Expozitie pentru servicii de software B2B


Expozitia de software Binary 2012, organizata de ARIES, va avea loc in perioada 7 - 9 noiembrie, la Biblioteca Nationala a Romaniei din Bucuresti.


Organizatorii si-au propus sa atraga drept vizitatori oameni de afaceri din toate domeniile care sa isi aleaga solutii si servicii de software pentru eficientizarea si modernizarea activitatii lor.

Expozantii si firmele ce sustin prezentari de servicii software in conferinte vor beneficia gratuit de serviciul de intalniri prestabilite B2B Matchmaking de cate 30 minute, cu vizitatori de business din toate domeniile, prin inscriere pe site. Investitia minima pentru un stand de 6 mp este de 580 euro", spune Alexandru Borcea, Presedinte ARIES.

Pana acum, printre firmele deja inscrise cu stand expozitie se afla: AROBS Transilvania Software, Zitec, PRODINF Software HyperTalk Systems, ATTOSOFT, SoftMagazin, Borg Design, Dream Media Star, QBIS, Sage/Deveho, C Solution, Netopia Mobilpay, APT Resources, Aptus Software, Archibus Solution Center Romania, iar printre firmele ce vor sustine prezentari si conferinte vor fi: Sage/Deveho, QBIS, Zitec, QBS, Avantera, BitSoftware si APT Resources.

Participarea vizitatorilor este gratuita si se face pe baza de inscriere online.

startups.ro sprijina evenimentul in calitate de partener media.

Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.


Nu exista comentarii

Conferinta “Transfer Pricing”


Conferinta “Transfer Pricing” (24 octombrie 2012)

Evenimentul, organizat de Medien Conferences, va avea loc pe 24 octombrie la sediul KPMG, la Bucuresti.


Dezbatere despre preturile de transfer, la sediul KPMG Bucuresti


Evenimentul, desfasurat pe 24 octombrie la sediul KPMG din Bucuresti,  isi propune sa ofere un insight profesionist asupra principalelor intrebari ridicate de problematica preturilor de transfer.

 

Evenimentul reprezinta o oportunitate de a cunoaste si de a discuta intr- un mediu deschis cu specialistii KPMG despre punctele de interes privind preturile de transfer”, se mentioneaza in comunicatul Medien Conferences, organizatorul evenimentului.

Printre temele dezbatute se numara:
• cum sa preintampini si sa atenuezi cele mai frecvente riscuri legate de preturile de transfer;
• modificarile legislative si efectele acestora;
• practicalitatea preturilor de transfer prin prisma controalelor fiscale si a jurisprudentei;
• preturile de transfer pentru servicii;
• interferenta TVA cu preturile de transfer;
• controale si litigii pe tema preturilor de transfer.

Sunt asteptati sa participe: directori financiari, directori generali, controlleri financiari si contabili, directori economici, directori contabili, contabili, auditori, analisti financiari.

startups.ro sprijina evenimentul in calitate de partener media si poate oferi un numar limitat de invitatii gratuite. Pentru detalii, trimiteti un e-mail la redactia [@] startups.ro.

Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.


Nu exista comentarii

Festivitate de Decernare a Premiilor GPeC 2012


Festivitate de Decernare a Premiilor GPeC 2012 (30 octombrie 2012)

Aflat la cea de-a saptea editie, evenimentul se va desfasura pe 30 octombrie, la Bucuresti.

Trei categorii principale de premii se vor acorda actorilor implicati in piata romaneasca de comert electronic, astfel:
• Premiile magazinelor online, in functie de votul juriului;
• Premiile bancilor, in baza statisticilor;
• Premiile proprietare GPeC - acordate actorilor din industrie cu rezultate notabile in ultimul an.


Eveniment "Go USA! Roadshow is back!"


Eveniment "Go USA! Roadshow is back!" (5 noiembrie 2012)

Evenimentul, organizat de Geekcelerator, va avea loc pe 5 noiembrie si este parte a seriei de evenimente Bucharest Tech Feast.

"Go USA! Se adreseaza antreprenorilor romani care sunt in cautare de oportunitati pentru a-si incepe o afacere in Statele Unite ale Americii si care vor sa cunoasca toate provocarile pe care le pot intampina", spun organizatorii.


