Da, as fi mancat ceva bun. Dar ce presupunea asta?

Pai in primul rand aducea costuri adaugate foarte mari. Timp, combustibil, consum nervos (traficul urban nu e chiar o placere), ruperea de alte activitati de weekend care m-ar fi putut face mai relaxat (si deci mai eficient) in restul saptamanii. Ce e important de punctat la capitolul asta este schimbarea majora care a aparut in viata noastra. Primul copil.

Desi am fost mereu pasionat si preocupat de mancare, odata cu nasterea lui Luca am simtit ca lucrurile s-au asezat pe o directie de la care era imposibil sa mai avem abateri. Calea asta presupunea o alimentatie complet sanatoasa, din care am eliminat pana si ultimele “enclave” de junk. Oricum nu eram consumator sau renuntasem de multa vreme la prostiile majore (ex: maioneza la borcan, pranzul zilnic la fast-food etc). Weekendurile noastre aratau de fapt ca o tesatura de drumuri intre diverse piete si “locuri” de unde “pescuiam” cate un produs. Din 16 februarie luam legume, la Cosbuc mergeam dupa flori si branza, carnea o “procuram” din vreo 3 - 4 locuri diferite si tot asa. Weekendurile erau ruinate, realmente, si nimic nu prevestea vreo schimbare. Pana cand...

Cert e ca asta nu e o poveste. Am identificat contextul prezentat mai sus ca fiind adevarata samanta din care a rasarit ideea unui business. Care s-a conturat extrem de simplu si aproape inevitabil.

Daca tot alergam dupa mancare sanatoasa, daca tot construisem o relatie directa si extrem de personala cu producatorii, de ce sa nu fi facut asta atat pentru mine cat si pentru alti zeci de oameni? Care ar fi fost diferenta? Simplificand, diferenta viza exclusiv cantitatea!

Profitand cumva de contextul in care m-a pus viata, dar mai ales de pasiunea mea puternic conturata si cultivata pentru orice era legat de mancare, am decis ca asta va fi modalitatea mea de subzistenta. O vacanta de doua saptamani in linistitele insule grecesti complet ne-turistice m-a pus in fata unui model de business de familie pe care l-am apreciat dintotdeauna. Atunci am decis sa transform un hobby intr-o mica afacere de familie. Asa a aparut Bacania Veche. Ideea.

Ce-a urmat?

1. Prima greseala si prima rezolvare.
In august 2010 ideea din capul meu ar implini un an. Proiectul businessului Bacania Veche implineste un an in septembrie. Pana in decembrie 2009 nu reusisem decat sa croiesc in capul meu planuri de tot felul. Sa imi imaginez “lucruri” despre Bacania mea si despre ce-as putea face in ea. Despre cum as face o multime de oameni fericiti cu lucrurile pe care le-as aduce, despre cum mi-as construi o preafrumoasa relatie cu clientii mei, despre cum le-as face toate poftele folosind chiar modelul in care am crescut (modelul “Dela Dersca” presupune ca ai permisiunea sa faci orice - o sa explicam mai tarziu).

Aici am facut prima greseala. Am stat “eu si cu mintea mea”. Practic nu s-a intamplat nimic, cu exceptia unui tumult de ganduri. Rezolvarea a venit de la sine. Dupa o deliberare in familie care a durat vreo cateva saptamani am decis sa-mi parasesc job-ul si sa ma ocup de acest proiect. Ceea ce s-a si intamplat. De la 1 ianuarie 2010 m-am concentrat pe proiectul Bacania Veche.

2. O serie de greseli, devenite “lant de greseli”
Aici era imposibil de estimat ceva. De prevazut ce avea sa vina. Umblam ca orbetele printr-o bezna greu de descifrat. De exemplu m-am lasat cumva pe mana bancii la care am facut creditul pentru casa. Am decis sa ne facem firma cu sediul social la noi in casa... Asa cum face mai toata lumea mica. Am depus un nou rand de documente la banca. Am fost la notar. Si-am asteptat.

Am asteptat pana cand m-au luat pe mine nervii si am inceput sa pun presiune: aveam nevoie de acordul scris ca sa depun actele la Registru. Si am gresit asteptand. Dupa sase (6) saptamani am aflat ca se poate. Dar sub niste conditii pe care n-ar fi semnat nici o euglena... Printre altele se face referire la “toate contractele viitoare”! C’mon! De aici a decurs o serie lunga de intarzieri, amanari si complicari. De exemplu, toate materialele de constructie pe care l-am luat pentru amenajare sunt cumparate de firma unui prieten. O sa ma refactureze cu toata lucrarea...  E complicat, nu? Da!

Iar asta vine din greseala de a ma increde intr-o banca de care o sa scap curand!  (abia astept). Mai vreti “daune colaterale” care vin din treaba asta? Iata: nu am putut comanda oficial echipamentele. Nu pot fi cumparate pe o firma si apoi revandute pentru ca si-ar pierde garantia. Rezolvarea tine de buna intelegere intre oameni: am dat avans “la negru”, cum ar veni. E riscant? Da. Si asta dintr-o prostie.

3. Alte greseli. Acum punctuale.
• Subit am inceput sa cred (gresit, desigur) ca oamenilor din jur le pasa de proiectul Bacania Veche cel putin cat imi pasa mie. Ca vor sa lucreze. Gresit. Nu le pasa de Bacanie, cum nu le pasa de nici un alt proiect al altcuiva. Nici macar propriul interes nu si-l vad (gen: muncesc, imi iau banii si plec acasa). A fost o eroare sa am incredere in unii oameni.

• Apoi am devenit exuberant. Am inceput sa ma gandesc la etapele 9 si 10 inainte sa termin etapele de pana acolo. Am “stricat” niste bani. In materiale de amenajare care nu si-au dovedit utilitatea. In solutii pe care le-am gasit de unul singur, fara sa ma consult cu specialistii.

• Si una foarte tare: am ajuns sa spun prea des “Pe asta o fac eu, cu mana mea”. Mai bine mi-as fi propus sa NU fac nimic cu mana mea, pierzand o mare doza de satisfactie. As fi castigat in schimb timp si energie. Si nici nu mi-as fi cocosat masina ca urmare a idioatei decizii “blaturile astea pentru Bacanie le aduc eu, nu mai stau sa va astept pe  voi, ingratilor”.

Dar din toate astea, din toate erorile astea de pilotaj, se naste Bacania Veche. Chiar in timp ce scriu asta, ceva se mai intampla. Aici, in micutul birou din spate, construit cu mana mea, miroase a scortisoara si a condimente asiatice. Sunt niste mostre aduse din Thailanda. Acasa la mine miroase a “un alt fel de paine” pe care l-am testat in weekendul asta (cu fundul prajit). Se intampla lucruri bune, Bacania va incepe nu peste mult. Dar pana atunci, ne mai auzim pe-aici cu niste vorbe. Curand.

Marius Tudosiei este antreprenor si pregateste lansarea afacerii Bacania Veche.

Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.

Citeste aici  alte articole din "Jurnal de start-up".