Studiu: productia auto a Romaniei estimata la 520.000 de autovehicule pe an


Conform unei analize a Institutului de Automotive al PricewaterhouseCoopers (PwC), acest numar reprezinta o creste cu 74,5% a productiei auto din tara noastra, pana in 2014, fata de nivelul de anul trecut.

Astfel, Romania ar avea al treilea cel mai rapid ritm de crestere al capacitatii de productie auto dintre tarile din Europa Centrala si de Est, dupa cel al Ucrainei (242% crestere pana in 2014) si al Rusiei (235%), se arata in comunicatul de presa. 

In ceea ce priveste volumul total al productiei, Romania va deveni al saselea producator auto din regiune pana in 2014, dupa Rusia, Turcia, Cehia, Polonia si Slovacia, insa inaintea Ungariei, Ucrainei si Sloveniei.

"Productia de masini in Europa de Est este influentata in principal de consumul intern, dar si de exporturi, indeosebi catre tarile Uniunii Europene. Eliminarea treptata a finantarii schemelor de innoire ale parcurilor auto, precum si masurile de austeritate care se vor lua in multe tari UE in urmatorii cativa ani, vor avea un impact negativ asupra cererii de masini noi in interiorul Pietei Comune. Cu toate acestea, anticipam un ritm puternic de crestere al industriei auto romanesti in urmatorii cinci ani, pe masura ce investitiile recente de la fabrica auto din Craiova vor deveni complet operationale, iar capacitatea de productie de la fabrica din Pitesti va creste pentru a face fata cererii sporite pentru noile modele de autoturisme lansate", spune Ionut Simion, Partener Consultanta Fiscala, Liderul Grupului de Automotive din cadrul PwC Romania.

Analiza PwC la nivel global arata ca indicatorul cel mai semnificativ referitor la evolutia industriei auto in 2010 este cel al productiei de automobile.

Datele Institutului de Automotive indica faptul ca in perioada ianuarie-mai 2010 productia de automobile din cele mai mari 12 tari producatoare auto a crescut intr-un ritm de 47,6%, fata de perioada similara de anul trecut.

"Desi acest lucru ar putea fi perceput ca un semn ca are loc o revenire economica sustinuta, analiza PwC reliefeaza faptul ca redresarea se datoreaza exclusiv comparatiei cu prima jumatate a anului trecut, un an in plina criza, atunci cand marii producatori au recurs la diminuari semnificative ale productiei si la lichidarea stocurilor de teama unei prabusiri globale a vanzarilor de masini", se arata in comunicatul de presa.  

In ultimii ani, asemenea cresteri ale productiei auto erau atribuite Chinei. In cazul de fata insa, chiar daca se elimina productia auto chineza, nivelul productiei totale tot ar fi inregistrat o crestere de 44,4%.

Pe partea de vanzari, performanta Chinei a avut un impact major. Daca se elimina vanzarile auto din China, cresterea totala a vanzarilor auto in intreaga lume ar fi fost de doar 12,9% in acest an spre deosebire de 22,2% cat este cresterea incluzand China. 

"Reechilibrarea nivelului global al vanzarilor auto cu cel al productiei este dificila tinand cont de modul diferit de revenire economica in fiecare regiune in parte", se mai spune in comunicatul de presa.

Pietele mature, cum este Europa, au recurs la schemele de innoire ale parcurilor auto ca modalitate de a mentine volumul productiei si vanzarilor auto si se pregatesc in prezent de o perioada de crestere lenta pe masura ce stimulul guvernamental va fi sistat, iar dificultatile financiare vor persista. 

 

Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.


Nu exista comentarii