Cora investeste 140 de milioane de euro in Romania, in 2011


Philippe Lejeune, director general al Cora Romania, spune ca dintre tarile din Europa Centrala si de Est, retail-ul francez este interesat sa investeasca doar in tara noastra.

Pe langa Romania, Cora investeste in Belgia, Luxemburg si Franta, avand magazine si in Bulgaria.

In prezent, grupul francez are un plan investitional pentru urmatorii patru ani in tara noastra, in care sunt incluse proiecte de centre comerciale, hipermarketuri si alte tipuri de dezvoltari imobiliare, dar acestea din urma numai in parteneriat cu dezvoltatorii specializati.

"Cel mai mult investim in Romania. Depinde unde gasim oportunitati, unde gasim terenuri. De exemplu, planul este de a merge in Timisoara, dar nu gasesc teren", a mai spus Philippe, in cadrul unei conferinte de presa, organizata cu ocazia deschiderii centrului comercial Cora de la Drobeta Turnu Severin.

Cora a investit in centrul comercial de la Drobeta Turnu Severin 22 de milioane de euro, din care sapte milioane de euro pentru teren (noua hectare). Pe terenul pe care se afla centrul comercial a fost o statie de betoane, in care nu se mai lucra de cativa ani.

Centrul comercial are o suprafata construita de 14.000 mp. Acesta cuprinde un hipermarket Cora cu o suprafata de vanzare de 7.200 mp si o galerie comerciala de 4.000 de mp. Centrul mai are 1.200 de locuri de parcare si un loc de joaca pentru copii.

Cora din Drobeta Turnu Severin are in jur de 320 de angajati, echipa manageriala fiind recrutata in intregime din acest oras.

"De la prima mea vizita la Drobeta, pentru a analiza propunerea, si pana in acest moment (n.red. - deschiderea din 18 martie 2011) a trecut mai putin de un an si jumatate", a adaugat Philippe Lejeune.

Cora Drobeta Turnu Severin a fost dezvoltat de Ibt Rom Construct SRL.

Acesta este al saselea magazin din Romania al retailer-ului francez. Trei din magazinele Cora se afla la Bucuresti (Lujerului, Pantelimon si Sun Plaza), unul la Cluj Napoca si altul la Baia Mare.

In magazinele Cora, in jur de 2% din produse sunt marci private ale retailerului, iar compania intentioneaza sa dubleze acest procent.

Philippe Lejeune a mentionat ca preturile din fiecare magazin Cora sunt stabilite de directorul fiecarei unitati, astfel ca pot fi diferite de la un magazin la altul.

Catalin Ismana, directorul Cora Drobeta Turnu Severin, a spus ca retail-ul va colabora pentru magazinul din acest oras cu producatorii locali, in cazul produselor proaspete si de baza, intentionand sa includa si produse sarbesti, pentru care exista cerere in zona.

Alte proiecte
Cora va mai inaugura anul acesta inca doua noi hipermarketuri la Constanta si Arad (in centrul comercial al GTC). Pentru anul viitor, compania are in plan deschiderea a inca doua hipermarketuri la Bucuresti si Bacau.

In prezent, retailer-ul francez dezvolta la Constanta centrul comercial Corall, pe care intentioneaza sa-l deschida in a doua parte a anului viitor.

De asemenea, in prima parte a anului viitor compania va incepe constructia unui centru comercial in Brasov, unde detine teren si pentru un ansamblu rezidential. Valoarea totala a acestui proiect este de 60 de milioane de euro.

"Negociem achizitionarea a doua - trei terenuri in Bucuresti si cred ca vom cumpara unul in acest an", a adaugat Philippe Lejeune.

In Capitala, retail-ul francez este interesat numai de terenuri pentru proiecte de retail.

Grupul francez este prezent pe piata din Romania de opt ani.

Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.


Nu exista comentarii

Lansare oficiala JADE Romania


Lansare oficiala JADE Romania (31 martie 2011)

Evenimentul, organizat de JADE Romania, va avea loc pe 31 martie, la Sala Aula Magna din cadrul Facultatii de Drept din Bucuresti.

Lansarea va deschide evenimentul First National Meeting, organizat in perioada 1 - 3 aprilie de federatia JADE (European Confederation of Junior Enterprises) Romania - federatie de antreprenoriat adresata studentilor din Romania.


Testarea unei idei de afaceri


Testarea unei idei de afaceri
Autor: John W. Mullins

 

Titlu original:The new business road test: What entrepreneurs and executives should do before writing a business plan
Editura: All
Anul aparitiei: 2006


Curs "Manager de Proiect"


Curs "Manager de Proiect"  (8 - 18 aprilie 2011)

Evenimentul, organizat de Schultz Consulting, va avea loc intre 8 - 10 si 15 - 18 aprilie, in Bucuresti.

Cursul urmareste dezvoltarea abilitatilor de baza ale managerului de proiect, cu accent pe managementul proiectelor finantate din fonduri structurale cu aplicatii pe programele operationale. Participantii vor avea posibilitatea de a parcurge toate etapele unui proiect - de la planificare pana la evaluarea finala.


Eveniment Lumea SEO PPC


Eveniment Lumea SEO PPC (19 martie 2011)

Evenimentul, organizat de Ionut Munteanu si Olivian Breda, va avea loc pe 19 martie, la Orange Concept Store, in Bucuresti.

Tema acestei editii este “Continutul este rege”, iar discutiile se vor axa pe cum sa creezi continut util din perspectiva unui Internet marketer.


