TJobs.ro discuta obtinerea unei investitii de 500.000 de euro
Dezvoltarea platformei de recrutare pentru locuri de munca in strainatate a inceput acum doi ani, in Targu Mures.
Investitia ar urma sa fie facuta de un grup de business angels din Europa de Vest si de Fundatia Post Privatizare, se arata in comunicatul de presa.
Conform reprezentantilor companiei, platforma ofera in fiecare luna acces la peste 21.500 de noi locuri de munca in strainatate pentru romani, in diverse domenii, si reuneste agentii de recrutare din Romania, reprezentand 98% din companiile de profil existente.
Proiectul a fost inceput in 2008 de un grup de specialisti in recrutare internationala, care au simtit nevoia unui sistem online bine pus la punct pentru gestionarea celor interesati sa munceasca in strainatate si mai ales pentru gestionarea contractelor de angajare pe care firmele internationale le aduc pe piata locala.
Negocierile pentru finantarea aflata in discutie au inceput dupa ce reprezentantii TJobs.ro au participat la evenimentul VentureConnect, organizat de casa de avocatura Biris Goran, in luna iunie, anul acesta (n. red. - a doua editie a evenimentului va avea loc pe 8 decembrie, in cadrul NetCamp 2010).
"Am mers la VentureConnect mai mult pentru a valida valoarea proiectului. Nu cautam neaparat o finantare, dar nici nu porneam cu gandul sa respingem eventualele propuneri. Ne bucuram ca am gasit parteneri de afaceri care ne-au apreciat planul de dezvoltare, experienta in domeniu si dedicarea echipei. Practic, cu aceasta finantare reusim sa terminam anul viitor ce ne-am propus sa dezvoltam pana la finalul lui 2012", spune Calin Stefanescu, CEO, TJobs.ro
Site-ul a fost lansat oficial in iulie, 2009, dupa zece luni de cercetare a pietei si de planificare a proiectului. Investitia in platforma este estimata la 100.000 de euro si este cel putin dublata de valoarea resurselor personale alocate de initiatori.
Pana in august 2010, serviciile au fost oferite gratuit. In acest moment, modelul de business se bazeaza pe abonamentele oferite agentiilor de recrutare, taxele percepute pentru promovarea CV-urilor si comisionul obtinut din derularea contractelor de la companiile internationale care angajeaza. Planurile viitoare includ cresterea numarului de locuri de munca oferite si de contracte obtinute la nivel international.
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.