Cum esti monitorizat dupa ce iei bani europeni


Proiectele care sunt finantate prin bani europeni sunt monitorizate timp de cativa ani, incepand imediat dupa semnarea contractului dintre beneficiar si autoritatea de management si continuand in perioada de implementare a proiectului.

 

In prima etapa, care incepe la semnarea contractului de finantare, se verifica rapoartele de progres ale beneficiarului si ale Organismului de Implementare, precum si cererile de rambursare.

De asemenea, sunt realizate vizite la fata locului (consemnate in rapoartele de monitorizare elaborate de organismul de implementare) si vizite de monitorizare ale expertilor din cadrul Autoritatii de Management, care realizeaza rapoarte de analiza.

Monitorizarea este realizata de organismele intermediare si/ sau autoritatile de management, spre deosebire de evaluarea de impact care poate fi realizata si de institutii sau organizatii independente subcontractate in cadrul unor programe de asistenta tehnica“, explica pentru startups.ro Valeriu Lingurar, consultant la compania de consultanta Bridge Europe Consulting.

Pana in momentul semnarii contractului de finantare, Cosmin Dragoi, Managing Partner la compania de consultanta M27 CED Invest, membra a grupului austriac de consultanta M27, spune ca monitorizarea facuta de consultant si beneficiar include stabilirea eligibilitatii, intocmirea planului investitional, intocmirea si depunerea cererii de finantare (etape ce impun monitorizare continua, pentru conformitatea planului si a cererii cu intentiile de dezvoltare a companiei). Dupa ce proiectul primeste unda verde, urmeaza monitorizarea achizitiilor de bunuri si servicii si a executiei de lucrari, a procedurilor de achizitii, intocmirea si depunerea rapoartelor de progres, asigurarea indeplinirii obligatiilor post-implementare.

Procesul de implementare a proiectului este independent de numarul cererilor de rambursare, indicatorii fiind cei asumati prin contractul de finantare, iar etapele si numarul de vizite sunt corelate direct cu progresul realizat.

Fiecare beneficiar isi va desemna un manager de proiect, care impreuna cu reprezentantul legal si consultantul va reprezenta compania in procesul de monitorizare”, mai spune pentru startups.ro Cosmin Dragoi.


Care sunt indicatorii monitorizati
In perioada in care proiectul este implementat se urmaresc indicatorii mentionati in cererea de finantare si in documente precum planul de afaceri, studiul de fezabilitate etc.

Se urmaresc atat indicatori calitativi (de eficienta economica si de calitate a rezultatelor obtinute), cat si cantitativi (de realizare a unui numar de obiective si de atingere a anumitor praguri cantitative)”, detaliaza Cosmin Dragoi.

Printre indicatorii monitorizati, Valeriu Lingurar enumera: numarul locurilor de munca permanente nou-create, cuantumul investitiilor in echipamente si tehnologii noi, nivelul investitiilor in active intangibile sau necorporale, numarul persoanelor instruite, numarul structurilor de cazare nou-create, numarul de kilometri de drum construit sau modernizat, numarul facilitatilor create pentru persoane cu dizabilitati, cuantumul investitiilor pentru eficienta energetica etc.

Reprezentantii Ministerului Dezvoltarii Regionale si Locuintei (MDRL), care administreaza Programul Operational Regional (POR), spun pentru startups.ro ca, in perioada de implementare a activitatilor proiectului, Organismele Intermediare si Autoritatea de Management se vor asigura si ca exista un management eficient al proiectului si ca activitatile se desfasoara in conformitate cu calendarul prevazut in contract.

De mentionat este faptul ca plata finala pe baza ultimei cereri de rambursare se efectueaza, daca nu se convine altfel, numai daca se dovedeste indeplinirea indicatorilor de realizare asumati prin contract”, subliniaza pentru startups.ro Catalina Melita, Directorul General al Autoritatii de Management pentru Programul Operational Sectorial “Cresterea Competitivitatii Economice”.

In perioada post-implementare (care dureaza intre trei si cinci ani, in functie de program si de beneficiar) se urmaresc indicatorii de rezultat.


Vizitele din partea autoritatilor
Cand proiectul se afla in faza de implementare tehnica, se realizeaza vizite de monitorizare din partea reprezentantilor organismelor de monitorizare sau a autoritatii de management.

Acestia verifica sistemul de management al proiectului si colecteaza unele date suplimentare fata de cele cuprinse in rapoartele de progres, rapoartele organismelor intermediare si cele ale altor reprezentantii in teritoriu ai Agentiilor de Monitorizare.

Citeste continuarea articolului - pagina 2


DE RETINUT:
Proiectele finantate din fonduri europene sunt monitorizate in doua etape - in timpul implementarii proiectului si dupa realizarea acestuia.
In faza de implementare, cel care a fost finantat va primi o serie de vizite din partea autoritatilor, pentru realizarea unor rapoarte de analiza.
Printre indicatorii urmariti se afla numarul locurilor de munca permanente nou-create, cuantumul investitiilor in echipamente si tehnologii noi, numarul persoanelor instruite, cuantumul investitiilor pentru eficienta energetica etc.
In timpul vizitelor facute de ofiterul de monitorizare a proiectului, valorile indicatorilor se compara cu tintele propuse si cu acurateta informatiei furnizate de catre beneficiar.
Vizitele de monitorizare au loc cel putin o data pe perioada de implementare a proiectului, unele fiind planificate, iar altele pot fi facute imprevizibil, pe baza unei sesizari.


Redactor: Alina Botezatu

Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.


Nu exista comentarii