Cris-Tim: afaceri de 100 de milioane de euro, in 2012
Aceasta valoare a vanzarilor ar fi cu 25% mai mare fata de vanzarile de anul trecut, principalul motiv fiind cresterea exportului in Rusia si in tarile din Asia.
"Criza ne-a adus la nivel european. Am intrat intr-o piata globala, unde daca nu iesim pe pietele externe, n-avem nicio sansa. Pe viitor, orice companie din Romania, daca nu iese pe pietele externe, Rusia, China si tarile asiatice, va face implozie. Noi avem pretul si calitatea, noi (n.red. - Cris-Tim), in cele 16 tari in care suntem, avem preturi cu 30% mai mici si o calitate mai mare, prin cresterea productivitatii, sistemul informatic", a spus Radu Timis, proprietarul Cris-Tim, in cadrul conferintei "M&A - Cum sa dezvolti si sa cresti o afacere", organizata de Medien Holding.
Volumul vanzarilor Cris-Tim a scazut cu 10% - 15% in primele trei luni din acest an, dar in prima parte din aprilie a revenit pe crestere, cu 11%. In aceeasi perioada, cifra de afaceri s-a mentinut constanta.
Fondatorul Cris-Tim a enumarat printre factorii care au influentat vanzarile iarna grea, ceea ce a marit facturile la intretinere ale oamenilor si a afectat distributia.
Anul trecut, vanzarile companiei s-au redus cu 10% ca volum, dar au stagnat la 80 de milioane de euro in valoare.
"Vrem sa crestem la cel putin 100 de milioane de euro, datorita exportului in Rusia, China, Coreea de Sud. Exporturile reprezinta 15% din cifra de afaceri si ne propunem majorarea ponderii la 30%. Cand deschizi Rusia, de fapt, deschizi tot Caucazul. Important este ca sunt mancatori de mezeluri ca noi. Este un potential urias, pentru ca preturile de productie din Romania sunt cu 30% mai mici decat in Rusia. De exemplu, noi producem Salamul Sasesc cu 6 euro - 7 euro, iar in Moscova acelasi salam se produce cu 20 de euro. Piata este fabuloasa", a mai spus Radu Timis.
Fondatorul Cris-Tim a mai spus ca un alt efect al crizei economice este consolidarea pietei, ceea ce va incepe din acest an.
"Criza ne permite sa fim la fel de eficienti ca cei care au o vechime de 50 de ani - 60 de ani", a subliniat Radu Timis.
Cu toate acestea, Cris-Tim nu intentioneaza sa mai achizitioneze alte companii, deoarece capacitatile de productie din prezent acopera cererea.
"Daca deschidem piata Rusiei, achizitionam capacitati de productie, dar nu branduri. Am achizitionat anul trecut brandul Matache Macelaru, pe care vreau sa il dezvolt", a detaliat Radu Timis.
Fondatorul Cris-Tim a subliniat ca vrea sa mai cumpere doar teren pentru agricultura. Cris-Tim are in prezent 1.000 de hectare de teren, din care 200 de hectare in proprietate si restul in arenda.
Compania detine o retea de circa 30 de magazine, dupa ce anul trecut a inchis zece unitati neprofitabile si a deschis alte sapte unitati noi.
"Vom mai deschide unul pe 11 aprilie in Bucuresti, dar nu avem o tinta pentru acest an. In functie de vad, de chirie, care face acum diferenta intre a avea un magazin profitabil sau nu, vom vedea cate magazine mai deschidem", a detaliat Radu Timis.
La sfarsitul acestei luni, Cris-Tim lanseaza si un concept de unitati stradale, sub forma unor trasuri viezene. Tinta este ca in toata tara sa fie amplasate 200 de astfel de trasuri, din care 50 in acest an. Extinderea acestui concept se va face prin franciza.
In primele doua saptamani vor fi lansate 13 trasuri vieneze, in Bucuresti, in locuri cu vad si in parteneriat cu diverse organizatii.
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.