Care sunt start-up-urile scumpe
Spatiul, echipamentele, angajatii si certificatele sau autorizatiile necesare pot duce investitia initiala intr-o afacere pana la 500.000 de euro - un milion de euro, chiar si in situatiile in care aparent este vorba de un business care are nevoie de putini bani pentru a se lansa pe piata si a-si desfasura activitatea.
“Impartirea afacerilor in categorii care presupun investitii initiale mari si mici, urmate de costuri ulterioare mari si mici trebuie privita cu prudenta, intrucat, aproape in fiecare caz, o afacere poate evita, in faza de start-up, o investitie mare”, spune pentru startups.ro Ionut Maftei, Senior Consultant la compania de consultanta Ensight Management Consulting.
In plus, valoarea mare investitiei nu este o garantie a succesului. Mai importante se pot dovedi strategia si organizarea angajatilor.
“Greseala pe care o fac majoritatea antreprenorilor este ca isi doresc sa faca mari afaceri, dar nu inteleg ce este o organigrama de firma. Oamenii nu au fise de post, delegarile sunt neclare, platile nu sunt legate de obiective, iar motivarea oamenilor este considerata neimportanta”, subliniaza pentru startups.ro Marian Manolache, Consultant Antreprenorial la compania de consultanta Skill Team.
Factorii care influenteaza investitia initiala
Constructia sediului, cumpararea acestuia sau inchirierea unui spatiu foarte mare ar fi un prim factor de crestere a sumei initiale. Investita se mareste si daca este nevoie de angajati scumpi, cu inalta calificare, sau de multe persoane. Este nevoie de multi bani si daca afacerea necesita echipamente scumpe, dar valoarea investitiei initiale ar putea sa scada daca acestea ar putea fi cumparate in leasing sau la mana a doua.
“Start-up-urile pot cu greu sa ia echipamente in leasing. Daca vor sa mai scada din costuri, singura varianta pentru un start-up este sa achizitioneze echipamente second - hand”, spune pentru startups.ro Cornel Dinu, Managing Partner al companiei de consultanta financiara Daio.
Eusebiu Burcas, Director Executiv la compania de consultanta De Klausen Consult, spune pentru startups.ro ca afacerile in care echipamentele influenteaza cel mai mult valoarea investitiei sunt cele din productie, constructii, IT si auto.
Si obtinerea anumitor certificate, licente, soft-uri sau autorizatii creste suma de bani necesara la inceput. In plus, in cazul autorizatiilor se pierde si timp pana la primirea lor, ceea ce poate afecta strategia de afaceri sau poate duce la ratarea unor oportunitati.
Un start-up poate fi scump si daca pe langa investitia initiala se ia in calcul o perioada in care afacerea va functiona pe pierdere si este nevoie de bani pentru a sustine activitatea.
“Nu investesti de la inceput 500.000 de euro, ci iti faci si rezerve de 100.000 de euro, iar pentru restul sumei obtii finantare”, spune Cornel Dinu.
Ionut Maftei spune ca, mai ales in domeniul medical sau in turism, o investite initiala mare nu are intotdeaua cheltuieli ulterioare mici.
Chiar daca exista situatii in care pentru unele afaceri investitia este mica, sunt necesari de multi bani pentru desfasurarea activitatii. Asa este cazul serviciilor suport (contabilitate, fiscalitate si IT), de consultanta sau marketing.
“Dezvoltarea si mentenanta acestora este mai dificila, mai ales in perioade economice tulburi, in care clientii pot alege serviciile concurentilor sau se reorienteaza catre solutii mai ieftine”, mentioneaza Ionut Maftei.
Cornel Dinu spune ca sunt putine start-up-urile cu o investitie de 500.000 de euro si ca aceasta suma le este accesibila celor care au deja o afacere sau celor care pot accesa fonduri europene.
“Pentru cei care se afla la prima afacere, 200.000 de euro este deja mult si sunt putini cei care incep cu aceasta suma”, completeaza Cornel Dinu.
Start-up-uri scumpe in HoReCa
Din cauza numarului mare de certificate, autorizatii si licente necesare, afacerile din HoReCa sunt printre cele mai scumpe. Investitia este marita si de inchirierea sau achizitia spatiului necesar.
Pe acest segment, cele mai scumpe sunt investitiile in deschiderea hoteluri. De obicei este vorba de constructia de la zero a unei cladiri, asa ca 500.000 de euro poate fi o suma redusa, din cauza costurilor implicate (teren, constructie, amenajare etc)
“Tinand cont de faptul ca pentru o camera de hotel la un nivel de 3 sau 4 stele costul variaza intre 50.000 de euro si 80.000 de euro, fara teren, cu 1 milion de euro poti face o unitate de 15 - 20 camere, care nu se incadreaza in categoria hotel, ci mai degraba pensiune, fie ea urbana sau leisure”, spune pentru startups.ro Lucian Marinescu, Senior Associate la compania de consultanta in domeniul horeca Trend Hospitality.
Si restaurantele pot ajunge la sume considerabile, fiind cunoscute cateva cazuri din Romania a caror amenajare s-a facut cu milioane de euro.
“Sumele cele mai mari merg pentru echipamentele de bucatarie, pentru mobilare si decorare si in unele cazuri pe echipamente audio si video”, detaliaza Lucian Marinescu.
Eusebiu Burcas spune ca pentru lansarea unei pensiuni este nevoie de o suma intre 500.000 de euro si 1 milion de euro (achizitia terenului, constructia, amenajarea, promovarea si marketingul).
Printre start-up-urile cu investitie initiala mica pe segmentul HoReCa, dar a caror exploatare este scumpa, se numara unele tipuri de tonete si chioscuri. Investitai poate sa creasca in functie de locul in care sunt amplasate.
“De asemenea, in masura in care doresti sa acoperi un interval mare de timp si sa <tii deschis> inclusiv in weekend, ai nevoie de mai multi oameni, cost care in comparatie cu toneta in sine, poate sa fie destul de mare mare”, explica Lucian Marinescu.
Citeste continuarea articolului - pagina 2
Redactor: Alina Botezatu
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.