EY va utiliza dronele in procesul de auditare
EY a lansat un proiect pilot (proof of concept - POC) aplicabil la nivel global care vizeaza extinderea utilizarii dronelor in cadrul proceselor de inventariere, ca parte a propriilor capabilitati de auditare digitala, se mentioneaza intr-un comunicat de presa.
Pentru a imbunatati calitatea auditarii, acest proiect pilot extins va folosi o noua tehnologie pentru cresterea acuratetei si a frecventei colectarii de date in procesul de inventariere.
Platforma de tip cloud de monitorizare a activelor, alimentata de o retea de senzori Internet of Things (IoT) va analiza activele inventariate in timp real prin citirea codurilor de bare/ Quick Response (QR) / rack labels si transmiterea acestor date direct catre EY Canvas - platforma globala de audit digital EY Assurance.
Acest proiect pilot va fi folosit initial in sectoarele de comert si productie. De exemplu, in auditarea producatorilor auto se vor utiliza dronele pentru realizarea numararii automate a vehiculelor de la uzinele de productie.
In cazul auditurilor din domeniul comercial, de exemplu, pentru determinarea stocurilor, dronele vor functiona autonom folosind instrumente de recunoastere a diverselor imagini si obiecte. Acestea vor permite recunoasterea optica a codurilor de bare /QR /rack labels pentru a colecta date privind structura si localizarea stocurilor, inclusiv in afara orelor de program, in scopul cresterii fiabilitatii inventarierii si a eficientei procedurilor de audit.
Folosirea dronelor se preteaza in mod special la inventarierea integrala a unui numar mare de active, mai ales atunci cand inventarierea se face periodic, consuma mult timp, iar in cursul procesului este intrerupta / redusa activitatea firmelor.
Folosirea dronelor in cadrul inventarierii activelor si stocurilor permite colectarea de mai multe date. In plus, ea le permite echipelor de audit sa se concentreze pe identificarea zonelor de risc, in loc sa se ocupe cu inventarierea umana/manuala a activelor si a stocurilor.
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.

.gif)

