Soft Mentor: 68,3% dintre comercianti intervievati au decis majorarea preturilor, din cauza noii valori a TVA


Conform unui studiu al companiei software, 31,7% dintre respondenti au hotarat sa pastreze nivelul preturilor ca urmare a trecerii la noua cota de TVA.

"Totodata, 78% din comerciantii care nu au marit preturile la 1 iulie intentioneaza majorarea acestora in momentul in care vor primi marfa mai scumpa de la furnizori", se precizeaza in comunicatul de presa.

Studiul a fost realizat in perioada 29 iunie - 2 iulie, la nivel national, pe un esantion de 205 firme din domenii de activitate diferite, clienti ai Soft Mentor. Acesta a fost prilejuit de actualizarea programelor de gestiune si contabilitate primara produse de Soft Mentor la noile prevederi legislative privitoare la majorarea cotei de TVA.

Conform studiului, in Bucuresti, rata de mentinere a preturilor de vanzare este mai mare decat media pe tara, procentul ridicandu-se la 44,87%.

"Acest fenomen poate fi explicat printr-un mediu concurential accentuat in Capitala, unde micii comercianti incearca sa tina pasul cu concurenta reprezentata de marile lanturi de magazine", se mai spune in comunicatul de presa.

Marius Vetrici, directorul Soft Mentor, spune ca micii comercianti nu dispun de mijloace umane si financiare suficiente care sa le permita schimbarea tuturor etichetelor de pret peste noapte, ceea ce ii determina sa mareasca preturile si sa reeticheteze marfurile gradual.

Dintre firmele care au decis sa nu isi majoreze preturile, 95% au invocat ca motiv secundar aceste aspecte logistice.

"Comerciantii s-au vazut in imposibilitatea ajustarii in timp util a tuturor etichetelor de raft si de produs, declarand ca efortul financiar si uman prilejuit de schimbarea acestor etichete nu isi poate gasi compensare in majorarea preturilor", se mentioneaza in comunicatul de presa.

Dintre reprezentantii firmelor care au raspuns pentru studiul Soft Mentor, 97% considera ca aceste masuri fiscale au fost luate intr-un termen mult prea scurt, motiv pentru care activitatea curenta a fost perturbata pret de cateva zile.

De asemenea, unul dintre motivele principale de nemultumire a comerciantilor consta in esecul guvernului de a elabora si publica normele de aplicare ale noilor reglementari fiscale.

"Toate firmele si-au manifestat temerea ca in momentul intrarii in vigoare a normelor de aplicare a modificarii cotei de TVA fenomenul 1 iulie se poate repeta, perturbandu-se iarasi activitatea curenta", se arata in comunicatul de presa.

Soft Mentor este o companie specializata pe furnizarea de solutii de gestiune pentru supermarket-uri si depozite, POS, facturare si contabilitate primara.

 

Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.


Nu exista comentarii

Schimbarea comportamentului consumatorilor va genera influenta sporita a tehnologiei mobile


Perfectionarea acestei tehnologi va duce la aparitia unor terminale mobile multi-functionale, convergente si inter-operabile, care vor functiona ca o platforma de consum, pana la sfarsitul anului viitor.

Datele au la baza raportul PricewaterhouseCoopers (PwC) "Global Entertainment and Media Outlook 2010-2014".

"Consumatorii cer din ce in ce mai mult <ubicuitate>, continutul regasindu-se in din ce in ce mai multe terminale care permit interactivitate sporita si mai mult confort in utilizare. Acestia folosesc telefoanele mobile in noi moduri, descarcand de pe internet din ce in ce mai multe aplicatii pentru telefoanele mobile (<apps>) care sa le usureze viata. Abilitatea de a consuma si de a interactiona cu informatia oricand si oriunde - si de a impartasi si de a discuta aceste experiente cu ceilalti prin intermediul retelelor de socializare - va deveni o parte integranta a vietii oamenilor", se precizeaza in comunicatul de presa.