Unde invata studentii sa faca afaceri


Intoarce-te la prima pagina a articolului - pagina 1

 


Unde invata studentii sa faca afaceri


Increderea in sine, experienta de management, cea de lucru in echipa si capacitatea de a-si asuma riscuri sunt principalele beneficii ale studentilor care urmeaza cursuri de antreprenoriat. In ultimii ani, numarul acestor programe a crescut, pentru ca tinerii simt nevoia sa completeze informatiile primite in scoala.


 

Ovidiu Nicolescu, presedintele Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR) si profesor la Academia de Studii Economice din Bucuresti (ASE), spune ca, dupa anii 2007 - 2008, numeroase organizatii au inceput sa realizeze seminarii pe teme de afaceri pentru studenti.

Insa, unele programe au fost lansate chiar si inainte de acea perioada. De exemplu, Junior Achievement Romania (JAR) organizeaza inca de acum sapte ani programul "StartUP" destinat studentilor si care facea parte din portofoliul organizatiei la nivel european. La fel, organizatia studenteasca Voluntari pentru Idei si Proiecte Romania (VIP) a lansat acum sapte ani proiectul de antreprenoriat "Good to Go" iar acum 12 ani a lansat "Investment School", una din primele scoli de investitii din Romania. Proiectele de educatie de business ale VIP Romania  sunt organizate sub umbrela comunitatii Business Club (n.red. - pe langa aceasta, VIP mai are si alte patru comunitati: Econosofia, Leadership Development si International Affairs).

Acum patru ani, Fundatia Leaders a demarat "Leaders School" si in anul universtar 2008 - 2009, seria de training-uri "Leaders Education".

Asociatia Studentilor Economisti din Romania (ASER) a introdus acum trei ani cursuri pentru studentii care vor sa aiba o afacere (in 2009, ASER a organizat prima editie a "Changemakers" si in anul urmator "Dream Big").

Akcees organizeaza programe de educatie antreprenoriala pentru studenti din luna februarie 2012, cand s-a lansat, fiind infiintata de Irina Nicoleta Scarlat si de Serban Mogos.

"O prima explicatie rezida in faptul ca foarte multi dintre cei care lucreaza in aceste asociatii de studenti au simtit nevoia sa cunoasca anumite componente ale educatiei intraprenoriale mai aprofundat decat s-a predat la curs, atunci au organizat aceste cursuri pentru membrii lor. Doi, aceste cursuri au aparut si ca urmare a faptului ca nu intotdeauna cei care predau cursurile de managementul al IMM-urilor cunosc o activitate intraprenoriala din practica, si atunci cursurile nu sunt suficient de pragmatice si nu satisfac suficient cerintele studentilor", spune pentru startups.ro Ovidiu Nicolescu.
 

Ce programe de antreprenoriat se organizeaza pentru studenti
Ovidiu Nicolescu spune ca, de regula, cursurile asociatiilor sunt organizate pe resurse umane si financiare, pentru ca studentii au constatat, din discutiile cu colegii lor sau daca au incercat, ca e foarte greu sa-si asigure resursele financiare ale unei afaceri in Romania.

"A doua explicatie tine si de faptul ca foarte multe banci finanteaza asemenea programe, pentru a-si mediatiza produsele si pentru a-si intipari brandul. Cele pe resurse umane sunt frecvente si datorita faptului ca studentii sunt foarte sensibili la aceste probleme. Tinerii, dintodeauna, si acum mai mult ca inainte, in contextul acesta foarte complicat, cu criza internationala, nationala, cu problemele acestea pe care le traieste fiecare, fie la universitate, fie in cadrul familiei, constata ca nu cunosc suficient sa comunice, sa relationeze, ca au probleme in a convinge o banca, un potential intreprinzator, manager. Din pacate, la noi nu se face suficienta psihologie - sociologie de tip intraprenorial si aplicat", adauga Ovidiu Nicolescu.

Cursurile organizate de asociatiile studentesti sunt concentrate pe partea practica, cele mai multe invitand manageri si antreprenori care sa-si impartaseasca povestea studentilor si sa le dea sfaturi.

Programul StartUP al JAR a evoluat prin adaugarea unui suport de curs de antreprenoriat international, dar experienta de invatare bazata pe lansarea unui produs sau serviciu real ca afacere pilot de catre echipele de studenti ramane elementul esential al programului.

