Managerii din Romania sunt optimisti cu privire la perspectivele de crestere in 2014
Potrivit unui studiu, 86% din managerii intervievati se declara increzatori in cresterea veniturilor companiilor pe care le conduc, in urmatoarele 12 luni, iar dintre acestia 39% sunt foarte increzatori.
Pe termen mai lung, 96% dintre directorii generali din Romania participanti la sondaj cred in majorarea veniturilor companiilor lor in urmatorii 3 ani, iar 49% sunt foarte increzatori, potrivit concluziilor celei de-a XVII-a editii a raportului PwC Global CEO Survey.
Aceste tendinte sunt similare celor inregistrate la nivel global, unde, de doua ori mai multi directori generali decat anul trecut mizeaza pe o imbunatatire a situatiei economiei mondiale in urmatoarele 12 luni, iar 39% dintre acestia declara ca sunt foarte increzatori in cresterea veniturilor companiilor lor in 2014.
In plan regional, directorii generali din Europa Occidentala sunt cei mai increzatori cu privire la perspectivele economiei globale pe termen scurt (50% mizand pe cresterea acesteia), pe masura ce se inmultesc semnele de redresare ale economiei Zonei Euro.
Acestia sunt urmati de directorii generali din Orientul Mijlociu (49%), regiunea Asia-Pacific (45%), America Latina (41%), America de Nord (41%), si Africa (40%).
In schimb, directorii generali din Europa Centrala si de Est sunt mai putin increzatori, doar 26% mizand pe imbunatatirea situatiei economice globale.
Directorii generali din Romania fac insa exceptie de la tendintele regionale, 45% dintre acestia cred ca situatia economiei globale se va imbunatati in urmatoarele 12 luni, in comparatie cu 13% anul trecut.
“Sondajele care masoara asteptarile jucatorilor din piata sunt foarte bune semnale ale tendintelor economice. Cresterea semnificativa a numarului directorilor generali increzatori in perspectivele de crestere pe termen scurt ale companiilor lor ar putea indica intrarea intr-un nou ciclu de crestere a economiei globale, care probabil ca va dura mai mult timp (de obicei ciclurile de expansiune sunt mai lungi decat cele de recesiune), insa ritmul acestei cresteri ar putea fi unul lent. De exemplu, in Statele Unite, inainte de instalarea recesiunii in decembrie 2007, economia a crescut timp de 16 ani continuu (din 1991), cu singura exceptie a doua trimestre din 2001, ca urmare a atentatelor teroriste de pe 11 septembrie 2001. Cu toate acestea, nu exista nicio garantie ca viitorul ciclu de crestere va fi la fel de lung”, a declarat Vasile Iuga, Country Managing Partner, PwC Romania.
In functie de industrie, directorii generali din sectorul turismului s-au declarat cei mai increzatori in perspectivele de crestere din urmatoarele 12 luni (46%), urmati de cei din sectorul bancar si al pietelor de capital (45%), retail (44%), servicii financiare (44%), asset management (44%), comunicatii (44%), inginerie si constructii (41%).
Directorii generali din industria metalurgica sunt cei mai pesimisti la nivel global, doar 19% dintre acestia cred in cresterea veniturilor companiilor lor in urmatoarele 12 luni.
“In privinta viitorului, directorii generali se asteapta la trei tendinte globale majore - progresul tehnologic rapid, schimbarile demografice si de putere economica - acesti trei factori urmand sa aiba cel mai mare impact asupra companiilor lor. Identificarea modalitatilor prin care aceste tendinte globale pot fi folosite in beneficiul companiilor este cheia succesului viitor”, a adaugat Vasile Iuga.
Pe masura ce perspectiva directorilor generali asupra economiei se imbunatateste, se produce si o schimbare in ceea ce priveste principalele ingrijorari ale acestora.
Actiunile guvernamentale, sau absenta acestora, sunt pe primul loc in privinta ingrijorarilor directorilor generali.
In plus, directorii generali sunt preocupati aproape in egala masura si de o incetinire a cresterii in economiile emergente (65%), ca si de cresterea lenta de pe pietele dezvoltate (71%).
Insa temerile pentru securitatea cibernetica - inclusiv securitatea datelor - sau viteza transformarilor tehnologice au fost citate drept amenintari de mai putin de jumatate dintre directorii generali.
Atunci cand au fost intrebati care sunt factorii care vor determina cresterea viitoare, dezvoltarea de noi produse si servicii a fost identificata de 35% dintre directorii generali drept principala oportunitate de crestere, in comparatie cu doar 25% dintre acestia anul trecut. Cei care au in vedere derularea unei fuziuni si achizitii sau o alianta strategica in acest an au crescut la 20% dintre respondenti, fata de 17% anul trecut.
Directorii generali declara ca exploreaza oportunitatile de crestere si pe alte piete emergente in afara celor din BRIC (Brazilia, Rusia, India si China), si vad perspective bune de crestere in urmatorii 3 - 5 ani in Indonezia, Mexic, Turcia, Thailanda si Vietnam. Statele Unite, Germania si Marea Britanie sunt, de asemenea, bine vazute in topul destinatiilor ce ofera bune perspective de crestere.
In Romania, 47% dintre directorii generali vad oportunitati de crestere venind din inovatia in materie de produse si servicii, iar 24% dintre acestia din extindere pe pietele unde deja activeaza. Cand au fost intrebati in privinta pietelor externe cele mai importante pentru cresterea companiilor lor in urmatoarele 12 luni, 27% dintre directorii generali din Romania s-au referit la Germania, iar 18% la Rusia.
Pentru editia de naul acesta a raportului PwC Global CEO Survey au fost derulate 1.344 de interviuri in 68 de tari din intreaga lume, in ultimul trimestru al anului 2013. In functie de regiune, 445 de interviuri au fost derulate in Asia Pacific, 442 in Europa, 212 in America de Nord, 165 in America Latina, 45 in Africa si 35 in Orientul Mijlociu. In Romania au fost realizate 49 de interviuri.
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.