Raportul PricewaterhouseCoopers Global Entertainment& Media Outlook 2010-2014 se afla la cea de de-a 11-a editie anuala. Acesta contine o analiza detaliata si prognoze pentru 13 segmente majore de piata din patru regiuni de pe glob - America de Nord (SUA, Canada), EMEA (Europa, Orientul Mijlociu si Africa), Asia Pacific si America Latina.

Al doilea fenomen generat de schimbarea comportamentului consumatorilor este cresterea importantei internetului asupra oricaror altor forme de consum de media.

"Folosirea internetului este acum o experienta unificatoare pentru consumatorii de pretutindeni, iar asteptarile acestora de a avea o interactivitate de tipul celei oferite de internet se rasfrang asupra tuturor segmentelor media", se mai spune in comunicatul de presa.

Aceasta tendinta este clara in televiziune. De asemenea, oamenii cumpara tot mai multe reviste si ziare in format electronic, capabile de a fi incarcate pe tabletele mobile ce ofera acces la internet, sau folosesc serviciile muzicale personalizate, de tipul Pandora, pentru a selecta CD-uri pe care le cumpara in format traditional sau chiar in varianta electronica.

Al treilea fenomen in ceea ce priveste schimbarile consumatorilor este angajamentul in crestere si disponibilitatea din ce in ce mai mare de a plati pentru continut.

Aceasta tendinta este alimentata de experientele de consum satisfacatoare si de gradul mai ridicat de confort.

"Fragmentarea continua presupune ca ofertele media vor necesita din ce in ce mai mult angajamentul consumatorilor si continut de calitate pentru a fi urmarite si achizitionate", se mai spune in comunicatul de presa.

De asemenea, consumatorii sunt mai doritori sa plateasca pentru continut atunci cand este insotit de confort si flexibilitate in folosinta, personalizare, precum si experienta unica, iar relevanta locala va deveni importanta din nou pentru consumatori.

"Folosirea internetului a devenit o experienta unificatoare pentru miliarde de oameni din intreaga lume, iar aceasta duce la o <re-socializare> a experientei de consum media. In mod traditional, lectura cartilor sau a ziarelor a fost o experienta solitara. Combinatia dintre accesul digital, mobilitate si retelele sociale duce la migrarea consumului media de la o activitate individuala la o experienta sociala, consumatorii folosind retelele sociale pentru a discuta si pentru a-si impartasi opiniile si continutul pe care il genereaza", spune Dinu Bumbacea, Partener, Lider al Grupului pentru Industria Telecom, Media si a Divertismentului in cadrul PricewaterhouseCoopers Europa Centrala si de Est.

 

Revolutionarea afacerilor
Migratia digitala si schimbarile in comportamentul de consum au determinat industria media si cea a divertismentului sa-si regandeasca abordarea asupra taxarii continutului si sa se straduiasca sa determine noi surse de venit, fie din tranzactii sau din participarea alaturi de alti parteneri implicati in industria digitala. Aceste solutii au dus la repozitionarea diferitelor companii in noua lume digitala.

"Parteneriatul cu alte organizatii a devenit un imperativ pentru crearea de continut comercial viabil, impartind in acelasi timp costurile si riscurile. Observam din ce in ce mai mult faptul ca acesti potentiali parteneri provin din industrii cat se poate de diverse", se mai spune in comunicatul de presa.

Pentru operarea cu succes in aceste parteneriate sau colaborari, factorii de succes sunt:

- flexibilitatea strategica;
- obtinerea unui angajament pe termen lung din partea clientului prin oferirea unei experiente de consum unice;
- economiile de scara;
- viteza procesului de decizie si de executie, avand apetit pentru experimentare, dar si toleranta la esec;
- agilitate in managementul talentelor;
- capacitatea de a monetiza forta brandului sau a drepturilor de autor pe toate platformele;
- capacitati puternice in structurarea parteneriatelor si in tintirea si integrarea fuziunilor si achizitiilor.

