Medicamentele ieftine si vitale nu se gasesc pe piata pentru ca distribuitorii nu mai sunt interesati de ele
Acesta este unul din subiectele discutate in cadrul evenimentului Health Forum, organizat saptamana trecuta de BusinessMark, la Hotel Howard Johnson Grand Plaza, Bucuresti.
Forumul si-a propus sa vina in intampinarea specialistilor din sectorul de sanatate si farmaceutic cu discutii utile asupra problemelor cu care se confrunta sistemul in Romania, dar si asupra perspectivelor de dezvoltare. Prima zi a evenimentului a fost dedicata sectorului farmaceutic, iar a doua zi a fost dedicata sectorului de sanatate.
”In prezent, 6% din PIB este la sanatate. Nu este foarte usor sa aduci bani in acest sector. in 2015 fondul de asigurari de sanatate este 22 miliarde de lei, adica 3,2% din PIB. Avem insa 1.001 de categorii care contribuie cu 0%. Practic, in Romania contribuie la buget 5 milioane de oameni, asigurati sunt 18 milioane de oameni, iar cu capacitate de munca avem 9 milioane de persoane”, a spus Horia Cristian, Vicepresedinte, Comisia pentru sanatate si familie, Camera Deputatilor.
In opinia sa, 70% din bugetul aferent sanatatii ar trebui sa fie acoperit de sistemul de stat, o parte dintr-un cont de economii de sanatate, iar restul din asigurarile private.
”Asigurare de sanatate ar trebui sa fie problema personala a fiecaruia si nu a angajatorului. Ar fi bine daca acesta nu ar mai fi obligat sa plateasca atat cat plateste in prezent catre asigurarile de sanatate, ci sa plateasca 2% intr-un Cont de Economii de Sanatate. Acesta ar fi foarte util, putand asigura serviciile sanitare necesare angajatului sau chiar sa fie atasat pensiei, in cazul in care nu este utilizat. in cazul in care angajatul si-ar da demisia, suma stransa ar ramane angajatorului”, a propus Horia Cristian.
Mircea Cinteza, Vicepresedinte, Colegiul Medicilor din Romania, a atras atentia asupra tratamentelor care nu sunt adoptate si in Romania.
”La noi nu exista o regula prin care marile inovatii sa fie luate in calcul in functie de succesul pe care il au la vindecare. Programul de infarct miocardic, de exemplu, a fost un succes, dar in acest moment se adreseaza numai unui singur tip de infarct, desi exista un alt tip de infarct cu incidenta dubla, care nu este luat in calcul. Ingrozitor este si ca medicamentele ieftine nu se gasesc pe piata pentru ca distribuitorii nu mai sunt interesati de ele, dar pentru multi pacienti ele sunt vitale. Compania Nationala Unifarm ar trebui sa fie obligata sa aduca acele medicamente ieftine si necesare vietii, medicamente pe care distribuitorii nu le aduc, nefiind profitabile. Trebuie sa le asigure pentru ca altfel se pierd vieti si este vina noastra concreta”, a declarat Mircea Cinteza.
In Institutul Clinic Fundeni, 11.500 de pacienti primesc servicii medicale in regim de spitalizare in fiecare luna.
”Nici o firma nu doreste sa faca mentenanta in Institutul nostru pentru ca rulajul este foarte mare. Nu vin la noi pentru ca sunt foarte mari costurile. De accea, Fundeni trebuie tratat altfel. Indiferent de buget, noi nu ne permitem sa refuzam un pacient. Peste 70% dintre pacienti vin din provincie. Ori in cazul nostru daca refuzam un pacient ii refuzam categoric dreptul la viata”, a spus Dr. Carmen Orban, Manager, Institutul Clinic Fundeni.
Vasile Ciurchea, Presedinte, Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS), a precizat ca 99% dintre cardurile de sanatate sunt la pacienti.
”Vom face un raport lunar pe care il vom face public dupa ce avem datele pe luna mai, pe tipuri de sectiuni: medicina de familie, spitale, ingrijiri la domiciliu etc. Sigur ca nu putem publica numele pacientilor, dar putem publica numele furnizorilor. Putem face acest raport pe ore. Vom avea astfel o imagine foarte clara asupra serviciilor furnizate de fiecare unitate. Este adevarat ca nici SIUI nici sistemul cardurilor nu functioneaza perfect. Este normal, pentru ca sunt sisteme foarte mari si depind de interfata, de modul in care sunt folosite si de alti factori”, a declarat Presedintele CNAS.
Paul Stanciu, Senior Business Development Manager for Public Sector, Microsoft Romania a vorbit despre programul Microsoft pentru o societate mai sanatoasa.
"Ne intereseaza patru linii: mobilitate (device pentru clinici, managementul relatiei cu pacientul etc), productivitate si colaborare (colaborare intre sistemul de stat si cel privat, telemedicina), rapoarte integrate (eficienta operationala, cercetare medicala), servicii de tip cloud (stocare imagistica medicala, desktop virtual & data center)”, a explicat Paul Stanciu.
Produsele companiei permit medicilor monitorizarea la distanta, localizarea pacient, vizualizarea informatiilor despre pacienti direct de pe telefon sau tableta.
”Medicover a fost prima companie din Romania care a oferit, inca din 2006, tuturor pacientilor sai acces la dosarul medical electronic. Dosarul medical electronic este disponibil pentru toti pacientii şi permite centralizarea informatiilor despre istoricul şi starea sanatatii pacientului. In cazuri de urgenta, medicii de la Hotline Medicover au acces direct la dosarul medical electronic şi pot decide cum sa actioneze, inclusiv pe baza antecedentelor medicale”, a spus Dr. Bogdan Pana, Director General, Servicii Medicale, Medicover Romania.
Potrivit acestuia, sistemul privat de sanatate este in crestere si va creste inevitabil in continuare.
De aceeasi parere a fost si Constantin Lucescu, Director Corporate Division, Reteaua Privata de Sanatate Regina Maria, care considera ca abonamentele medicale vor creste si vor avea un ritm mai crescut decat asigurarile, pentru ca un asigurator nu are reteaua pe care o pun la dispozitie retelele private de sanatate.
startups.ro a sprijinit evenimentul in calitate de partener media.
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.