RubinShop.ro: romanii prefera ambalajele din carton pentru bijuterii
Lansat in iunie 2012, RubinShop.ro, magazin online B2B cu ambalaje si accesorii pentru bijuterii, a cunoscut o crestere constanta in cei trei ani de existenta, atat din punct de vedere al produselor comercializate, cat si din cel al clientilor.
Cea mai solicitata gama de produse este cea a cutiutelor de carton, aceste produse aflandu-se in top si in anul precedent.
In ultimul an, RubinShop.ro a ajuns la un total de 960 de utilizatori inregistrati pe site, ceea ce reprezinta o crestere de 20%, de la 800 utilizatori in anul precedent. 45% din numarul total de utilizatori inregistrati sunt clienti activi, se mentioneaza intr-un comunicat de presa al companiei.
"Ne dorim sa pastram acest ritm constant de crestere si vom continua sa investim in produse cu un raport calitate-pret bun si sa cream oferte atractive pentru clientii nostri. De asemenea, vom pastra sistemul de gestionare a stocurilor care ne permite sa livram in cel mai scurt timp posibil produsele oriunde in tara si chiar peste hotare, in tari precum Republica Moldova, Italia, Germania etc.", spune Florin Pantelimon, Managing Partner si Administrator Rubin 2000, companie ce detine site-ul Rubinshop.ro.
Valoarea medie a cosului de cumparaturi s-a pastrat la acelasi nivel din anul anterior: 300 lei.
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.
Top zece firme din domeniul productiei de mobilier
Evolutia sectorului a fost pozitiva in anul 2014, contrar asteptarilor pe care liderii din industrie le aveau la inceput de an, toate firmele din top inregistrand profit.
Potrivit unui raport realizat de RisCo.ro, unele firme din top zece si-au majorat marja de profitabilitate, in timp ce altele au avut profituri mai reduse, chiar daca cifra de afaceri le-a crescut. Exportul este principala sursa de vanzari in industrie, dar se observa un usor reviriment si pe segmentul vanzarilor interne.
Comparativ cu anul 2013, nu exista intrari sau iesiri din top zece, insa doar patru din firmele care alcatuiesc acest clasament, Johnson Controls din Arges, Aramis Invest din Baia Mare, Italsofa Baia Mare si Gp Sofa din Satu Mare, si-au pastrat pozitiile din anul anterior.
Locul unu este ocupat, ca si in 2013, de Johnson Controls Romania. Desi compania este inregistrata ca activand in domeniul companiilor producatoare de mobila, in fapt firma din Arges, parte a gigantului american Johnson Controls produce banchete si scaune pentru industria auto, avand o legatura importanta si cu producatorul Dacia, dar si pentru export. Totusi, ea figureaza in acest top realizat de RisCo.ro conform codului CAEN raportat de firma.
Cifra de afaceri a Johnson Controls a coborat in 2014 la 1,4 miliarde de lei, cu aproximativ 170 de milioane fata de 2013. In schimb, fata de o pierdere de 53,3 milioane de lei in 2013, compania a raportat un profit net de peste 158 de milioane de lei in 2014, in timp ce numarul de angajati a fost in usoara crestere, la 4.163 de persoane. Schimbari majore in structura financiara a firmei s-au produs in ceea ce priveste stocurile reduse la 25% fata de anul anterior la 23 milioane de lei si creante care s-au majorat cu aproape 50%, ajungand pana la 384,4 milioane de lei.
Ocupanta locului doi in 2013, Aramis Invest din Baia Mare s-a mentinut pe aceeasi pozitie si in 2014. Firma cu capital romanesc continua sa exporte masiv pe pietele europene si sa fie subcontractantul unui mare retailer de produse de mobilier. Desi profitul net al companiei a scazut cu 4,3 milioane de euro, ajungand in 2014 la 24,8 milioane de lei, cifra de afaceri a inregistrat o crestere de la 546,5 milioane de lei in 2013, la 567,1 milioane de lei in 2014. Numarul angajatilor ramane constant, 2.845 de persoane. Atat creantele, cat si stocurile companiei au crescut cu aproximativ 25% fata de anul anterior, la fel cum s-a intamplat si cu activele fixe ale firmei.
Italsofa din Baia Mare, parte a grupului Natuzzi, ocupa, ca si in 2013, locul trei al acestui top. Producatorul de canapele si fotolii din piele angajeaza 1.344 de persoane, iar cifra de afaceri si profitul companiei au inregistrat scaderi. Astfel, cifra de afaceri a scazut cu 8,5 milioane de lei fata de valoarea din 2013, in 2014 aceasta fiind de 303,2 milioane de lei, iar profitul net a scazut si el de la 17,5 milioane de lei la 12,6 milioane de lei. Creantele firmei totalizeaza 218,6 milioane de lei si reprezinta peste 70% din cifra de afaceri a firmei, procent apropiat de cel al anului anterior.
