Buy-back-ul de mobila - solutie pentru reducerea costurilor


Segmentul de buy-back pentru mobilierul de birou este abia in formare, reprezentand mai putin de un procent din intreaga piata a mobilei din Romania, chiar daca reducerile pe care le primesc la achizitia de mobila noua ii atrag pe clienti.

 

La inceputul anului 2008, retailerul si producatorul de mobilier Mobexpert Office lansa serviciile sale de buy-back pentru mobilierul de birou. Un an mai tarziu, in primele sase luni din 2009, cererea pentru aceste servicii crescuse suficient de mult incat retailerul sa inregistreze o cifra de afaceri mai mare pe acest segment, decat in 2008. Compania nu furnizeaza insa date legate de veniturile pentru fiecare serviciu oferit, ci consolidat, pentru intreaga divizie Office.

Consideram ca motivul pentru care, in 2009, cererea pentru serviciile de buy-back a crescut, este stans legat de contextul economic. In 2009, majoritatea companiilor au alocat bugete mai mici pentru reinnoirea mobilierului de birou, fata de perioada similiara din 2008, iar avantajul financiar si logistic asigurat de buy-back le-a ajutat sa achizitioneze fie mai multe produse, fie produse cu un nivel de calitate mai ridicat. Estimarea noastra este ca cererea pentru acest serviciu se va pastra cel putin la acelasi nivel si in 2010”, spune pentru startups.ro Stefan Radulescu, Head of Direct Sales Division la Mobexpert Office.

Sebastian Capotescu, Marketing Manager la producatorul si retailer-ul GreenForest, spune insa ca anul trecut piata mobilierului de birou a avut o scadere de peste 40%. Astfel, pe fondul reducerii cheltuielilor de investitii - dezvoltare, chiar si in cazul relocarilor, companiile au preferat in multe cazuri sa se mute in alte spatii cu mobila pe care o aveau deja.

Buy back-ul pe piata mobilierului de birou reprezinta sub 1% din piata. In conditiile in care va exista o revenire a pietei si companiile vor reincepe proiectele de dezvoltare, este posibila o evolutie pozitiva a buy back-ului”, precizeaza pentru startups.ro Sebastian Capotescu.

Corina Honcioiu, Marketing Coordinator la retailer-ul Corporate Office Solutions (COS), spune ca o problema pe acest segment de piata este ca nu sunt inca firme de leasing dispuse sa finanteze buy-back-ul pe piata mobilierului de birouri.


Avantaje pentru companii
Principalul avantaj al buy-back-ului este legat de reducerile acordate companiilor pentru noul mobilier cumarat, cel vechi fiind considerat avans.
Sebastian Capotescu precizeaza ca, de obicei, discountul obtinut de companiile care apeleaza la buy-back este de maxim 20%.

Starea in care se afla mobilierul vechi preluat in cadrul contractelor de buy-back se stabileste in negocierile pentru fiecare proiect.

Valoarea de buy-back se stabileste in baza unei evaluari tehnico-financiare, in care sunt luate in considerare criterii precum durata de viata, uzura fizica si uzura morala a mobilierului. Suma rezultata in urma evaluarii se deduce din valoarea comenzii de mobilier nou achizitionat", mentioneaza Stefan Radulescu.

Cele mai mari reduceri la achizitionarea mobilierului sunt pentru proiectele de anvergura, precum cele pentru firmele cu un numar mare de statii de lucru sau firmele care inchiriaza mai multe etaje intr-o cladire mare de birouri (Citeste aici mai multe despre avantajele firmelor care se muta in cladiri de birouri).

Contractele importante de buy-back sunt cele in care o companie de tipul celor enumerate mai sus se muta si amenajeaza noile spatii cu mobilier nou, astfel ca are nevoie de o solutie pentru a se debarasa de mobilierul vechi.

