Eveniment B2B international despre Internet&Mobile, la Bucuresti
Intre 19 - 21 septembrie, complexul expozitional Romexpo va gazdui prima editie a Internet&Mobile World, expo-conferinta dedicata companiilor care activeaza in zona de business digital&mobile.
“Peste 70 de speakeri locali si internationali vor prezenta solutii concrete, cu aplicabilitate imediata, studii de caz si tendintele urmatorilor ani pe teme de digital marketing, mobile, social media, e-commerce, software as a service, cloud, web design si development", se mentioneaza intr-un comunicat de presa al Internet&Mobile World Romania, organizatorul evenimentului.
Structurat pe doua mari zone - expozitie si conferinta - evenimentul ofera profesionistilor din IT, marketing si online oportunitatea de a dezbate noile directii de performanta in business, alaturi de specialisti in domeniul digital si mobile, in sesiuni extraordinare de conferinta.
In prima zi, specialistii Facebook vor sustine un seminar cu usile inchise, dedicat exclusiv profesionistilor din top management. Seminarul Weronikai Sobolak, Client Partner - Global Marketing Facebook, are ca scop stabilirea celor mai bune metode prin care un brand poate crea o conexiune puternica cu consumatorii sai si prezentarea felului in care modele traditionale de marketing se pot actualiza pentru a beneficia de noile oportunitati ale momentului.
Cea de-a doua zi va fi dedicata unui seminar aplicat, deschis oricarui vizitator al evenimentului, cu insight-uri concrete si solutii pe care Facebook le ofera pentru a ajuta business-urile sa creasca.
Google participa prin intermediul unui keynote sustinut de Doina Costache, Mobile Advertising Guru. Ea va oferi informatii utile profesionistilor care vor sa construiasca strategii de business inovatoare cu ajutorul canalului de mobile.
James Temple, Vice President R/GA, Londra, prezinta noua arhitectura a relatiei pe care brandurile o dezvolta alaturi de consumatorii lor din perspectiva ecosistemelor digitale, a serviciilor si a experientelor interconectate.
Sesiuni de dezbateri vor mai fi sustinute de Yasmin Coelestine Nestlen&Chad Cribbins, Asociate Creative Directors la Sapient si Angeli Beltran, Managing Director, Dentsu, Dick Buschman, Founder Achtung. Sesiunile puncteaza schimbarile pe care emergenta tehnologiei le-a generat in relatia brandurilor cu clientii lor si felul in care acestea pot fi transformate in beneficii.
Gillesz Schippers, Marketing Director North Europe de la Getty Images va completa tabloul prezentarilor cu o sesiune despre oportunitatile oferite de crowdsourcing si modificarile produse prin democratizarea continutului.
Pentru participantii interesati exclusiv de informatiile dedicate industriei din care fac parte, Industry FOCUS reprezinta zece sesiuni gandite ca o colectie de studii de caz cu implementari de solutii digitale in domenii precum Banking&Financial Services, FMCG, Healthcare, Retail.
startups.ro sprijina evenimentul in calitate de partener media si poate oferi un numar limitat de invitatii gratuite. Pentru detalii, trimiteti un e-mail la redactia [@] startups.ro.
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.