Fanii pe care ii au companiile pe Facebook genereaza de doua ori mai multe vanzari decat non-fanii
Weronika Sobolak, Client Partner in Global Marketing la Facebook, spune ca prietenii fanilor sunt clienti de top, de asemenea.
Pe Facebook sunt aproximativ cinci milioane de conturi active din Romania, reprezentand in jur de 25% din populatie si 60% dintre utilizatorii de internet.
La nivel global, pe aceasta retea de socializare sunt 955 de milioane de oameni, dintre care 58% se logeaza zilnic, 67% se conecteaza de pe mobil si 85% posteaza ceva zilnic, fiecare avand circa 5,5 povesti/zi.
"Pe Facebook se poate multiplica cuvantul din gura in gura. Social media ar trebui sa fie parte din marketing, nu sa fie tratata ca ceva fun. Daca ai inteles acest lucru, poti trece mai departe si sa-ti stabilesti obiectivele. Trebuie sa ai un plan pentru pagina, ce postezi si cand. Acquisition si engagagement sunt ceva de care trebuie sa te ocupi tot timpul. Daca ai audienta si o baza de fani, poti face aplicatii, daca nu, n-are niciun sens. Aplicatia trebuie promovata. News feed-ul este cel mai important placement pentru publicitate pe web. Firmele de B2B pot construi un cluster pentru cei interesat de un subiect", a detaliat Weronika Sobolak, in conferinta Internet Mobile World.
Thomas Bryner, Executive Social Business and Collaboration Consultant pentru IBM, a spus ca “luna de miere” s-a terminat pentru social media.
"Dupa cinci secunde, in medie, oamenii pleaca de pe o pagina. Atunci isi fac prima impresie. Primele cinci secunde conteaza. Este vorba despre emotii. Estetica este un alt lucru. Daca n-o poti face din aceasta perspectiva, atunci nu va avea succes. Puterea Facebook vine din faptul ca poti multiplica sistemul de referinte. Problema cu social media este rata redusa de conversie", a explicat Thomas Bryner.
Consultantul IBM a mentionat ca orchestrarea este un alt lucru de care trebuie sa tina cont o companie pe social media.
"Are sens sa fii foarte direct pe aceste canale, pentru a atrage trafic pe pagina. Nu poti pretinde ca esti profitabil pe web, cand de fapt nu este asa. Daca sunt implicat intr-o conversatie, vreau ceva autentic. De asemenea, trebuie sa implici forta de vanzari la fel cum o faci cu clientii. Oamenilor le place sa fie intrebati, pentru ca inseamna ca sunt implicati", a detaliat Thomas Bryner.
Consultantul IBM a completat ca tinta managementului este sa creasca prin social media. Zona problematica este cea unde cei de la strategie trebuie sa faca legatura cu KPIs din social media. Aici apare problema de cauzalitate.
Mugur Patrascu, directorul iLeo, a spus ca este momentul sa se profesionalizeze audienta si sa se vada Facebook-ul acolo unde este.
"Facebook nu este o destinatie, ci o interfata pentru business, audienta sa devina o sursa de business. Este mai greu, presupune o echipa si-un efort mai mari. Daca acum aveti 100.000 de fani, sa va ganditi ce veti face cu ei la anul", a detaliat Mugur Patrascu.
Dick Buschman, fondatorul Achtung, a spus ca uraste brandurile care vin si spun ca vor sa fie in social media, pentru ca lucrurile nu functioneaza asa.
"Social media este digital, iar digital inseamna ceva creat de oameni. Oamenii au devenit media. Cele mai multe branduri cred ca social media sunt doar un alt canal, dar de fapt sunt media in sine, inseamna a fi social si a interactiona. Ai nevoie si de PR si publicitate, dar abordarea sa fie din punct de vedere a social media. In social media, brandurile renunta la control", a adaugat Dick Buschman.
La polul opus, Mugur Patrascu a precizat ca a lasa controlul oamenilor este un mit.
Bogdan Prajisteanu, Managing Directorul MEC, a mentionat ca social media sunt in stadii prea incipiente pentru ca firmele sa cedeze controlul.
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.