Patru firme romanesti au intrat in topul Technology Fast 500 EMEA 2011
Vola.ro Student Adventure, TeamNet International, CRYS Computers si Fortech s-au clasat in topul realizat pe baza cresterii veniturilor in ultimii cinci ani.
Clasamentul este realizat anual si include companii publice si private cu activitati in industria de tehnologie, media, telecomunicatii, industria medicala sau tehnologii “green” din 24 de tari EMEA (Europa, Orientul Mijlociu si Africa), se mentioneaza in comunicatul de presa.
Liderul clasamentului din acest an este Logic Bilisim din Turcia, care a raportat o rata de crestere de 28.617% pe ultimii cinci ani.
Pentru aceasta editie, Romania a avut sase nominalizari (companii incluse in editia 2011 a Deloitte Central Europe Technology Fast 50), patru dintre ele calificandu-se in baza procentelor de crestere raportate in perioada 2006 - 2010 si a cifrei de afaceri din 2010.
Vola.ro Student Adventure din Bucuresti s-a clasat pe locul 13 (crestere de 6.219% a veniturilor in perioada 2006 - 2010), TeamNet International S.A. din Bucuresti s-a clasat pe locul 64 (crestere de 2.136%), Crys Computers S.R.L. din Bucuresti s-a clasat pe locul 333 (crestere de 501%) iar Fortech SRL din Cluj-Napocas-a clasat pe locul 497 (crestere de 313,4%).
Pentru a fi eligibile in Deloitte Technology Fast 500, companiile trebuie sa aiba activitate de cel putin cinci ani, venituri operationale de cel putin 50.000 de euro in primul an luat in calcul si venituri de cel putin 800.000 de euro in anul curent.
Conform datelor Deloitte, in ciuda nesigurantei de pe pietele globale, rata medie de crestere pe ultimii cinci ani inregistrata la editia din acest an a topului a urcat de la 14.027% la 20.401% pentru primele cinci companii din clasament si de la 1.192% la 1.287% pentru toate cele 500 de firme.
Franta ramane pe primul loc cu cel mai mare numar de companii din top (93), fiind urmata de Marea Britanie (86, din care cinci sunt clasate in primele zece din top), Suedia (54 de firme), Olanda (53), Norvegia (48) si Turcia (27).
Din punct de vedere al domeniilor de activitate, segmentul aplicatiilor software domina in continuare clasamentul cu o pondere de 40% (202 companii din top), urmat de companiile de Internet (20%), telecomunicatii/retele (16%), semiconductoare/componente/electronice (8%), biotehnologie/farmaceutice/echipamentel medicale (6%), tehnologie verde (4%), computere/periferice (3%) si media/divertisment (3%).
Pana anul trecut, clasamentul primelor zece companii era dominat de dezvoltatorii de aplicatii software, dar in acest an cinci companii din domeniul internetului au intrat top zece iar 20 se afla in primele 50. Si domeniul tehnologiilor verzi continua sa se dezvolte, fiind reprezentat de 20 de companii in acest an, fata de 14 firme in 2010.
Lista completa a companiilor din top, precum si detalii suplimentare despre acest program pot fi accesate pe fast500emea.com.
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.