 de milioane de lei. In primele sase luni ale lui 2009, cifra de afaceri a fost de 187 de milioande de lei, iar in a doua jumatate se preconizeaza ca vanzarile vor fi de 260 de milioane de lei.
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.