Leaders Romania propune doua programe de vara dedicate leadership-ului
Leadership Academy, aflat la a doua editie, va avea loc in perioada 25 - 31 iulie, si va fi urmat, in perioada 1 - 7 august, de Leadership School, aflat la cea de-a sasea editie. Ambele programe se vor desfasura la Poiana Brasov.
Leadership Academy are ca public tinta tinerii manageri si antreprenori, cu varste cuprinse intre 25 si 35 de ani, care au deja o experienta de trei - cinci ani in conducerea echipelor, se arata in comunicatul de presa.
Performeri de top, 26 de oameni care provin, in general, din industriile aflate in crestere pe piata, participa la program si isi dezvolta abilitatile de leadership si potentialul creativ, avand apoi un puternic impact asupra societatii prin pozitiile pe care le detin.
Programul ofera participantilor workshop-uri, povesti de success, iar, la final, provocarea de a aplica, intr-o simulare de business, informatiile primite pe parcursul zilelor petrecute acolo.
Anul acesta, printre cei care vor impartasi din experienta lor se numara Marius Ghenea - presedintele PCFun, Radu Enache - CEO HP Romania, prof. dr. Niels Schnecker si Nicu Alifantis.
Leadership School, derulat sub Inaltul Patronaj al Altetei Sale Regale Principele Radu al Romaniei, va reuni treizeci dintre cei mai buni tineri din intreaga tara, dar si studenti romani din strainatate, cu varste cuprinse intre 18 si 25 de ani.
In decursul celor sase zile, tinerii vor avea parte de un mix de workshop-uri, simulari de business si povesti de succes spuse de oameni care le pot influenta parcursul personal si profesional, din diverse domenii de activitate.
Printre cei care ii vor inspira anul acesta pe tineri se numara: Raed Arafat, fondatorul SMURD; Ada Roseti, managerul Discovery Channel Romania; Laurentiu Chirita, Capitanul Comandor al Fortelor Aeriene Romane; Rares Manolescu, Senior Trainer, Human Invest; Calin Ile, managerul general IBIS Romania; Daniel Bichis, Trainer NLP, Competent Consulting.
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.