Sodexo va emite tichete de masa in format card, incepand cu anul acesta


    

 

Compania Sodexo, activa pe piaţa romaneasca a tichetelor, va emite, incepand cu anul acesta, tichete de masa in format electronic, dupa ce compania va fi autorizata pentru aceasta activitate de catre Ministerul Finantelor Publice.

"La nivel global, grupul Sodexo emite 65% - 70% din volumele sale pe carduri si ne asteptam ca tichetele de masa in format electronic sa se bucure de succes si in Romania”, spune Jean Istasse, CEO Sodexo Romania.

Normele de aplicare a Legii 142/1998 privind acordarea tichetelor de masa au fost publicate in Monitorul Oficial nr. 54/2015, insa tichetele de masa in format electronic nu au fost inca puse in circulatie. Angajatorii si angajatii vor putea opta pentru tichetele de masa in format card numai dupa ce sunt parcurse urmatoarele etape:

• Elaborarea criteriilor de autorizare a unitatilor emitente de tichete de masa in format card;

• Evaluarea si autorizarea propriu-zisa a companiilor care doresc sa emita tichete pe acest tip de suport de catre Ministerul Finantelor Publice, care ramane autoritatea de control, asigurand stabilitatea sistemului de tichete de masa.
 

Principii generale privind tichetele de masa in format electronic

• Tichetele de masa electronice sunt carduri dedicate exclusiv alocatiei individuale de hrana a angajatilor;

• Angajatorii pot opta fie pentru acordarea tichetelor de masa pe hartie, fie pe suport card;

• Tichetele de masa pe card vor putea fi utilizate numai in acele unitati de alimentatie publica echipate sa accepte carduri si care au contracte incheiate cu unitatile emitente.

• Cardurile pe care vor fi virate sumele aferente tichetelor de masa nu sunt carduri bancare;

• Nu este permisa alimentarea cardului de tichete de masa cu alte sume;

• Nu este permisa retragerea de numerar de pe cardurile de tichete de masa;

• Sumele cu care sunt alimentate cardurile de masa vor avea aceeasi perioada de validitate ca si tichetele de masa pe suport hartie. Concret: un tichet de masa emis pana la 31 octombrie a unui an calendaristic poate fi utilizat pana la data de 31 decembrie a anului de emitere, in timp ce un tichet de masa emis incepand cu 1 noiembrie a unui an poate fi utilizat pana la data de 31 decembrie a anului urmator emiterii; 

• Valoarea nominala a tichetelor de masa  indiferent de suport este in prezent de 9,35 lei. Aceasta valoare este revizita periodic de catre Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice. 
 

Principii si reguli pentru angajatori privind acordarea tichetelor de masa in format electronic

• Procesul de comanda a tichetelor de masa ramane acelasi indiferent de suport pe hartie sau in format electronic;

• Noutatea normelor de aplicare se refera la numarul de tichete valorice, indiferent de suportul pe care sunt emise, la care are dreptul intr-o luna un angajat care lucreaza in ture sau pentru situatia in care timpul de lucru depaseste 8 ore/zi. Numarul de tichete se calculeaza adunand numarul de ore lucrate si impartind aceasta suma la 8;

• Angajatorii pot acorda tichete de masa doar pentru zilele lucrate si numai in limita valorii nominale aprobata prin lege.

• Angajatorii vor plati in avans sumele aferente tichetelor de masa electronice catre unitatile emitente;
 

Cine poate primi tichete de masa pe suport card:

• Angajatorii vor stabili impreuna cu sindicatele sau cu reprezentantii salariatilor, prin contractele colective de munca, clauze privind acordarea tichetelor de masa si suportul pe care vor fi emise, precum si: numarul salariatilor din unitate care pot primi lunar tichete de masa; valoarea nominala a tichetului de masa, in limita celei prevazute de lege, tinand seama de posibilitatile financiare proprii ale angajatorilor.

 

Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.


Nu exista comentarii