"Creativitatea si inovatia au fost intotdeauna asociate cu industriile media si divertismentului, iar acum este timpul ca industria sa se rupa de modelele existente de afaceri si sa imbratiseze noile oportunitati. Oricum s-ar organiza, fie sub forma unui parteneriat sau unei colaborari, acum este timpul ca societatile din domeniu sa ofere experiente unice consumatorilor si sa fie suficient de flexibile pentru a capta resursele dintr-o piata din ce in ce mai fragmentata. Jucatorii care vor reusi aceasta vor fi excelent plasati pentru a capitaliza de pe urma schimbarilor din aceasta industrie spectaculoasa, dar plina de necunoscute", mai spune Dinu Bumbacea. 

 

Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.


Nu exista comentarii

Cheltuielile pentru accesul la internet se vor dubla pana in 2014, in Romania


Potrivit raportului PricewaterhouseCoopers (PwC) "Global Entertainment and Media Outlook 2010-2014", cheltuielile vor ajunge la 1,6 miliarde de dolari, fata de anul trecut cand au fost de 810 milioane de dolari.

Piata de media si divertisment din Romania va creste in perioada 2010 - 2014 cu 52%, fata de valoarea de anul trecut, estimandu-se ca in 2014 va ajunge la 3,5 miliarde de dolari, se arata in comunicatul de presa.

Raportul PricewaterhouseCoopers Global Entertainment&Media Outlook 2010 - 2014 se afla la cea de de-a 11-a editie anuala. Acesta contine o analiza detaliata si prognoze pentru 13 segmente majore de piata din patru regiuni de pe glob - America de Nord (SUA, Canada), EMEA (Europa, Orientul Mijlociu si Africa), Asia Pacific si America Latina.

Aceasta piata va creste anual cu o rata medie de 9,1%, in intervalul 2010 - 2014, avand al treilea cel mai rapid ritm mediu anual de crestere din Europa Centrala si de Est.

Pe primul loc in ceea ce priveste ritmul de crestere va fi piata din Turcia (cu o rata medie anuala de crestere de 13%), urmata de Rusia (9,3%).

"Cresterea pietei locale de media se va situa peste rata medie anuala de crestere a intregii regiuni (8,3%), avand chiar un ritm dublu de crestere fata de ritmul mediu anual de crestere al regiunii EMEA (Europa, Orientul Mijlociu si Africa) - 4,6%. Cele mai mari trei piete media din Europa Centrala si de Est in 2014, vor fi cele ale Rusiei (25,6 miliarde de dolari), Poloniei (10,9 miliarde de dolari) si Turciei (9,7 miliarde de dolari)", se mai arata in comunicatul de presa.

 

Cheltuielile pe segmente
Cheltuielile de publicitate vor creste in intervalul 2010 - 2014 cu 79%, ajungand la 747 milioane de dolari.

La polul opus sunt cheltuielile facute de consumatorii finali pentru servicii de media si divertisment, excluzand cheltuielile pentru accesul la internet, care vor creste anual intr-un ritm lent, de 1,9%, in perioada mentionata, ajungand la o valoare de 1,15 miliarde de dolari.

"In urmatorii cinci ani, tehnologiile digitale isi vor face din ce in ce mai tare simtite efectele in industria media si a divertismentului (E&M), pe masura ce revolutia digitala continua sa creasca in anvergura. Nici macar incertitudinile legate de conjunctura economica globala nu au incetinit ritmul de schimbare, care a fost chiar mai rapid decat ceea ce anticipam in precedenta editie a raportului <Entertainment and Media Outlook>", se mai spune in comunicatul de presa.

Conform raportului PwC, principalul factor care conduce la actualele schimbari este consumatorul.

 

Global
Dupa declinul de anul trecut, piata globala media si a divertismentului va creste anual cu 5% in urmatorii cinci ani, ajungand la orizontul anului 2014 la 1,7 trilioane de dolari.

"Accesul la internet va fi un factor cheie de consum pentru cele mai multe segmente. Cresterea gradului de penetrare a internetului broadband va spori accesul prin cablu, in vreme ce sporirea numarului de terminale de tip smartphone si a retelelor wireless va duce la cresterea accesului la Internet mobil. Cheltuielile pe accesul mobil sau prin cablu la Internet vor spori de la 228 miliarde USD in 2009, pana la 351 de miliarde in 2014", se mai spune in comunicatul de presa.