"Participantii lucreaza cu cadre didactice partenere sau consultanti voluntari din mediul de afaceri care asigura ca proiectele chiar sunt relevante pentru ce se intampla in piata", spune pentru startups.ro Lucian Gramescu, Managerul de Operatiuni al JAR.

"Good to Go", lansat de VIP Romania in cadrul Business School, este o scoala de o saptamana, in timpul careia studentii participa la conferinte si workshop-uri. Temele abordate sunt etapele deschiderii unei afaceri, de la ideea de business pana la finantare si partea legislativa, precum si povesti ale antreprenorilor. Aceasta este organizata in fiecare primavara, participantilor din afara Bucurestiului asigurandu-li-se cazarea.

"Sunt conferinte urmate de workshop-uri si sesiuni de intrebari deschise, pentru ca nu tot ceea ce spune un speaker este acoperit de dorintele participantilor si vor sa stie niste etape cheie ale unor afaceri: ce a gresit si cum a invatat din asta sau cum reusesti sa-ti pastrezi niste parteneri sau sa-ti fidelizezi clientii. In ultima zi a fost o simulare manageriala de companie, organizata de Contrast Management Consulting", spune pentru startups.ro Vladimir Deliu, Managerul Business Club.

Diana-Alexandra Dima, vicepresedintele si coordonatorul Managementului Proiectelor la ASER, spune ca proiectele de educatie antreprenoriala au fost pornite pentru ca studentii din acea perioada (2008) simteau nevoia sa se diferentieze, pentru a acumula mai multe cunostinte si a face practica.

"Atunci cand mergeau la angajator aveau ce povesti, decat daca ar fi ramas in facultate si n-ar fi participat la aceste proiecte", explica pentru startups.ro Diana Dima.

Astfel, Changemakers, programul lansat de ASER, cuprinde o serie de conferinte despre antreprenoriat social si o scoala de primavara, in care studentii invata cum sa faca o afacere sociala, iar programul Dream Big cuprinde o serie de sesiuni de leadership si antreprenoriat in care studentii se pot intalni cu oameni implicati in business.

"Changemakers a aparut in 2009, din nevoia de-a face ceva in plus, un altfel de antreprenoriat, mai ales ca atunci incepuse sa fie la moda antreprenoriatul social prin afara. In Romania nu era indeajuns de vizibil. Ne-am gandit ca ar fi nevoie de o privire de perspectiva asupra antreprenoriatului. Ne doream schimbare, o societate mai responsabila, cetatenie activa din partea studentilor", mai spune Diana Dima.

Prima editie a Changemakers a fost locala (Bucuresti), a doua internationala (au participat studenti din strainatate), a treia nationala, iar cea de anul viitor va fi locala. Acest proiect se desfasoara, de obicei, primavara.

Dream Big a inceput, in 2010, cu indemnul de a-i face pe studenti sa-si constientizeze scopul lor in viata, sa-si puna obiective inalte si sa lupte pentru ele.

"Anul trecut, Dream Big s-a axat pe leadership si antreprenoriat. Executivii din diferite companii si-au spus povestea si cum au reusit sa ajunga la acel succes. Anul acesta, am mers pe vise mari si pe dezvoltare personala", detaliaza Diana Dima.

De obicei, Dream Big este organizat la sfarsitul toamnei, dar in acest an universtar va fi in primavara anului viitor.

"Anul acesta (universitar), Dream Big merge dincolo de stabilirea obiectivelor. Dupa ce studentii isi vor fi stabilit obiectivele si isi vor face un anumit plan, vor trece printr-o perioada de mentorat in care sa vada piata in mod real, sa primeasca ajutor real", mentioneaza Diana Dima.

Valentin Ionescu, Project Manager-ul programului Leaders Education al Fundatiei Leaders, spune ca in cadrul acestuia exista cinci sesiuni saptamanale de training, fiecare in jurul unui concept distinct. In cadrul Leaders Education sunt invitati manageri si antreprenori romani, pentru a le vorbi studentilor pe diverse teme.

"Programul aduce, pe langa informatiile teoretice, oferite intr-o maniera profesionista, si o latura inspiratioanala, in care liderii romani din diverse arii de activitate (cultura, afaceri, medicina) le prezinta studentilor modul in care au reusit sa creeze echipe, sa faca performanta, sa inspire oameni sau sa aduca progresul", spune pentru startups.ro Valentin Ionescu.

