Intoarce-te la prima pagina a articolului - pagina 1

 

La inceputul lunii martie, a demarat procesul de integrare a celor trei firme intr-una noua, Gadagroup Romania, care va administra activitatile secundare din tara noastra. De la 1 aprilie, departamentele financiar & contabilitate, administrarea vanzarilor & IT, identitate coporatista, executie Proiecte Strategice si Country Manager-ul si-au inceput activitatea in noua firma.

Noul Country Manager este chiar Octavian Netcu, care detine si functia de administator al companiilor operative.

Tranzactia a constat in majoritate dintr-un schimb de actiuni intre companii, iar directia strategica a mea si a noilor mei parteneri este sa dezvoltam impreuna, atat activitatile in Romania, cat si cele ale grupului in Europa. Acest proiect de dezvoltare accelerata in urmatorii trei - cinci ani este ceea ce m-a facut sa nu doresc sa vand complet si sa ies la acest moment din companiile pe care le-am dezvoltat. In prezent, acordul este ca detin si voi detine 30% din toate companiile pe care le avem si le vom dezvolta in Romania in domeniul medical, precum si procent de 5,37% din holding-ul The Gada Group Ltd”, spune Octavian Netcu. 

In urmatori trei ani, Octavian Netcu este obligat sa vanda cele 30% din actiunile detinute la firmele din Romania numai catre Grupul Gada.

Optiunile fondului de investitii
Si Oresa Ventures a pastrat fondatorii afacerilor la conducerea firmelor pe care le-a achitizionat.

Una dintre variantele de colaborare dintre fond si firme este cea in care atreprenorul vinde o parte dintre actiunile sale fondului de investiti pentru a finanta cresterea firmei.

Acesta este cazul Flanco, in care Oresa a facut prima investitie, acum 13 ani, unde Florin Andronescu a ramas la acea vreme CEO, director in board si actionar semnificativ.

In 2003, Oresa si Andronescu au facut un spin-off din Flanco si au infiintat Credisson, firma unde antreprenorul a avut si functiile de CEO si director in bord.

Desi Oresa detinea aproape 80%, l-am considerat pe Florin partener egal si, practic, nu ne-am exercitat pentru absolut nicio decizie puterea de vot data de detinerea majoritara. Am vandut Credisson (100%) catre BNP Paribas, in 2005, liderul in Europa in credite de consum. Florin a continuat pentru o scurta perioada de tranzitie pe pozitia de CEO, dupa care de pe pozitia de presedinte”, adauga Cornel Marian.

O alta varianta de colaborare dintre fondatorii ramasi actionari si Oresa este aceea in care antreprenorii vand catre fondul de investitii restul de actiuni pe care le mai au, pentru a se ocupa de alte business-uri. Fondul investeste capital pentru cresterea si dezvoltarea firmei si merge mai departe cu acel fondator care este mai activ in conducerea firmei (in situatia in care sunt mai multi fondatori).

Modelul a fost aplicat in cazul La Fantana, unde Oresa a achizitionat, in 2001, partile a doi dintre cei trei actionari.

Cristian Amza a ramas alaturi de noi in pozitia de CEO, director de bord si actionar semnificativ pana in 2007, cand Oresa a iesit vanzand catre un alt fond de investitii, Innova Capital. Cristian Amza a decis sa ramana inca un tur de cativa ani si sa creasca firma mai departe alaturi de Innova, urmand ca dupa doi - trei ani sa recruteze un CEO, ceea ce a si facut”, spune Cornel Marian.  

Alt exemplu din aceasta categorie este al Kiwi Finance (fosta Gemeni Consult) firma infiintata de trei antreprenori. Oresa a cumparat actiunile a doi dintre ei si a investit in crestere, in prezent, dezvoltand afacerea alaturi de Anca Bidian, CEO, si unul dintre fondatori.

Fabryo (fosta Guzuchim) este o alta companie in care Oresa a continuat alaturi de unul dintre fondatori. Compania a fost infiintata de Daniel Guzu impreuna cu doi prieteni.

In 2007, Oresa a cumparat actiunile celor doi prieteni, mergand mai departe si finantand firma alaturi de Daniel Guzu, care a ramas CEO si actionar semnificativ pana in 2009, cand Oresa a cumparat 100% din Fabryo. Intre timp, in ultimii doi ani, Oresa a recrutat intern si din exterior o echipa profesionista de manageri condusa de Aliz Kosza (ex-CEO Orkla si Mol Romania)”, mai spune Cornel Marian.

Conditiile in care antreprenorul ramane in afacere
Indiferent de modul in care va fi implicat ulterior in companie, antreprenorul va avea de respectat cateva obiective, in functie de care va primi bonusurile si de care se va face exit-ul.

Printre performantele care trebuie sa le indeplineasca firma si, implicit, antreprenorul se numara cele legate de cifra de afaceri, profit, marja de profit si cota de piata.

Se pot stabili obiective cuantificabile pe anumite perioade (de obicei, ani operationali) care pot fi, fie de profitabilitate (profit, margini pe centre de activitati, lichiditate etc), fie de dezvoltare a companiei (cota de piata, lansare de noi produse, acoperire teritoriala etc), fie o combinatie a celor de mai sus”, adauga Alexandru Talmazan.

Cand tintele nu sunt atinse, se poate renunta la contractul de management. In acest caz, antreprenorului i se acorda anumite compensatii pentru a parasi postul.

Oana Datki adauga faptul ca antreprenorul ramas la conducere poate avea si sarcina de a-l pregati pe cel care ii va prelua functia dupa ce pleaca.

De asemenea, indiferent de modul in care ramane implicat in firma, antreprenorul nu isi mai poate face o afacere in domeniul respectiv, timp de aproximativ trei - cinci ani de la tranzactie. Restrictiile impuse pot incepe de la activitatea principala a afacerii si ajung pana la domeniile auxiliare ale acesteia.

Intoarce-te la prima pagina a articolului - pagina 1

DE RETINUT:
Dupa ce isi vand compania, unii antreprenori mai raman implicati in afacere o perioada de timp, pentru a asigura o tranzitie mai usoara catre noii proprietari.
Perioada de timp in care fondatorul mai ramane in firma depinde de ponderea vanduta din afacere precum si de strategia sa si a cumparatorului.
Daca fondatorii mai detin actiuni in firma, de obicei exista clauze de pre-emptiune,  respectiv oricare dintre partile care constituie actionariatul are prioritate si trebuie anuntata cu prioritate daca se doreste vanzarea acestora.
Indiferent de modul in care va fi implicat ulterior in companie, antreprenorul va avea de respectat cateva obiective, in functie de care va primi bonusurile si de care se va face exit-ul.
Dupa vanzare, fondatorii nu isi mai pot face o afacere in domeniul respectiv, timp de aproximativ trei - cinci ani de la tranzactie.


Redactor: Alina Botezatu

Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.