Dupa stiinta noastra, anul acesta a fost un singur proiect de anvergura anuntat in piata, in care cererea de mobilier era conditionata de aplicarea buy-back-ului”, mai spune Sebastian Capotescu.

Alt avantaj al buy-back-ului este eliminarea unei probleme logistice - firma cumparatoare nu se va mai ocupa de reciclarea sau casarea mobilierului vechi. Astfel, dupa cum mentioneaza Stefan Radulescu, firmele pot sa isi mute echipa in noul sediu sau sa isi reorganizeze birourile intr-o perioada mai scurta de timp.


Destinatia mobilierului
Mobilierul vechi adus de companii in magazine este revandut de comercianti prin intermediul altor firme specializate in vanzarea de mobila la mana a doua.

Exista si situatii in care retailerii doneaza acest mobilier sau il ofera ca sponsorizare (de exemplu, in toamna anului trecut, COS a donat mobilier pentru o scoala din Judetul Ialomita).

Pentru a valorifica mobilierul vechi primit prin buy-back, acesta este dezintegrat iar materialele care se preteaza la asta sunt reciclate.

Momentan, in Romania, nu exista o piata a mobilierului de birou second-hand. Asadar se pune problema viitoarei destinatii a mobilierului de birou recuperat de la client”, detaliaza Corina Honcioiu.

Si Sebastian Capotescu subliniaza ca debarasarea de mobilierul preluat prin buy-bak este dificila si reprezinta un cost suplimentar.


Exemple de buy-back
In octombrie anul trecut, GreenForest a inceput o campanie promotionala de inlocuire prin buy-back a scaunelor de birou cu an anumit model de scaun nou.

Pretul scaunului (n.red. - inclus in promotie) este de 308 lei fara TVA, iar discount-ul oferit este de 20%, in cadrul programului de buy-back. Procentul de 20% oferit din pretul scaunului reprezinta valoarea acordata in schimbul vechilor scaune de birou aduse. Numarul scaunelor schimbate prin buy-back a fost de sub 100 pana la sfarsitul anului trecut”, precizeaza Sebastian Capotescu.

Scaunele vandute prin buy-back reprezinta sub 0,2% din totalul vanzarilor GreenForest, tinta de vanzari a campaniei fiind de 1.000 de scaune.

Initial, campania fusese planificata pentru perioada octombrie - noiembrie 2009, dar a fost prelungita pana la sfarsitul primului trimestru din 2010.

Prelungirea a fost determinata de constatarea ca avem nevoie de mai mult timp pentru imbunatatirea eficacitatii comunicarii campaniei, pe de o parte, iar, pe de alta parte, potentialii clienti au nevoie de mai mult timp pentru a analiza si a lua decizii in acest sens”, mai spune Sebastian Capotescu.

Spre deosebire de GreenForest, la Mobexpert majoritatea operatiunilor de buy-back vizeaza intregul mobilier al unui companii (cel pentru zonele operationale, manageriale, depozitare, de sedinte si conferinte, precum si receptii).

De exemplu, Stefan Radulescu spune ca cele mai multe firme care solicita aceste servicii sunt clienti Mobexpert care in urma cu sase – sapte ani si-au mobilat biroul tot cu produse Mobexpert Office.


DE RETINUT:
Buy-back-ul pentru mobilierul de birou este o piata in formare, reprezentand mai putin de un procent din intreaga piata a mobilei din Romania.
Avantajul clientilor care apeleaza la buy-back este legat de primirea unei reduceri de pret la cumpararea de mobilier nou.
Valoarea de buy-back a produselor se stabileste in urma unei evaluari in care sunt luate in calcul criterii precum durata de viata, uzura fizica si uzura morala a mobilierului.
Cele mai avantajate sunt firmele care au nevoie de mai mult mobiler nou si pot negocia primirea unor reduceri mai mari.
Problema retailerilor care ofera servicii de buy-back este legata de debarasarea de mobilerul vechi pe care il primesc.


Redactor: Alina Botezatu

Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.


Nu exista comentarii