Locul patru este ocupat de Pgs Sofa & Co Oradea, companie ce a urcat o pozitie comparativ cu anul 2013. Cresterea numarului de angajati cu 263 de persoane (984 de angajati in total in 2014) a avut un efect pozitiv asupra cifrei de afaceri, cat si asupra profitabilitatii firmei. Cifra de afaceri a crescut cu 71,7 milioane de lei fata de anul 2013, la finele anului 2014 fiind de 257,9 milioane de lei, iar profitul net al anului 2014, 17,6 milioane de lei, a fost cu 6,8 % mai mare fata de cel din 2013.
O alta companie care reuseste sa urce o pozitie si sa ocupe locul cinci este Ecolor din Cluj. Aceasta companie prezinta cresteri atat din punct de vedere al cifrei de afaceri, cat si al profitului net si al numarului de angajati. Astfel, cifra de afaceri a crescut de la 185,9 milioane de lei la 234,8 milioane de lei in 2014, iar profitul net insumat pana la finele anului 2014 a crescut cu 3,09 milioane de lei fata de valoarea din 2013, in 2014 fiind de 18,3 milioane de lei. Numarul total al angajatilor din 2014, 463, a crescut cu 72 de persoane fata de anul 2013.
Desi in 2013 a ocupat locul patru, Cotta International din Arad coboara doua pozitii mai jos si ajunge pe locul sase. Cu o scadere a cifrei de afaceri de 4,6 milioane de lei, in 2014 aceasta a avut valoarea de 203,5 milioane de lei, iar profitul net a fost de 6,1 milioane de lei, cu 3,4 milioane de lei mai putin ca in 2013. Numarul angajatilor ramane contant, 628 de persoane.
Sortilemn Cluj este cea care ocupa locul sapte al acestui clasament. Cifra de afaceri a acestei companii prezentata la finele anului 2014 a fost de 199,7 milioane de lei, cu 44 de milioane mai mult fata de anul 2013, iar profitul net a crescut cu 2,3 milioane de lei, in 2014 fiind de 3,6 milioane de lei. Numarul angajatilor din 2014 a fost de 1.375, cu 68 de persoane mai mult fata de anul 2013.
Locul opt este ocupat de compania Ada Fabrica de Mobila din Bihor, care a reusit sa urce o pozitie fata de anul 2013. Cresterea numarului de angajati de la 796 la 825 de persoane a avut un efect pozitiv atat asupra cifrei de afaceri, cat si asupra profitabilitatii. Cifra de afaceri inregistrata in 2014 a fost de 197,1 milioane de lei, cu 48,4 milioane de lei mai mult ca cea din 2013, iar profitul net a crescut de la 9,7 la 9,8 milioane de lei.
Ultimele doua locuri ale clasamentului sunt ocupate de Plimob Maramures si de GP Sofa din Satu Mare.
La finele anlui 2014, cifra de afaceri a Plimob Maramures fost de 180,1 milioane de lei, iar a GP Sofa din Satu Mare a fost de 175,9 milioane de lei.
In opinia analistilor RisCo.ro, anul 2015 nu va aduce schimbari importante pe piata mobilei, care pare sa isi fi revenit dupa anii dificili din perioada crizei economice.
Exportul va continua sa fie motorul acestui sector de activitate, cu o sporire treptata a gradului de prelucrare a materiei prime. Totusi, marjele de profitabilitate sunt puse sub presiune de competitia importanta din industrie si se vor afla pe o panta descendenta, catre 3,5% - 4%, fata de peste 5%, cat erau in urma cu cativa ani.
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.
Cresterea participarii persoanelor de varsta a treia pe piata muncii ar putea stimula economia
Statele ar putea adauga miliarde de dolari economiilor lor daca vor sti sa aplice cele mai bune practici in valorificarea potentialului angajatilor de varsta a treia, arata un nou raport PwC.
Nou lansatul "Index Golden Age" este o medie ponderata a unor indicatori precum ocuparea fortei de munca, nivelul veniturilor si programe de calificare si training, care reflecta impactul angajatilor de peste 55 de ani pe piata muncii in 34 de tari membre ale Organizatiei pentru Cooperare Economica si Dezvoltare (OECD).