Irina Scarlat, cofondator si vicepresedinte executiv la Akcees, spune ca au lansat aceasta organizatie deoarece au sesizat nevoia de programe antreprenoriale de foarte buna calitate pe piata romaneasca, iar momentul lansarii a coincis cu intoarcerea ei in Romania, dupa finalizarea unui program de masterat la Oslo si Paris.

"In urma unei cercetari, am ajuns la concluzia ca tinerii au nevoie de urmatoarele lucruri pentru a deveni antreprenori de succes: o retea de contacte relevante, competente care nu se formeaza pe bancile scolii, experienta de calitate, deschidere internationala si, nu in ultimul rand, planuri de afaceri si pitch-uri relevante", detaliaza pentru startups.ro Irina Scarlat.

 

Citeste continuarea articolului - pagina 2

DE RETINUT:
In ultimii patru - cinci ani, au inceput sa fie dezovltate tot mai multe cursuri
de educatie antreprenoriala pentru studenti.
Programele sunt fie sub forma de conferinta sau workshop, fie de scoala de vara sau eveniment de cateva zile, accentul punandu-se pe implicarea unor antreprenori cunoscuti care pot impartasi din experienta lor.
Cele mai multe cursuri de business pentru studenti sunt organizate in Bucuresti si in marile centre universitare.
Cresterea increderii in sine este principalul beneficiu al studentilor care participa la aceste cursuri.


Redactor: Alina Botezatu

Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.

 

Acest material face parte din seria "Back2School or Back2Business?", un proiect editorial startups.ro dedicat studentilor antreprenori.

 


Nu exista comentarii

Gupul Leo Burnett lanseaza 8team si isi consolideaza strategia in domeniul digital


8team este o firma specializata in optimizarea campaniilor derulate in mediul digital ce au drept scop conversia online.


 

Lansarea 8team pe piata din Romania se inscrie perfect in strategia pe termen lung a grupului Leo Burnett. Avand in vedere penetrarea digitalului in zona de business si a cotidianului, in general, decizia de a aduna o echipa de specialisti dedicati maximizarii potentialului acestui mediu vine ca un pas firesc”, a declarat Stefan Iordache, COO Leo Burnett Group.

In cadrul grupului de comunicare, noua firma isi propune sa maximizeze eficienta investitiilor media online pentru clientii sai, cu scopul de a asigura profitabilitatea pe termen lung, se mentioneaza in comunicatul de presa.

Reprezentantii companiei spun ca optimizarea este cea care face diferenta intre investitiile online perdante si acumularea de profit in mod sistematic. Acest proces are ca scop reducerea de costuri, cresterea volumului si atingerea potentialului maxim pe care o afacere online o poate avea raportat la obiectivele sale.

Cunoscute international sub denumirea de Conversion Rate Optimization (CRO), serviciile 8team vizeaza in special acele companii care urmaresc maximizarea vanzarilor, dar si a altor obiective de marketing precum generarea de lead-uri, de user engagement, de trafic sau de fidelizare.

“Ideea acestei divizii este modalitatea prin care ne dorim sa raspundem unor provocari cu care se confrunta multe companii, care nu au gasit inca in online o sursa de profit si nici doza de predictibilitate a acestui mediu. Astfel, oferim clientilor nostri servicii care rezolva probleme reale de business”, a declarat Cosmin Nastasa, Managing Partner la 8team.

8team va fi coordonata de Cosmin Nastasa si Silviu Toma, fiecare cu o experienta de peste 7 ani in derularea de campanii in mediul online, alaturi de Deniz Coaca, care adauga in portofoliu cunostintele si abilitatile din domeniul marketing-ului direct si online performance marketing-ului.

Din grupul Leo Burnett fac parte Leo Burnett&Target, Starcom MediaVest, iLeo, The Practice, 23 Communication Ideas, Digital Star, The Geeks, 2 Parale si 8team.Din 1994 si pana in prezent, grupul si-a extins aria de expertiza prin companii specializate in creatie, media, relatii publice si comunicare digitala.

Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.


Nu exista comentarii

Antreprenorii romani care vor sa-si deschida afaceri in SUA pot merge la "Go USA!"


Cea de-a doua editie a "Go USA!" va avea loc pe 5 noiembrie si este parte a seriei de evenimente aflate sub umbrela "Bucharest Tech Feast".


