Intr-o luna de activitate antreprenoriala am ajuns sa am mai multe satisfactii decat in ultimii doi ani de cercetator la stat. N-am auzit in ultima luna si ceva lucruri ca ”Esti prea tanar” sau ”E prea greu” sau ”E prea mult de munca” sau ”Nu se poate” sau ”Calmeaza-te cu ideile astea”.

Ca fost mare adept al sistemului de stat, trebuie sa marturisesc ca libertatea de a a-ti trai viata e posibila, dupa 10 ani de colaborare si munca in sistemele sanitare si de cercetare de stat, aproape exclusiv in sistemul privat.

Imi amintesc o idee din Teorema lui Passolini, care m-a urmarit din liceu pana acum fara incetare, abia dupa 10 ani am ajuns s-o inteleg. Daca avem doua sisteme, oricare ar fi ele, cand ajung sa fie in contact, inscriu unul in celalalt elemente proprii pentru fiecare in parte. Daca avem multimile X si Y, din X va trece catre Y, X1, X5, X8 sa zicem si invers, pe acelasi model, de la Y la X, in incercarea de atingere a unui echilibru compabibil cu functionarea.

Cum si oamenii sunt niste sisteme complexe, prea complexe uneori as indrazni sa spun, se aplica de minune aceasta regula. In sistemul privat, din cate am vazut cu multa uimire, ceea ce altii au inscris in mine n-a fost nici frustrare, nici plafonare, nici ”lasa, ca merge si-asa”.

Intr-un mediu de frustrare si tensiune, vei deveni un frustrat si un nemultumit. Daca in schimb oferi si primesti entuziasm, poverile parca devin mult mai placute. Incep sa cred ca, intr-adevar, omul se poate dezvolta doar prin exprimarea libera a initiativei private iar statul n-ar trebui sa faca altceva decat sa-i garanteze un cadru de desfasurare al ideilor, cu legi cat mai putin alambicate.

Am o propunere. Nu sunt economist si nici nu cred ca mai am vreo sansa, dar tare mi-ar placea ca lucrurile sa arate un pic altfel. Toata lumea vorbeste ca sistemul de stat nu mai face fata, ca sunt prea multi bugetari, ca sunt multe gauri negre etc. As propune, daca ar vrea cineva sa asculte, ca statul roman sa adopte cateva masuri prin care la final sa fie exact aplicarea sistemului win-win.

Oricine din sistemul public vrea sa porneasca o initiativa privata, de la cusut nasturi pana la superinstitut de cercetare, sa fie ajutat prin cateva masuri simple, cum ar fi de exemplu despovararea de niste impozite sufocante sau taxe care omoara orice pas in fata. Sunt sigur ca economistii mai pot da exemple de masuri prin care initiativa privata sa nu mai fie sufocata.

In felul asta se castiga cateva lucruri foarte concrete si vizibile, cum ar fi eliberarea unei parti bune din bugetari (carora le garantez cu orice vor ei ca viata adevarata e chiar in mediul privat) pe care statul nu-i mai plateste, ci ei vor ajunge la un moment dat sa-si aduca o contributie catre stat. Aici sunt doua categorii de posibili viitori privati: cei cu mai mult curaj sau inconstienta, care au vor sa deschida o afacere si cei care vor mai astepta o perioada, probabil nu foarte lunga si se vor angaja intr-una din firmele aparute.

Castigul, la nivel psihologic al fiecaruia, e imens. Probabil procentul de nespecialisti pe domenii exact opuse pregatirii lor o sa scada foarte mult, pentru ca fiecare isi poate alege. Cel care a visat o viata intreaga la o cafenea isi va face o cafenea si va crea locuri de munca, nefiind nevoit sa lucreze ca functionar, pentru a obtine un salariu care sa-si plateasca, de exemplu chiria sau mediatiile copiilor. Fara pic de pasiune.

Altuia poate ii place sa aiba o sera de legume si cativa pomi fructiferi si sa faca gem din ala de care doar din pomii din curte se poate face. Altul vrea sa incerce o terapie noua pe culturi de celule, fara sa ajunga la compromisuri de calitate si de rezultat, in consecinta. Fiecare alege sa fie liber si sa-si exercite pasiunea. N-ar fi mai frumos sa vedem pe strada oameni carora macar le place ceea ce fac, in loc ca la ora 16.00 sau 17.00 sa sparga usa de la birou, asteptand ca pe aer ziua de vineri si fiind incredibil de posomorati duminica seara? 

Am cunoscut in Polonia un batranel tare simpatic, statea ca la noi, in poarta unei case si vindea linguri de lemn incrustate si pictate, tot soiul de decoratiuni din lemn si usi pe care le facea la comanda, pe placul clientului. Langa el, un nepot de-al lui, cam de varsta mea, rumen in obraji si cu viata in privire. Lui ii placea sa cultive legume, ambitia lui era sa aiba cele mai faine rosii din toata Polonia. Pentru asta a facut Agronomia, ca sa inteleaga cum "functioneaza" o planta. Si era mai ferict decat multi altii.

Veti spune ca da, normal, e Polonia, aristocratii Estului etc. Va spun in cunostinta de cauza, sunt tot oameni. Nu fac parte din categoria celor care spun sus si tare ca romanii-s tampiti. Nu, nu sunt. Sunt doar nemotivati, fara un scop clar definit. Asta e rolul statului, sa-i ofere sanse egale omului la educatie, ca sa-si aleaga singur ce vrea sa faca in viata si sa-i dea libertatea de initiativa, cu tot ce inseamna asta.

Am incredere in oameni, in capacitatea fiecaruia de a-si pune in valoare, cu curaj si nebunie, acel crampei de Divinitate care il face sa exclame, cum se zice in inima Ardealului, ”no ma, da tare fain ii!”. Lucru pe care il zic de multe ori pe zi, ca proaspat antreprenor, fascinat de multimea imensa de oportunitati invelite in oxigenul fiecaruia dintre noi: libertatea.

Asta ar fi primul episod, de la vis la realitate, cum ar fi spus Hans Selye, cercetatorul care a introdus pentru prima oara conceptul de stress in Medicina. In episoadele care vor urma o sa scriem mai multe despre cum a aparut Asteco Lifestyle, Asteco fiind Alexandra & Stelian Company, de ce la Cluj-Napoca, ce greutati am intampinat, ce solutii a trebuit sa gasim, numai lucruri interesante :) Pe curand!

Stelian Sarlea este medic, cercetator in patologie moleculara si co-fondator al Centrului de Diagnostic si Tratament Integrat pentru Boli Metabolice Asteco Lifestyle.

Citeste aici  alte articole din "Jurnal de start-up".