Consumatorii se orienteaza catre noi experiente media in ritm din ce in ce mai mare. Revolutia digitala va duce la segmentarea publicului la un nivel nemaiintalnit, dar, cu toate acestea, actualul val de schimbare are o magnitudine diferita fata de cele anterioare, atat ca si ritm de transformare, cat si in ceea ce priveste impactul simultan asupra tuturor segmentelor pietei media si a divertismentuluise, mai spune in comunicatul de presa.

"Unele companii percep fragmentarea continua a pietei ca pe o amenintare, insa aceasta ar trebui privita mai degraba ca o oportunitate. Aceasta ofera companiilor sansa de a-si dovedi creativitatea in ceea ce priveste abordarea clientilor, fie apeland la canalele traditionale, sau, mai important, imbratisand site-urile de socializare. In orice caz, este vital pentru companiile din domeniu sa capteze mintile, sufletele, dar si banii acestor consumatori”, spune Dinu Bumbacea, Partener, Lider al Grupului pentru Industria Telecom, Media si a Divertismentului in cadrul PricewaterhouseCoopers Europa Centrala si de Est.

Desi oamenii sunt constienti de migrarea inevitabila catre zona digitala, felul in care se va produce aceasta, precum si ritmul schimbarii variaza in functie de piata.

"Diferentele intre tari si regiuni atat in ceea ce priveste dimensiunea pietei, cat si a cresterii viitoare, reflecta particularitatile care tin de dezvoltarea infrastructurii, accesul la mediul online si comportamentul consumatorului", se mai spune in comunicatul de presa.

 

Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.


Nu exista comentarii

Aroma dulce a unei afaceri cu ceai


Intoarce-te la prima pagina a articolului - pagina 1

 


Aroma dulce a unei afaceri cu ceai


Dupa ce a lucrat timp de peste sase ani ca sales manager sau executive pentru mai multe companii din media, Adrian Chirca s-a hotarat sa isi lanseze si o afacere proprie. Ideea a pornit de la pasiunea lui pentru ceai, iar luna trecuta a lansat un business in domeniu, impreuna cu un partener de afaceri, Liviu Alexandru.

 

Sweetwood, firma celor doi antreprenori, detine un magazin online de ceai, dar se ocupa si de distributia produselor in HoReCa (Hoteluri - Restaurante - Catering). 

Am lansat afacerea cu ceai in primul rand din pasiune, apoi am sesizat nisa. Exista o nisa a consumatorilor de ceai, care nu este foarte bine dezvoltata la noi. Se consuma in continuare ceai la plic, dar tendinta este evidenta, pentru ca oferindu-le un produs de calitate este clar ca vor incepe sa-l si consume. Si atunci am speculat nisa asta”, spune pentru startups.ro Adrian Chirca.


Investitii. Estimari pentru primul an
Investitia in stocul initial si lansarea magazinului online a fost de aproximativ 10.000 de euro.

Pana la finalul anului, Adrian Chirca estimeaza ca vor investi inca pe atat, avand in vedere ca din toamna va creste consumul de ceai si vor fi necesare noi importuri. De asemenea, tot din toamna au in vedere sa aduca sortimente noi de ceai, dar si accesorii destinate exclusiv consumatorului casnic.

Inca nu ne-am gandit la perioada in care ne vom recupera investitia. Cel mai probabil, abia peste un an de zile vom sti exact ce se intampla cu business-ul asta si tot atunci am putea face o estimare in acest sens”, precizeaza Adrian Chirca.

Pentru primul an de activitate cei doi antreprenori se asteapta la venituri de 60.000 de euro - 70.000 de euro.

Totusi, cred ca e prea devreme sa ne pronuntam, mai ales ca abia in toamna si iarna va creste consumul efectiv de ceai, fiind o bautura care, de regula, se bea calda. Consumul real se va vedea in octombrie - noiembrie si se va prelungi pana in februarie - martie, cat va tine sezonul rece. De aceea, abia la anul vom putea spune dupa o iarna ce inseamna consumul efectiv de ceai vrac la momentul asta in Romania”, adauga Adrian Chirca.


