Studiu: 10% din populatia urbana are un card de credit


Cei mai multi detinatori ai unui astfel de card il folosesc pentru a plati cumparaturile din magazine, dar 25% se limiteaza la retragerile de la bancomat.

Acest produs bancar este folosit in special de persoanele angajate si mai ales cele care au pozitii de management sau lucreaza in posturi de specialisti cu studii superioare, se precizeaza intr-un comunicat de presa al GfF Romania, firma care a realizat studiul citat.

De asemenea, cei care au un venit personal de peste 1.300 de lei pe luna utilizeaza cardurile de credit in mai mare masura decat restul populatiei (17% fata de 10% din intreaga populatie urbana).

Cardul de credit a pierdut mult din popularitate pe parcursul anului 2008 si pana in a doua jumatate a lui 2009. 11% din totalul populatiei urbane cu varsta peste 15 ani folosea acest tip de produs bancar in ianuarie 2008, iar pana in septembrie 2009 numarul utilizatorilor s-a redus la jumatate. Incepand cu finalul anului 2009 cresterea s-a reluat, asftel ca in prezent 10% din populatia urbana detine un card de credit”, spune Anca Zamfirescu, cercetator senior, expert in piata financiar-bancara la GfK Romania.

Desi criza economica s-a accentuat in 2010, o posibila explicatie pentru revenirea preferintei pentru utilizarea cardurilor de credit din ultimul an vine din faptul ca bancile s-au concentrat destul de sustinut pe promovarea cardurilor de cumparaturi cu accent pe diverse beneficii, printre care si perioada de gratie extinsa.

In general, detinatorii cardurilor de credit merg la cumparaturi mai frecvent decat restul populatiei si le si place mai mult aceasta activitate. De exemplu, sunt mai inclinati sa cumpere lucruri ca sa isi ofere o recompensa sau ca un gest de rasfat, mentioneaza reprezentantii GfK.

Un segment de populatie interesant il reprezinta “influentatorii” consumului - acele persoane care au acces la o varietate mare de grupuri sociale si tind sa le ofere acestor grupuri sfaturi si recomandari in legatura cu diferite categorii de produse. Printre detinatorii de carduri se afla mai multi influentatori decat in randul intregii populatii urbane sau al populatiei cu venituri peste medie.

Utilizatorii acestor produse bavncare au influenta in special in ceea ce priveste piata amenajarii locuintelor sau a decoratiunilor, locurile de petrecere a timpului liber in afara casei si pietele care au legatura cu stilul de viata sanatos, fitness si exercitii fizice.


Comportamentul de consum
O analiza pe populatia urbana cu varsta peste 15 ani arata ca utilizatorii cardurilor de credit tind sa fie persoane mai atrase de produsele hi-tech mai mult decat restul populatiei. Mai multe persoane din acest segment, decat din populatia totala, sunt atrase in mod deosebit de noile tehnologii sau cel putin considera ca este important sa se mentina la curent in legatura cu ele.

De asemenea, detinatorii de carduri de credit tind sa fie cei care folosesc mai multe produse hi-tech, ca de exemplu laptopuri sau PC-uri si telefoane mobile. Aceasta diferenta nu este doar o consecinta a faptului ca acest segment are venituri mai ridicate decat restul populatiei, spun reprezentatii GfK.

Chiar facand o comparatie intre ei si persoanele cu venituri peste medie, in general, diferentele se mentin. Aproape toti (98%) detinatorii de card de credit din mediul urban au un telefon mobil, 33% au un laptom si 65% au un desktop PC. In cazul persoanelor cu venituri peste 2.500 de lei pe gospodarie din mediul urban, 89% au un telefon mobil, 21% au un laptop si 48% au un Desktop PC.

Datele care stau la baza acestor concluzii provin din doua studii realizate de GfK Romania: GfK Financial Market Data System (FMDS) si Roper Reports Romania 2010. GfK FMDS este un studiu desfasurat o data la doua luni si care masoara obiceiurile bancare ale locuitorilor cu varsta peste 15 ani din 13 tari ale Europei Centrale si de Est. Esantionul celor chestionati in Romania este de 1.000 de persoane, reprezentativ la nivel national.

Roper Reports Romania 2010 este un studiu complex derulat de GfK la fiecare doi ani in peste 25 de state din Europa si reprezinta cea mai cuprinzatoare sursa de informatii asupra stilului de viata si valorilor consumatorilor. Sondajul a fost realizat pe un esantion de 1.000 de respondenti, reprezentativ urban, pentru persoanele cu varsta peste 15 ani.


Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.


Nu exista comentarii