"Pe parcursul unei zile, antreprenorii romani obtin informatiile necesare pentru a intelege si depasi obstacolele aparute in cresterea afacerii pe care vor sa o inceapa pe toritoriul SUA", spun cei de la Geekcelerator, organizatorii evenimentului.

Participand la acest eveniment, antreprenorii interesati de demararea unei afaceri pe teritoriul SUA vor gasi raspusuri la intrebarile:
• Este momentul potrivit pentru inceperea unei afaceri in SUA?
• Cum infiintezi o firma in SUA?
• Care industrii din SUA inregistreaza cresteri in acest moment?
• Unde sunt oportunitatile de crestere?
• Unde imi gasesc oamenii potriviti?
• Care sunt organizatiile care ma pot ajuta sa incep o afacere in SUA?

Temele care vor fi abordate:
• Deschiderea unui birou;
• Distributia in SUA;
• Marketingul in SUA;
• Parteneriatele cu companiile americane;
• Gasirea de produse in SUA pentru a fi importate si distribuite in Romania;
• Planificarea internationala fiscala;
• Optiuni privind viza SUA;
• Studii de caz ale unor afaceri din Romania care au patruns pe piata din SUA.

Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.


Nu exista comentarii

Despre comunicare si brading pentru start-up-uri, la Venture Mentoring


Cea de-a sasea intalnire din cadrul programului Venture Mentoring, organizata de Venture Connect,  va avea loc pe 15 octombrie, la HUB Bucharest. 



Iuliana Butuc-Cerchez, Corporate Affairs Officer in cadrul GECAD Group, va fi mentor pe un subiect de interes pentru proiectele antreprenoriale romanesti: comunicare si branding.

Am primit cu mult entuziasm invitatia din partea Fundatiei Venture Connect de a ma alatura programului Venture Mentoring. Sesiuni precum cele organizate de Fundatie aduc un beneficiu palpabil comunitatii de tineri antreprenori de la noi, oferind o viziune noua si obiectiva pentru solutionarea problemelor expuse de detinatorii de start-up-uri. Intalnirea din 15 octombrie isi propune sa evidentieze importanta comunicarii si a branding-ului unei companii, fie aceasta un start-up sau avand deja o prezenta activa in piata”, spune Iuliana Butuc-Cerchez.

Sesiunea “Comunicare si branding pentru start-up-uri” propune spre dezbatare subiecte precum: identitate de brand si pozitionare, importanta branding-ului de produs si de companie sau conturarea unui brand personal. Intalnirea condusa de Iuliana este si prima din seria Venture Mentoring sprijinita de editura Publica prin acordarea a trei carti de marketing si branding pentru cei mai activi participanti din cadrul intalnirii.

Iuliana Butuc-Cerchez are o experienta de opt ani in comunicare si branding pentru companii tehnologice, de e-commerce si servicii financiare, dar si branding personal. Pasiunea pentru tehnologie s-a nascut inca de pe vremea pe cand lucra ca jurnalist specializat pe IT&C la Ziarul Financiar. In 2004 s-a alaturat initiativei conduse de Radu Georgescu in calitate de PR specialist pentru GECAD. La numai o luna, Iuliana Butuc-Cerchez a preluat intreg procesul de rebranding al GECAD, ocupandu-se totodata si de lansarea pe piata a unor noi brand-uri precum ePayment, Axigen si mai tarziu Avangate. In perioada 2010 - 2011 a lucrat la tranformarea ePayment in PayU, pe post de consultant de brand si in prezent continua colaborarea cu compania de servicii financiare din pozitia de PR&Communication Advisor.

Ca si consultant de comunicare a mai colaborat si cu alte companii tehnologice, dar si din domenii precum utilitatile publice sau productie auto.

Potrivit organizatorilor, pana in prezent, 80 de companii au participat in cadrul intalnirilor Venture Mentoring conduse de Radu Georgescu (Chairman GECAD Group), Ana Maria Andronic (Senior Associate al casei de avocatura Biris Goran), Marius Ghenea (Presedinte FIT Distribution si business angel), Dragos Roua (antreprenor online) si Peter Barta (Directorul Fundatiei Post Privatizare). Pana la finalul anului mai sunt programate alte patru intalniri. 
 

Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.


Nu exista comentarii