Franciza cu produse de unu, doi si trei euro
Euro City este o retea de magazine care comercializeaza produse non-alimentare la pret fix - unu, doi sau trei euro. In prezent, exista doua cornere in franciza in Romania, dar reprezentantii companiei vor sa se extinda.
Euro City a fost lansat in urma cu aproximativ 15 ani, facand parte din cel mai mare grup de distributie angro din Italia, cu o vechime de circa 50 de ani pe piata.
Afacerea a fost conceputa de la bun inceput pentru a fi dezvoltata in sistem de franciza. In prezent, exista in jur de 150 de magazine deschise pe teritoriul Italiei, Letoniei si Romaniei.
“Euro City este prezent pe piata romaneasca de aproximativ de trei ani. Insa, din cauza unor probleme de management, fostul partener a trebuit sa-si inchida magazinele in prima jumatate a acestui an”, spune pentru startups.ro Osvaldo Iandolo, reprezentantul Euro City in Romania, responsabil cu reluarea dezvoltarii retelei la noi in tara.
La inceptul acestei luni au fost deschise doua cornere Euro City in franciza, in cadrul unor supermarket-uri - unul dintre ele situat in Miercurea Ciuc, iar celalalt in apropierea acestui oras.
“Nu vizam anumite orase, pentru ca nu orasul este problema, ci adaptarea formatului la piata pe care activeaza francizatul”, explica Osvaldo Iandolo.
Investitie
Valoarea investiei depinde de formatul ales de antreprenor - magazin Euro City, corner intr-un alt magazin sau contract de distributie.
In cazul unui magazin Euro City, taxa de franciza este de 5.000 de euro. La acesti bani se adauga investitia in deschiderea magazinului de circa 200 de euro/mp si valoarea stocului initial de aproximativ 300 de euro/mp.
Suprafata unui magazin trebuie sa fie de minim 60 mp si poate ajunge pana la 120 mp, francizatul fiind obligat sa respecte un anumit design, de la tipul mobilierului si pana la brand-uirea unitatii.
In cazul in care candidatul opteaza pentru formatul de corner, taxa de franciza se ridica la 3.000 de euro.
Cheltuielile de amenajare sunt mult mai mici in acest caz, mai ales ca francizatul nu este obligat sa cumpere un anumit tip de mobilier, ci doar sa personalizeze cornerul cu logo-ul Euro City. Suprafata cornerului este situata intre 20 mp - 40 mp.
Pentru a deveni distribuitor de produse Euro City, folosindu-se de propriul magazin deja existent, antreprenorul trebuie sa plateasca o taxa initiala de 1.000 de euro.
Cifra de afaceri estimata pentru un magazin Euro City este de 250.000 de euro - 400.000 de euro pe an. In aceasta situatie, recuperarea investitiei initiale se poate realiza intr-o perioada de un an - un an si jumatate.
Potrivit lui Osvaldo Iandolo, printre factorii care pot influenta rezultatele unui magazin se numara zona in care este amplasat, chiria spatiului, numarul de angajati, dar si gradul de implicare al francizatului in afacere.
Sistemul de franciza
“In Romania, acest gen de afacere este pornit de regula de persoane care activeaza deja in retail si doresc sa investeasca intr-o noua afacere”, mentioneaza reprezentantul Euro City in Romania.
Citeste continuarea articolului - pagina 2
DE RETINUT:
Domeniu de activitate: comertul cu produse non-alimentare la pret fix.
In cazul unui magazin Euro City, taxa de franciza este de 5.000 de euro. La acesti bani se adauga investitia in deschiderea magazinului de circa 200 de euro/mp si valoarea stocului initial de aproximativ 300 de euro/mp.
Suprafata unui magazin trebuie sa fie de minim 60 mp si poate ajunge pana la 120 mp
In cazul in care candidatul opteaza pentru formatul de corner, taxa de franciza se ridica la 3.000 de euro, iar investiile in amenajarea magazinului scad considerabil. Suprafata cornerului este situata intre 20 mp - 40 mp.
Pentru a deveni distribuitor de produse Euro City, folosindu-se de propriul magazin deja existent, antreprenorul trebuie sa plateasca o taxa initiala de 1.000 de euro.
In ceea ce priveste extinderea pe piata din Romania, sunt vizate toate orasele tarii, formatul putand fi adaptat la specificul fiecarei piete locale.
Redactor: Oana Caltea
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.