Media Fact Book 2015 - Piata de media, din nou in crestere


    


Initiative Media, parte a grupului Interpublic MediaBrands, a lansat cea de-a XIX-a editie a Media Fact Book, raport care ofera date despre industria de media din Romania.

"In 2014, piata de media a inceput din nou sa creasca, dupa cativa ani de scadere, urmati de o perioada de stagnare. Acest trend se va mentine si in 2015, principalul motor fiind cresterea economica ce incepe sa se simta si la nivelul consumului”, spune Alexandra Olteanu, Managing Director, Initiative Media.

Conform Media Fact Book 2015, piata locala de media a avut anul trecut o evolutie pozitiva, fiind inregistrata o crestere de 2,6% fata de 2013, pana la valoarea totala de 313 de milioane de euro net. Este de asteptat ca in 2015 cheltuielile de publicitate sa ajunga la o valoare de 322 de milioane de euro net, reprezentand o noua crestere de aproximativ 3%.

"Ne bucuram ca simtim un reviriment al acestei piete mult incercate in ultimii ani: atat in contextul crizei economice din perioada 2009 - 2012, cat si al presiunilor legislative din anul 2013. Desi procentele par mici in comparatie cu anii de boom, aceasta este o crestere sanatoasa, in acelasi ritm cu indicatorii economici de consum care o determina", a adaugat Alexandra Olteanu.

In 2014, singurele medii care au inregistrat cresteri ale volumelor derulate au fost televiziunea si internetul, acestea inregistrand valori de 198 de milioane de euro, respectiv 51 de milioane de euro. Piata radio (18 milioane de euro) si cea OOH (28 de milioane de euro) s-au mentinut la valori constante, in timp ce valoarea presei scrise din Romania continua sa scada, in 2014 aceasta pierzand 10% din volum si ajungand la  cea mai mica valoare din piata de media, de doar 17 milioane de euro. 

Pentru 2015, estimarea Media Fact Book privind valoarea volumelor de media din TV este de 205 milioane de euro, in crestere cu 3,5% fata de 2014. De asemenea, internetul isi continua cresterea sustinuta (+10%), in vreme ce radio-ul si OOH-ul sunt medii stabile, fara evolutii notabile. La capitolul scaderi, presa va pierde 10% din volume. 

Media Fact Book este un raport de analiza a pietei romanesti de media si publicitate, editat anual de agentia Initiative, incepand din 1997. Studiul integral poate fi vizualizat si descarcat in forma digitala la adresa mediafactbook.ro.


Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.


Nu exista comentarii