Produsele
In prezent, antreprenorii au adus 20 de sortimente de ceai (verde, negru si de fructe) pe care le vand prin intermediul magazinului online.

In primul rand, sortimentele cu care am intrat pe piata au fost selectionate tinand cont de topul preferintelor de consum din ultimii trei ani din Romania si din Europa, la care s-a adaugat o lista a producatorului cu care colaboram privind topul preferintelor pe Europa Centrala si de Est”, explica Adrian Chirca.

El spune ca, in Romania, in topul consumului se claseaza ceaiul verde, cu derivatul verde cu iasomie, ceaiul negru si ceaiul de fructe. Restul ceaiurilor au un consum foarte slab.

Spre exemplu, romanul asociaza foarte mult ceaiurile herbal cu ceaiurile care trateaza anumite afectiuni, ceea ce nu e neaparat adevarat”, precizeaza Adrian Chirca.

Ca pozitionare pe piata, ceaiurile aduse de cei doi antreprenori se situeaza pe segmentul middle spre premium.

Atat ceaiurile Sweetwood, cat si accesoriile de ceai, provin din Germania, de la unul dintre cei mai mari producatori de ceai din lume.


Distributia
In momentul de fata, ceaiul este distribuit catre zece cafenele din Bucuresti si Buzau.

Pana la sfarsitul anului, cei doi antreprenori isi doresc sa ajunga la aproximativ 50 de unitati in care sa isi distribuie produsele, estimand ca cele mai multe vor fi in Bucuresti.

De asemenea, exista si standuri de unde consumatorii pot cumpara ceaiurile pentru acasa. Pentru moment, astfel de standuri exista in doua cafenele si intr-un centru SPA, dar Adrian Chirca spune ca sunt deschisi sa discute si cu alte tipuri de unitati.

Citeste continuarea articolului - pagina 2


DE RETINUT:
Sweetwood este o afacere care se ocupa de comertul cu ceai vrac, fiind lansata la inceputul acestui an de Adrian Chirca si Liviu Alexandru.
Investitia in stocul initial si lansarea magazinului online a fost de aproximativ 10.000 de euro.
Pana la finalul anului, antreprenorii estimeaza ca vor investi inca pe atat, avand in vedere ca din toamna va creste consumul de ceai si vor fi necesare noi importuri.
Pentru primul an de activitate cei doi antreprenori se asteapta la venituri de 60.000 de euro - 70.000 de euro.
In momentul de fata, firma distribuie ceai intr-un centru SPA si in cafenele din Bucuresti si Buzau.
Magazinul online poate onora comenzi in toata tara, in momentul de fata existand negocieri cu o firma de curierat care sa se ocupe de partea de livrare.
.


Redactor: Oana Caltea

Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.


Nu exista comentarii

Sanoma Magazines International a cumparat MagazinulDeCase.ro


Valoarea tranzactiei nu a fost facuta publica, preluarea fiind integrala. Matei Malos, co-fondator MagazinulDeCase.ro spune ca discutiile dintre cele doua parti au inceput la sfarsitul anului trecut, propunerea fiind a celor de la Sanoma.

Tranzactia s-a facut prin intermediul Sanoma Digital Romania, o subsidiara a Sanoma Magazines International, contractul fiind semnat alaturi de Sanoma Hearst Romania, se arata in comunicatul de presa.

"Am fost interesati de MagazinulDeCase.ro pentru ca este un site cu un model de business sanatos si perspective de crestere foarte mare. Contractul a fost semnat in data de 30 iunie, iar din punct de vedere legal tranzactia va fi considerata incheiata la data efectuarii integrale a platii. A fost preluata activitatea, nu si compania (n.red. - Web Content Services). Pastram numele actual al site-ului si marca inregistrata magazinuldecase.ro, care se va transfera catre noul proprietar", spune pentru startups.ro Adina Vasilescu, New Media Publisher Sanoma Hearst Romania. (Citeste aici mai multe despre diferenta dintre a prelua compania sau doar afacerea.)

