Intoarce-te la prima pagina a articolului - pagina 1
El mentioneaza ca, atunci cand este prea mult business in avocatura, problema, atat fata de avocat, cat si fata de client, este ca apar presiuni si constrangeri legate de buget si de clienti.
"Cand este business (n.red. - in avocatura), primul lucru care conteaza in raport cu clientul este aspectul material. Aspectul material ar trebui sa vina dupa ce iti faci profesia, dupa ce te gandesti cum sa-i protejezi (n.red. - clientului) interesul, ca o rasplata. S-au inversat un pic elementele ecuatiei. Sunt multe de spus. De exemplu, se birocratizeaza profesia", precizeaza Madalin Niculeasa.
El mai spune ca exista foarte multi avocati extraordinar de destepti, de inteligenti si bine educati, care nu sunt intr-o firma de avocatura.
"Ei au 60 de ani - 70 de ani si-ti pot vorbi o zi intreaga despre o institutie juridica, ceea ce foarte putini avocati din entitatile corporatiste ar putea face. De cand am intrat in avocatura am vazut lucrurile asa. Daca se echilibreaza lucrurile, n-am o problema sa fac avocatura si la 70 de ani", completeaza Madalin Niculeasa.
De asemenea, el mentioneaza ca biroul de avocatura tip boutique ii permite sa contrabalanseze viata privata cu cea profesionala.
"Daca nu esti fericit in viata privata, nu-ti sta capul la cea profesionala, n-ajungi sa fii creativ", subliniaza Madalin Niculeasa.
Tipurile de clienti
Printre clientii cu care a lucrat Madalin Niculeasa se numara corporatii din telecom, energie, industria alimentara etc.
"Nu cred ca exista client mare din primele top 20 companii din Romania pentru care sa nu fi lucrat", mentioneaza Madalin Niculeasa.
El mai spune ca sunt doua categorii de clienti: cei educati, care vor plus valoare de la avocati si cei care vor o garantie, care poate veni dintr-un nume.
"Noi vrem sa vedem cat de mare este proportia de clienti educati, care cauta plus valoare. Noi mai mizam pe faptul ca criza a trezit oamenii la realitate. A existat un consumerism juridic la noi incredibil, pentru a epuiza bugetele. Criza a trezit oamenii, care au nevoie de valoare adaugata la business-ul lor", completeaza Madalin Niculeasa.
Casa lui de avocatura are sase clienti si 15 contracte la care lucreaza, dar n-au stabilit la cati clienti vor sa ajunga.
Madalin Niculeasa nu exlcude nici colaborarea cu o casa de avocatura care nu are un departament de litigii si taxe.
Investitia in afacere si recuperarea acesteia
In primii doi ani de activitate, 2012 si 2013, investitia planificata in boutique-ul de consultanta fiscala si contencios-administrativ este de 300.000 de euro, care reprezinta costurile pentru salariile avocatiilor si cele de functionare a biroului.
"Acesta este un proiect pentru mine. Vreau sa vad daca proiectul este fezabil si va fi acceptat de piata, n-am un target financiar in momentul de fata, tocmai pentru a evita constrangerile cand ai o presiune financiara. Daca nu merge la sfarsitul celor doi ani si n-ajunge afacerea cel putin sa se autofinanteze, ma apuc de un restaurant, de cultivat vie. Pana la sfarsitul lui 2013, trebuie recuperata investitia, dar au inceput lucrurile atat de bine, incat ma tem ca nu va trebui sa aduc atat de multi bani de-acasa, cel putin nu in primele luni, pe cat m-am gandit eu. Ne gandim sa mai angajam un om - doi", adauga Madalin Niculeasa.
In prezent, echipa este formata din patru avocati.
Madalin Niculeasa spune ca acestia vad avocatura la fel ca el, dar actionar este doar el. De asemenea, el nu s-a gandit sa se asocieze cu cineva pentru acest proiect.
"Imi doresc ca atunci cand voi iesi la pensie sau cand voi dori sa ma retrag sa nu fie mai mult de zece angajati. In ce orizont de timp va ajunge firma la zece angajati nu stiu, pentru ca nu ma preocupa lucrul acesta in momentul de fata. Pentru noi, cel mai important lucru este sa constientizeze clientii ca putem face un produs de calitate", subliniaza Madalin Niculeasa.
El mentioneaza ca zece este numarul maxim de angajati pe care ar trebui sa-l aiba un boutique de acest tip din Romania.
"In strainatate exista boutique-uri si de 100 de avocati si de zece avocati, doar ca acolo suta aceea de avocati se refera prin comparatie cu firmele integrate, care sunt de 2.000 de avocati", detaliaza Madalin Niculeasa.
El adauga ca pe piata din Romania cele mai mari firme de avocatura au in jur de 100 de avocati.
Piata de avocatura din Romania este estimata la 150 de milioane de euro - 200 de milioane de euro. Madalin Niculeasa subliniaza insa ca nu exista mecanisme obiective de a determina valoarea pietei.
Intoarce-te la prima pagina a articolului - pagina 1
DE RETINUT:
Madalin Niculeasa are o experienta de zece ani in avocatura, lucrand pentru doua din cele mai mari case de avocatura din Romania si publicand mai multe articole si carti.
Boutique-ul de avocatura Niculeasa este specializat in litigii, taxe si contencios-administrativ, incepand sa functioneze de la mijlocul lunii februarie, acest an.
Sase clienti si 15 contracte are deja semnate noua casa de avocatura.
Investitia in primii doi ani de activitate este estimata la 300.000 de euro, care ar trebui recuperati in aceasta perioada.
Zece angajati este numarul maxim la care Madalin Niculeasa considera ca poate ajunge un boutique de avocatura in Romania.
Redactor: Alina Botezatu
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.
Publicat pe 08 Mai 2012 la ora 20.39