Oferta de birouri din Bucuresti a crescut cu 25% in 2008, fata de 2007


Conform CBRE I Eurisko, cladirile finalizate anul trecut au suplimentat stocul existent cu aproximativ 300.000 mp, stocul de birouri ajungand la 1,26 mil. mp, la finele lui 2008.

Aproximativ 46% din spatiile de birouri finalizate anul trecut in Bucuresti s-au inregistrat in nordul orasului, in zonele Baneasa (19%) si Pipera (27%), se arata intr-un raport al CBRE I Eurisko.

Pe locul doi, in ceea ce priveste oferta noua de birouri, se afla zona de vest a Capitalei, cu 21% din totalul spatiilor livrate in 2008.

Partea de centru-nord, cunoscuta ca si zona de afaceri a Bucurestiului, a inregistrat circa 13% din totalul livrarilor de anul trecut. O noua atractie pentru dezvoltatorii de spatii de birouri o reprezinta partea de est a Bucurestiului, care a cumulat aproximativ 6% din livrarile anului 2008.

Conform oficialilor CBRE I Eurisko, desi volumul inchirierilor s-a ridicat la circa 275.000 mp, in 2008, rata medie de neocupare a crescut cu 6% in ultimul trimestru al anului, fata de perioada similara din 2007. In cazul spatiilor de  birouri de clasa A, cresterea ratei de neocupare a fost de 2%, in timp ce pentru spatiile de clasa B, cresterea a fost de 7,5%, in perioada analizata.

Pe parcursul anului 2008, cererea cea mai mare a venit din partea sectorului de servicii financiare, cu 44% din totalul cererii pentru spatii de birouri. Acesta a fost urmat de sectoarele IT & Telecomunicatii, cu 19%, si productie industriala si energetica, cu 15%.


Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.


Nu exista comentarii