Depozitul de Calculatoare inchide 12 magazine pana la sfarsitul lui 2008
Borsa, Sfantu Gheorghe si Campina sunt trei dintre orasele unde retailerul IT Depozitul de Calculatoare nu va mai avea unitati de desfacere.
Decizia a fost luata ca urmare a contextului intern si international, precum si a semnalelor ca piata va avea o crestere mai mica in 2008 decat cea prognozata la inceputul anului, se arata in comunicatul de presa.
“Cresterea pe care o prognozam la inceputul anului a devenit acum incerta, motiv pentru care dorim sa eliminam riscurile si sa actionam doar in baza planurilor pe termen scurt, pe reteta: castiguri mici si sigure”, a spus pentru startups.ro Adrian Furnica, General Manager la Romsoft, compania care detine brandul Depozitul de Calculatoare.
Unul dintre criteriile dupa care au fost alese magazinele ce urmeaza sa fie inchise este gradul de maturitate.
“Un magazin ajunge la maturitate in aproximativ trei - sase luni in conditii economice normale, dar in situatie de criza, aceasta perioada se prelungeste. Vor fi inchise magazinele deschise in acest an care nu au avut posibilitatea sa parcurga acest ciclu”, adauga Adrian Furnica.
Astfel, in principiu, sunt vizate magazinele din orasele mici, abia deschise anul acesta, dar aceeasi decizie se va lua si pentru unitatile neprofitabile din orasele mari.
“Inchiderea acestor magazine este si cauza, dar si efectul revizuirii planurilor de business, insa nu putem sti deocamdata toate detaliile, deoarece exista prea multe variabile la mijloc - cursul de schimb valutar, situatia economica, rezultatul viitoarelor alegeri si altele”, mai spune Adrian Furnica.
Managerul Romsoft spune ca toate magazinele ce urmeaza sa fie inchise functioneaza in spatii inchiriate, iar contractele respective vor fi denuntate unilateral.
Insa, chiar daca inchide unele unitati, compania va deschide un al doilea magazin in orasul Oradea, pe baza unei investitii de aproximativ 60.000 de dolari. Adrian Furnica spune ca, in viitorul apropiat, este foarte posibil sa mai deschida noi magazine. Acestea vor fi amplasate in orasele resedinta de judet unde managerul Romsoft considera ca nu exista riscuri pentru reteaua pe care o opereaza.
La inceputul acestui an, compania estima o cifra de afaceri de 90 de milioane de dolari pentru 2008, cota de piata fiind de 20%.
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.