Cum se face consultanta de imagine in Romania


Consultantii de imagine activeaza pe piata din Romania de mai multi ani, insa ocupatia nu exista si in COR (Clasificarea Ocupatiilor din Romania), fiind o profesie noua, pentru care nu sunt institutii de invatamant specializate sau un organism oficial de acreditare.

Irina Markovits, consultant de stil si Managing Director la Image Matters, spune pentru startups.ro ca in Romania aceasta afacere functioneaza ca oricare alt tip de consultanta, dar ca, desi este o afacere mica, este una greu de inceput si de sustinut, necesitand mult efort.

Persoanele care ofera servicii de consultanta de imagine in Romania au experienta in domenii de activitate precum PR, marketing, design vestimentar, hair styling, make-up etc.

Nu sunt necesare studii de specialitate pentru a fi consultant de imagine in Romania si nici nu exista vreo organizatie sau asociatie cu autoritate in domeniu.

In afara tarii, astfel de institutii sunt Association of Image Consultants International (AICI), in SUA, sau The Federation of Image Consultants (TFIC), in Marea Britanie.

Mihaela Berciu, consultant de imagine acreditat de AICI, precum si Irina Markovits si Carmen Okabe, Consultant de imagine certificat de AICI, presedintele UNEP (Uniunea Nationala a Esteticienilor Profesionisti din Romania), publisher al revistei Les Nouvelles Esthetiques, Fashion Fengshui Facilitator si life coach, spun ca este obligatoriu ca un consultant de imagine sa aiba studii in domeniu, pentru a putea oferi servicii de calitate.

"Se face, insa, o confuzie majora si anume ca, daca ai un simt estetic mai bine dezvoltat, sau ca, daca ai lucrat in industria modei, indiferent de ramura, este suficient pentru a deveni consultant de imagine", spune pentru startups.ro Mihaela Berciu.

La nivel international exista asociatii si institute care pregatesc consultanti de imagine, unele fiind urmate si de romani.

De exemplu, Carmen Okabe a absolvit Image Institute International si Fashion Fengshui International. Iar de luna aceasta, pentru cei care vor sa fie consultanti de imagine, ea organizeaza periodic, la Bucuresti, seminare sau conferinte in domeniu.

Mihaela Berciu a urmat cursurile de consultanta de imagine ale London Image Institute, in 2007, si Holistic Image in Hong Kong, anul trecut.

Irina Markovits a facut cursuri de specialitate la Colour Me Beautiful (Londra), cursuri de marke-up artist (Budapesta), un curs de psihologia stilului la Viena, cursuri de business la Codecs (Bucuresti) si, in prezent, urmeaza cursurile Academiei de stil din Irlanda, Limperts Academy.


Ce servicii ofera consultantii de imagine
Consultantul de imagine al unei persoane se ocupa de imbunatatirea stilului vestimentar, a aspectului fizic, de dictie, prezenta in public, stil de comunicare, ajutand la dezvoltarea brandului personal.

Astfel, consultantul poate fi life coach, asistent personal, personal shopper (in Romania sau in strainatate), profesor de bune maniere etc.

Simona Hulber, designer vestimentar si consultant de imagine, si Luciana Petrescu, directorul general al companiei de consultanta Net Worth Advisory prefera sa colaboreze cu profesionisti din fiecare domeniu, intr-o echipa, fiind greu ca o singura persoana sa acopere atatea specialitati.

Pentru a crea imaginea potrivita a unei persoane, un consultant de imagine ii analizeaza morfologia, personalitatea, activitatea si ia in calcul ceea ce isi doreste aceasta - pe plan personal si profesional.

Apoi, impreuna cu acea persoana, consultantul stabileste modificarile necesare pentru imaginea vizata. Ordinea in care se vor face schimbarile depinde de ceea ce este nevoie imediat, de cat timp are la dispozitie acea persoana, de buget si de ritmul in care evolueaza aceasta.

Astfel, imaginea creata trebuie sa corespunda cu personalitatea persoanei si sa nu fie doar o masca sau sa fie copiata din reviste, deoarece rezultatul poate fi invers celui dorit si persoana nu si-o va insusi.

Pentru companii, consultantii de imagine pot organiza workshop-uri despre imaginea profesionala, pot corela cu valorile firmei modul in care se imbraca angajatii si pot crea si implementa coduri vestimentare. Se poate ajunge pana la implicarea consultantului in strategia de promovare a companiei sau (re)branding-ul acesteia.

Simona Hulber si Carmen Okabe avetizeaza ca unii consultanti se rezuma doar la sfaturi sau la aspectul vestimentar, fara a le personaliza si a gasi solutiile optime pentru fiecare client.

Citeste continuarea articolului - pagina 2


DE RETINUT:
Consultantii de imagine activeaza pe piata din Romania de mai multi ani, insa ocupatia nu exista si in COR (Clasificarea Ocupatiilor din Romania).
Consultantii se ocupa de imbunatatirea stilului vestimentar, a aspectului fizic, de dictie, prezenta in public, stilul de comunicare, ajutand la dezvoltarea brandului personal.
Pentru a crea imaginea potrivita a unei persoane, un consultant ii analizeaza morfologia, personalitatea, activitatea si ia in calcul ceea ce isi doreste aceasta - personal si profesional.
Pentru a fi consultant de imagine, in Romania nu sunt necesare studii, neexistand exista nicio organizatie sau asociatie cu autoritate in domeniu, insa cei care practica meseria spun ca este nevoie de acestea pentru a putea oferi servicii de calitate.
Consultantii de imagine activi in Romania au studii de profil in afara tarii.


Redactor: Alina Botezatu

Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.


Nu exista comentarii