Fondatorii Quickmobile au lansat Doclandia.ro, o platforma online cu informatii medicale


    


Prin intermediul platformei, romanii din tara si din strainatate au acces la informatii avizate din partea a peste 50 de medici parteneri Doclandia.ro, solutie dezvoltata exclusiv online pentru a oferi sfaturi de la distanta persoanelor care cauta o opinie avizata pentru probleme de sanatate, se mentioneaza intr-un comunicat de presa.

Vrem sa-i convingem pe romani ca diagnosticarea pe cont propriu, prin cautari pe Internet, produce, de cele mai multe ori, doar un stres in plus. De aici a aparut ideea Doclandia, o platforma online, securizata, care aduce informatii de la surse sigure, medicale catre cei care au nevoie de raspunsuri”, spune Matei tiboc, Fondator Doclandia si membru al familiei care detine si Quickmobile.

Utilizatorii care doresc sa beneficieze de sfaturile medicilor colaboratori ai platformei online, vor trebui sa achite, cu cardul sau prin sms, o taxa de 10 euro, ce reprezinta contravaloarea unui abonament lunar. In urma solicitarii, utilizatorului ii este alocat automat un medic.

In plus, utilizatorii isi pot incarca in cont diverse documente medicale, precum analize, electrocardiograme etc., in vederea unei consilieri optime. Insa, informatiile si opiniile obtinute de la colaboratorii Doclandia nu reprezinta un diagnostic medical si nici o recomandare cu privire la efectuarea propriu zisa a unui tratament medical. In prezent, platforma colaboreaza cu 50 de medici din tara, numar ce urmeaza sa creasca in linie cu rata de utilizare.

Reprezentantii companiei spun ca Doclandia are la baza o investitie de 500.000 de euro, suma care acopera tehnologia din spatele produsului, cheltuielile operationale si de lansare.
 

Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.


Nu exista comentarii