Stirixis deschide un birou in Bucuresti


Compania greceasca este specializata in consultanta si design in retail si HoReCa, fiind activa pe piata de 15 ani.

Credem ca anul acesta este momentul oportun sa intram pe piata din Romania, avand in vedere realitatile si potentialul local. Urmand boom-ul pietei din perioada 2005 - 2008 si caderea care a urmat pe fondul situatiei economice internationale, credem ca in Romania urmeaza anul acesta si in 2012 o noua perioada de dezvoltare, precauta, dar sustinuta” spune Alexander Athanassoulas, CEO la Stirixis.

Potrivit unei analize a pietei de retail din Bucuresti realizata luna aceasta de Stirixis, tendintele de scurta durata evidentiaza o revitalizare a segmentului de retail, dupa doi ani de stagnare, se mentioneaza in comunicatul de presa.

Mall-urile si proiectele de mari dimensiuni se orienteaza catre adaptarea si personalizarea spatiilor, urmarind diferentierea in piata. Potrivit analizei citate, se remarca si aparitia unor concentrari de retail in spatiul stradal sau a unor concept-store-uri. Startul a fost dat deja de catre marii retaileri din sectorul de moda, mancare&bauturi sau divertisment, care au inceput sa iasa din spatiile din mall-uri si sa isi asigure prezenta in zonele centrale ale Capitalei, cu acces stradal si aproape de noduri de infrastructura publica.

Credem ca, pe termen mediu, Bucurestiul va cunoaste o dezvoltare ampla a retailului in zone centrale precum Piata Victoriei, Calea Victoriei, Piata Romana, Universitate si centrul vechi din Bucuresti. Acest fapt se datoreaza traficului crescut (in special cel pietonal), infrastructurii publice bune si viitoarelor parcari publice anuntate. In plus, extinderea acestor facilitati va contribui si la o schimbare pozitiva a obiceiurilor de iesit ale bucurestenilor si a vietii de zi cu zi. Aceleasi tendinte le vom reintalni si pe arterele pietonale si in centrele din cele mai importante orase din tara, unde estimam o dezvoltare a facilitatilor de retail si HoReCa pe termen mediu”, a adaugat Athanassoulas.

Pentru urmatorii ani, reprezentantii companiei estimeaza aparitia unui numar semnificativ de concepte noi, care vor aduce cu sine o imbunatatire a nivelului retail-ului si facilitatilor de divertisment, in special in zona centrala a orasului.


Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.


Nu exista comentarii

Reff si Asociatii au asistat tranzactii in valoare de 1 miliard euro, in 2010


Cele care au crescut in volum si complexitate au fost mandatele de dreptul concurentei si litigiile fiscale.


Din perspectiva finantarilor bancare corporatiste, anul 2010 s-a situat in continuare sub zodia restructurarilor de credite, insa atat bancile, cat si imprumutatii au actionat cu mai multa siguranta si calm, luand in considerare experienta acumulata in anii precedenti. De asemenea, anul trecut a adus semnele dezghetarii finantarii corporatiste, bancile incepand din nou sa fie interesate in finantarea de noi proiecte” spune Andrei-Burz Pinzaru, Partener Reff si Asociatii si coordonator al practicii de drept bancar si piete de capital.

La fel ca si in 2009, misiunile de restructurare si reorganizare au reprezentat o componenta destul de importanta a activitatii juridice la mai multe niveluri (societar, de guvernanta corporatista, relatii de munca, raporturi contractuale) si in domenii diverse de activitate, se mentioneaza in comunicatul de presa.
In 2010, echipa care se ocupa de dreptul concurenteti s-a consolidat si si-a extins ariile de practica, abordand domenii noi, precum ajutorul de stat si practicile anticoncurentiale.

Georgiana Singurel, Associate Partner si coordonator al echipei de litigii fiscale spune ca, fata de dificultatile economice ale anului 2010, contribuabilii au devenit din ce in ce mai atenti cu gestionarea riscurilor atrase de controalele fiscale. Astfel, frecventa mandatelor de asistenta a contribuabilor de catre consultanti inca din faza de control fiscal a crescut, acestia fiind precocupati pe de o parte de respectarea drepturilor lor de catre organele de control, si pe de alta parte de asigurarea unei strategii consecvente in caz de litigiu.

Reff si Asociatii este societatea de avocati afiliata Deloitte Romania, operand impreuna cu practica multidisciplinară a Deloitte Romania si cu reteaua internationala de avocati care colaboreaza cu Deloitte pe plan global.


Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.


Nu exista comentarii

Grupul Carrefour deschide un nou supermarket in Ploiesti


Magazinul are o suprafata de 600 mp si este cel de-al 34-lea detinut in tara de companie.

Acesta este a doua unitate Carrefour Market pe care grupul o deschide in Ploiesti, dupa cum se mentioneaza in comunicatul de presa.

Spre deosebire de hipermarketuri, supermarketurile grupului sunt caracterizate de prezenta unui numar mare de produse marca proprie, rapiditate la case, proximitate etc.

In Romania, grupul opereaza 34 de supermarketuri si 23 de hipermarketuri.


Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.
 


Nu exista comentarii

Principalele tendinte din studiul Jones Lang LaSalle - "Vine schimbarea - Esti pregatit?"


Principalele tendinte din studiul Jones Lang LaSalle - "Vine schimbarea - Esti pregatit?


Principalele tendinte din studiul Deloitte "Consumatorul in 2020 - Citeste semnele"


Principalele tendinte din studiul Deloitte "Consumatorul in 2020 - Citeste semnele"