Strategia organizatorilor independenti de evenimente
Organizatorii independenti de evenimente (cei care nu depind de trusturi media) au profitat anul acesta de notorietatea castigata de la infiintare, precum si de parteneriatele stabilite de-a lungul timpului pentru a face fata conditiilor dificile din piata.
“Pentru toate companiile inceputul de an a fost foarte greu. Unele decizii luate la sfarsitul lui 2008 au fost revizuite in ianuarie si februarie. Bugetele au suferit de asemenea ajustari continue si multe investii au fost amanate”, spune pentru startups.ro Bogdan Romaniuc, responsabil PR la AbPlus Events.
Cristian Manafu, managing partner la Evensys, spune ca, intr-adevar, anul acesta, au fost necesare mai multe eforturi si argumente pentru a convinge companiile ca merita sa investeasca intr-un eveniment si ca momentul ales este cel oportun.
“Nu neg ca am primit si refuzuri, mesajul general fiind <alocarea de buget in aceasta directie nu reprezinta o prioritate in acest moment>, insa am reusit sa identificam si companii deschise si interesate, care au ales o alta modalitate de a raspunde provocarilor acestei perioade”, detaliaza pentru startups.ro Cristian Manafu.
Ion Radu, managing director la BTL Design, spune ca firma a amanat o serie de conferinte, din cauza ca programul de pentru anul in curs se stabileste cu un an inainte.
”In toamna lui 2008, criza era previzibila, dar nu si amploarea acesteia. Criza a fost mai severa decat previziunile. Dar nu renuntam la aceste conferinte. Ele vor continua in anii urmatori, deoarece reprezentanti ai companiilor din toata tara ne-au aratat ca exista o mare nevoie de evenimente in care sa se informeze, sa se cunoasca si sa interactioneze intre ei”, explica pentru startups.ro Ion Radu, referindu-se la programul national de evenimente “Solutii pentru dezvoltarea IMM-urilor” pe care il organizeaza compania sa.
Activitatea organizatorilor de conferinte in 2009
“Anul 2009 a fost un an dificil si de incercare pentru organizatorii de evenimente, business si corporate deopotriva, ca de altfel pentru intreaga industrie media & comunicare. Restrangerea si regandirea bugetelor au impus noi <reguli de colaborare> - rapiditatea cu care se luau deciziiile anterior este acum inlocuita de o atenta si riguroasa planificare a proiectelor in care companiile aleg sa se implice”, spune Cristian Manafu.
In ceea ce priveste ritmul de organizare al conferintelor si rata de participare, el adauga faptul ca Evensys a mers anul acesta pe acelasi calendar de activitate, comparativ cu anul trecut - in medie doua conferinte pe luna, targetand industrii diferite si reunind aproximativ 200 - 250 de participanti. Totusi, s-a inregistrat un declin la nivelul inscrierilor - un efect previzibil, la care conducerea Evensys se astepta inca de la inceputul anului si pentru care a reusit sa gaseasca solutii cu ajutorul ofertelor speciale de pret, discount-urilor de grup, beneficiilor extra (vouchere, abonamente gratuite la diverse publicatii de business etc).
“Si in acest an, industria comunicarii si a online-ului raman fara indoiala cele mai interesate si deschise zone in directia participarii la evenimente. Am observat insa o mai mare receptivitate in industrii de nisa, precum cea hoteliera si a ospitalitatii, unde competitivitatea si presiunea in directia cresterii profiturilor aduc cu sine o mai mare nevoie de informare si de solutii viabile pentru aceasta perioada”, spune Cristian Manafu.
Si Ion Radu spune ca 2009 nu a fost un an foarte ofertant din punct de vedere al proiectelor, climatul economic determinand o mare parte a companiilor sa reduca drastic bugetele de comunicare si reprezentare la conferinte.
”In 2009, BTL Design a preferat sa se concentreze pe conferinte si evenimente personalizate, la comanda clientilor sai, facand anul acesta mai putine conferinte din programele proprii. Insa, am organizat si diverse evenimente pentru clienti, evenimente cu buget propriu alocat”, detaliaza Ion Radu.
BTL Design organizeaza conferinte dedicate in special IMM-urilor, cu participarea gratuita pentru reprezentantii acestor companii. Astfel, scaderea de anul acesta a fost cauzata de reducerea bugetelor din partea companiilor care ofera solutii pentru dezvoltarea IMM-urilor si care de regula sunt interesate sa sponsorizeze evenimentele dedicate acestui segment.
In cazul AbPlus Events, strategia de anul acesta a companiei a fost axata in principal pe organizarea de conferinte in regiunile importante ale tarii, in orasele cele mai dezvoltate din punct de vedere economic. Evenimentele organizate au fost cu precadere cele dedicate companiilor din constructii si imobiliare.
“Anul 2009, an de criza financiara severa, a fost un an in care informatia a avut cel mai important rol. Astfel, expozitiile si conferintele de specialitate, B2B, au ramas in centrul atentiei, oferind un feedback obiectiv si eficient de fiecare data”, spune Bogdan Romaniuc.
Bucuresti versus celelalte orase din tara
Potrivit reprezentantului AbPlus Events, Bucurestiul are cateva avantaje in plus in ceea ce priveste facilitatea contactului cu presa centrala si interesul mass-media pentru conferintele din domeniile economic si de business, precum si participarea speakerilor, care accepta mult mai usor invitatia pentru evenimentele din Capitala.
Ion Radu spune ca piata de evenimente din Capitala este destul de dezvoltata, fiind aproape de saturare.
”Nevoia de informatie se face simtita in restul oraselor, mai ales a celor mai putin vizate de organizatorii de conferinte. Brasov, Constanta, Cluj, Iasi, Timisoara, sunt, de asemenea, orase in care se desfasoara multe conferinte”, completeaza Ion Radu.
Pana in prezent, Evensys s-a axat pe organizarea de conferinte in Capitala, dar atragand in audienta si numerosi participanti din restul tarii.
“Nu avem, insa, trasata o optiune ferma in aceasta directie. Suntem deschisi si catre alte variante, in masura in care acestea se dovedesc a fi oportune din punct de vedere logistic, al costurilor implicate etc”, mentioneaza Cristian Manafu.
Citeste continuarea articolului - pagina 2
DE RETINUT:
Anul 2009 nu a fost un an foarte ofertant din punct de vedere al proiectelor, climatul economic determinand o mare parte a companiilor sa reduca drastic bugetele de comunicare si reprezentare la conferinte.
In 2009, au fost necesare mai multe eforturi si argumente pentru a convinge companiile ca merita investitia intr-un eveniment si ca momentul ales este cel oportun.
Jucatorii mici, care nu aveau un ritm constant de activitate sau o strategie clar definita, organizand o conferinta pe an sau testand diverse concepte, au ajuns sa dispara de pe piata, in 2009.
Gupurile de presa si-au diminuat in mod simtitor activitatea si ritmul alert, definitorii in perioada dinaintea crizei.
O analiza si un bilant corect al anului 2009 constituie bazele lansarii noilor strategii pentru 2010.
Redactor: Oana Caltea
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.