Intoarce-te la prima pagina a articolului - pagina 1

 

Unul dintre factorii care au ajutat la relansarea marcii pe piata din Romania a fost ca in negocieri s-a implicat Christian Macedonski, asociat in companiile Trus si Italcoffee.

Negocierile cu Alvorada au inceput in decembrie 2005, iar in februarie 2006 s-a semnat un contract de distributie exclusiva in Romania a cafelei cu acelasi nume. In acel moment, Italcoffee importa cafeaua in Romania si Credo o distribuia (Italcoffee este infiintata de catre Trus special pentru importurile de cafea, cele doua avand aceeasi asociati).

Dupa o perioada grea in care vanzarea era timida si doar prin intermediul unor distribuitori zonali entuziasti, a venit in iunie 2006 semnarea primului contract cu un lant de magazine si anume Metro”, spune Calin Ile.

In prezent, Alvorada este distribuita si in retele de retail precum Selgros, Kaufland, Real, Plus Discount si Minimax.

Din decembrie 2007, Credo a devenit importator si distribuitor exclusiv al cafelei Alvorada in Romania, preluand implicarea celor de la Italcoffee. 

In timp, firma a suferit modificari, dar, care spun eu, au fost facute in sensul consolidarii afacerii. Astfel, in 2007 firma brasoveana Italcoffee a decis sa se retraga din afacere pentru a se putea concetra mai mult pe noile directii in care se lansase. A fost o decizie amiabila intre parti si care nu a afectat imaginea sau vanzarea produsului. Am ajuns astfel in postura in care puteam  sa actionam mai repede si mai eficient in directia sustinerii vanzarilor si preturilor la raft, prin micsorarea lantului de distributie”, precizeaza Calin Ile.

Astfel, in business-ul Alvorada din Romania au ramas acum Calin Ile si Marin Briceag.

In prezent, implicarea mea operationala este zero. Totul se bazeaza pe asociatul si administratorul Marin Briceag. Eu ma implic doar in partea de viziune si strategie a firmei, precum si in deciziile majore de finantare, care sunt puse apoi in aplicare prin partea operationala condusa de asociatul meu”, detaliaza pentru startups.ro Calin Ile.

Evolutia afacerii
In prezent aducem cam 20 de tone de cafea, lunar, si am reusit, treptat, sa castigam increderea partenerilor austrieci care astazi asigura o mai mare flexibilitate in conditiile de livrare si plata sau in sustinerea produsului in tara”, precizeaza Calin Ile. 

Pe langa importul si distributia cafelei Alvorada in Romania (care detine 92% din business), in prezent, Credo are deschis si un fast-food in Piata 16 februarie din Bucuresti, pe baza unui concept de rulota folosit in Austria si Germania.

O alta activitate a companiei este asigurarea mentenantei pentru echipamentele de cafea vandute de firma Trus in Bucuresti, in unitati precum McDonald’s sau Ikea.

Cifra de afaceri a firmei a crescut cu 80% in 2007, fata de anul anterior, si cu 25% anul trecut, fata de 2007, ajungand la aproximativ 1 milion de euro. Dupa evolutia pe primele noua luni, pentru acest an este estimata o crestere de aproximativ 8% a cifrei de afaceri, in euro, fata de 2008.

Din decembrie 2005 si pana in prezent, investitia in business-ul Alvorada s-a ridicat la aproximativ 400.000 de euro, din care 100.000 de euro in primul an de activitate (2006).

Calin Ile spune ca cea mai mare parte din investitie a fost alocata pentru prezenta in marile retele de magazine, pentru stimularea vanzarilor prin publicitate si pentru achizitionarea importului de la Italcoffee.

Se estimeaza ca anul viitor Credo va deveni profitabila, urmand ca investitia de 400.000 de euro sa fie recuperata. Compania are in prezent opt angajati.

Din pacate, criza economica a blocat putin planurile noastre de dezvoltare, astfel ca in prezent vizam doar consolidarea afacerilor existente si nu extinderea in alte canale de distributie, cum planificasem anterior. Acest lucru din doua motive, pe de o parte, din cauza devalorizarii leului in raport cu euro, iar pe de alta parte din cauza dificultatilor de finantare de la banci, fara al caror suport nu putem sustine momentan dezvoltarea”, mai spune Calin Ile.

Cu toate acestea, in 2010, Credo vizeaza intrarea intr-o alta retea de magazine, ceea ce se estimeaza ca va creste cu circa 10% vanzarile companiei.

Intoarce-te la prima pagina a articolului - pagina 1

DE RETINUT:
Alvorada este o marca de cafea de import, cunoscuta in Romania inainte de 1989 si relansata pe piata in 2005.
Cei doi oameni de afaceri care au readus produsul pe piata sunt Calin Ile si Marin Briceag.
In 2005, cei doi au infiintat firma Credo Expert Consulting si au inceput negocierile cu firma Austriaca, detinatoarea marcii Alvorada.
Din decembrie 2007, Credo a devenit importator si distribuitor exclusiv al cafelei Alvorada in Romania.
Cifra de afaceri a companiei a fost de aproape un milion de euro anul trecut, estimandu-se pentru acest an o crestere de 8%, fata de 2008.
Compania va deveni profitabila anul viitor, cand va fi recuperata investitia de 400.000 de euro in afacere.


Redactor: Alina Botezatu

Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.