MagazinulDeCase.ro a fost cumparat de la firma Web Content Services, ai carei actionari sunt Elena Anghel (50%), Matei Malos (22%), Alexandru Dima (18%) si Paul Ghinea (10%).

Dintre fostii actionari, Matei Malos va ramane in cadrul companiei in calitate de consultant pe comunicare. (Citeste aici de ce ramani unii dintre fondatori in companie dupa vanzare.)

Matei Malos intentioneaza sa lanseze si alte proiecte online, dar nu pe acelasi segment.

"Avem un nou manager pentru acest proiect, Florin Pravai, care are deja o experienta bogata in marketing. Pe termen scurt, ne-am propus sa lansam o interfata web prin care vanzatorii vor putea publica direct anunturile lor, dar si pachete de publicitate pentru a creste vizibilitatea anunturilor, atat de necesara in acest context dificil al pietei. Lucarm deja la noua interfata web care va introduce primele noutati in aproximativ doua - trei saptamani", mai spune Adina Vasilescu.

Cumparatorul a fost asistat pe partea de consultanta fiscala de BDO Taxe si legal de Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP), iar vanzatorii de avocatul Dinu Petre de la Cunescu, Balaciu si Asociatii pentru vanzatori, se mai arata in comunicatul de presa.

Sanoma Digital Romania intentioneaza sa achizitioneze si alte companii din domeniul digital, avand deja discutii in acest sens, iar ariile de interes sunt pe diverse domenii.

MagazinulDeCase.ro a fost lansat acum trei ani. Acesta publica anunturile de vanzare a proprietatilor imobiliare pe baza unei taxe fixe, fara un comision pentru tranzactiile finalizate.

In prezent, valoarea totala a tranzactiilor imobiliare operate prin intermediul acestuia este de aproape 690 de milioane de euro.

Site-ul a intermediat in jur de 4.800 de tranzactii imobiliare, dintre care cea mai cunoscuta este vanzarea vilei omului de afaceri Cristian Tantareanu pentru 3,5 milioane euro.

Numarul de anunturi publicate a ajuns in prezent la aproximativ 7.000 de proprietati active.

 

Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.


Nu exista comentarii

5 iulie


Curs “Relationship Management” (5 iulie 2010)
Evenimentul, organizat de Proactive Solutions, va avea loc pe 5 iulie, la Hotel Dacia RRT, in Bucuresti.

Cursul isi propune sa prezinte pasii necesari in vederea dezvoltarii abilitatii de a-i influenta pe cei din jur , vertical pe niveluri ierarhice in organizatie sau orizontal cu partenerii de afaceri si cu clientii.


Seminarul National de Fiscalitate si Contabilitate


Seminarul National de Fiscalitate si Contabilitate (5 - 6 iulie 2010)

Evenimentul, organizat de Rentrop&Straton, va avea loc in zilele de 5 si 6 iulie, la Hotel Crowne Plaza, in Bucuresti.

In cadrul seminarului vor fi dezbatute urmatoarele teme: Noutati fiscal-contabile 2010; Impozitul pe Profit; Legea Contabilitatii si Reglementarile Contabile; TVA - Noutati 2010.


27 iulie


Mini Seedcamp Londra (27 iulie 2010)
Evenimentul, organizat de Seedcamp, va avea loc pe 27 iulie, la Londra, in Marea Britanie.

Mini Seedcamp reprezinta o serie de evenimente dedicate antreprenorilor din domeniile web-tech, mobile si software din regiunea EMEA (Europe, the Middle East and Africa).


15 iulie


OpenCoffee Club (15 iulie 2010)
Evenimentul, organizat de Viorel Spinu, Founder TaskWriter, are loc in fiecare zi de joi a saptamanii, in Bucuresti.

In cadrul OpenCoffee Club se intalnesc persoane interesate de start-up-uri online, pentru a discuta diverse probleme intr-un mediu informal.