• Afacerile cu produse organice sunt in crestere

    Piata produselor organice incepe sa fie din ce in ce mai activa in Romania, pe masura ce potentialii clienti devin interesati de un stil de viata sanatos. Vanzarile anuale cresc cu aproximativ 10% pe piata locala, conform reprezentantilor unui magazin cu astfel de produse, iar valoarea pietei din domeniu va ajunge la aproape 4 mil. euro in 2008.

  • 35.000 de euro investitia intr-o franciza AnaPan

    Lantul de magazine cu produse de cofetarie, patiserie si panificatie AnaPan, a inceput, din toamna anului trecut, extinderea pe baza franciza. Primul contract cu un francizat a fost semnat in luna februarie, anul acesta, compania intentionand sa mai incheie in perioada urmatoare, inca cinci contracte de franciza.

  • Ce este sistemul de franciza

    Lansarea unui start-up poate fi dificila pentru cei care nu au mai creat o afacere de la zero. In acest caz, poate fi mai potrivita preluarea unei afaceri la cheie - o franciza. Razvan Blid, director general la CHR Consulting, fima de consultanta in domeniul francizelor, explica ce este sistemul de franciza si care sunt costurile pe care le implica o astfel de afacere.

  • Evolutia pietei francizelor din Romania

    Extinderea francizelor din domeniul retailului va fi incetinita de lipsa unui numar suficient de spatii comerciale. Antreprenorii romani care au lansat afaceri de succes sunt din ce in ce mai interesati sa isi dezvolte compania prin acest sistem. Cititi in cotinuare cum va evolua piata francizelor in perioada urmatoare si care sunt factorii ce influenteaza acest segment.

  • Studiu de caz: strategia unui fond de investitii

    Birgir Jonsson (foto) este managing director la compania islandeza de investitii Kvos International si CEO la firma Infopress Group, detinuta de Kvos. Jonsson povesteste pentru startups.ro care sunt problemele care pot aparea la achizitia unei firme de catre un fond de investitii si ce strategie a aplicat pentru reorganizarea si dezvoltarea Infopress, dupa achizitia acesteia.

  • Cum te poate ajuta un business coach

    Ca si in competitiile sportive, si in afaceri poti simti, uneori, nevoia unui antrenor (coach). Conceptul de business coaching este relativ nou pe piata din Romania, si este cunoscut mai mult in multinationale. Insa, in ultimii ani, tot mai multi oameni de afaceri din tara au inceput sa isi doreasca un astfel de „antrenor”. Mihai Stanescu, executive coach la RoCoach, explica pentru startups.ro de ce este important coaching-ul in afaceri.

  • Finantare pentru consultanta

    Business Advisory Services (BAS) este un program ce sprijina IMM-urile care au nevoie sa apeleze la servicii de consultanta, dar nu si le pot permite. Firmele eligibile primesc maxim 50% din valoarea neta a proiectului de consultanta de care au nevoie. BAS este un program administrat de Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) si finantat de Ministerul Federal de Finante al Austriei.