“Data fiind imbatranirea populatiei in tarile dezvoltate, este esential ca statele sa utilizeze cat mai bine angajatii varstnici pentru a stimula cresterea economica si a ajuta la acoperirea costurilor in crestere ale sistemului de pensii si ale sistemului sanitar. Noul nostru <Index Golden Age> identifica acele state care sunt deschizatoare de drumuri din acest punct de vedere: tarile scandinave, Noua Zeelanda si Israel. Marea Britanie ocupa o pozitie de mijloc, in vreme ce majoritatea statelor din Zona Euro, cu exceptia Finlandei si Germaniei, sunt in a doua jumatate a clasamentului. PwC estimeaza ca adoptarea bunelor practici din statele cu performante notabile ca Suedia ar putea duce la cresterea PIB-ului Marii Britanii cu pana 5% pe termen lung, iar potentialul este si mai mare pentru tarile aflate in josul clasamentului”, spune John Hawksworth, economist sef PwC si co-autor al raportului.
Indexul PwC arata ca autoritatile ar putea lua in considerare urmatoarele: continuarea reformelor sistemului de pensii de stat pentru a incuraja pensionarea tarzie; crearea de stimulente financiare pentru angajatii in varsta, pentru a ramane sau a se intoarce pe piata muncii; introducerea de noi initiative pentru a imbunatati insertia profesionala a angajatilor varstnici; eliminarea barierelor din calea ocuparii fortei de munca si incurajarea recrutarii angajatilor varstnici; stimularea in special a ratei de ocupare a femeilor in varsta, care tinde sa fie mai mica decat cea a barbatilor.
Exista, de asemenea, mai multe oportunitati si provocari subliniate de indicele Golden Age pentru companii:
• Companiile care utilizeaza la maximum abilitatile si experienta angajatilor varstnici pot obtine un avantaj in fata competitiei in aceste vremuri in care si varsta clientilor este in crestere.
• Angajatii vor trebui sa isi regandeasca atitudinea legata de instruirea fortei de munca in varsta, astfel ca acest lucru sa nu se mai “opreasca la 50 de ani”.
• O forta de munca in proces de imbatranire ar putea cere o abordare diferita cand vine vorba de echilibrul dintre salarizare si beneficiile de sanatate si pensie.
• Dintr-un audit complet al profilului de varsta al angajatilor lor care acopera recrutarea, retentia, instruirea, recompensa si performanta, ar putea rezulta concluzii foarte utile pentru companii.
“Acest grup de angajati este de prea multe ori neglijat de companii si autoritati, dar cercetarile noastre arata ca ar putea exista castiguri economice mari din politicile orientate spre pastrarea oamenilor calificati si motivati sa ramana in forta de munca pentru mai mult timp. Masuri cum ar fi reduceri de impozite pentru firme care au lucratorii in varsta, cresterea cheltuielilor cu recalificarea lucratorilor varstnici, inclusiv competente digitale, si aplicarea cu mai multa strictete a legilor anti-discriminare pe criterii de varsta ar putea fi luate in considerare ca o modalitate de a stimula participarea persoanelor in varsta de peste 55 de ani la forta de munca”, spune Horatiu Cocheci, Liderul Echipei de Servicii de Consultanta in Resurse Umane, PwC Romania.
El adauga faptul ca reprezentantii companiilor ar trebui sa se gandeasca cum ar putea valorifica cel mai bine aptitudinile si experienta angajatilor in varsta. Mai multa flexibilitate, regandirea cerintelor postului, pauze in cariera si schimburi de roluri ar putea ajuta la o mai buna incluziune a acestei generatii si o mai buna retentie a ei in forta de munca pentru mai mult timp. De asemenea, instruirea continua, oportunitatile de promovare si managementul perfomantei nu ar trebui sa inceteze odata cu atingerea varstei de 50 de ani.
"Ar trebui sa se faca mai mult pentru a stimula inovarea si productivitatea prin valorificarea diversitatii care rezulta din a avea o gama mai larga de generatii lucrand impreuna. Pensionarea nu trebuie sa ramana un eveniment care se intampla o data in viata. E posibil sa asistam la ascensiunea pensionarului part-time”, mai spune Horatiu Cocheci.
Ca exemplu, potrivit economistilor PwC care au comparat ocuparea fortei de munca de varsta a treia in 34 de state membre OCDE, daca rata de angajare a celor din grupa de varsta 55 de ani - 69 de ani din Marea Britanie ar fi egala cu cea a Suediei (cea mai performanta la nivelul Uniunii Europene), PIB-ul tarii ar creste cu aproximativ 100 miliarde de lire sterline.
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.
PayPal extinde programul de protectie al consumatorilor pentru a include bunurile si serviciile digitale
Incepand cu 1 iulie 2015, Buyer Protection Programme (programul de protectie al consumatorilor) va acoperi atat bunurile fizice, cat si bunurile si serviciile intangibile, se mentioneaza intr-un comunicat de presa al companiei.
In aceasta ultima categorie se afla produse care nu necesita sa fie livrate fizic pentru a ajunge de la vanzator la cumparator, aici incadrandu-se bunuri si servicii digitale precum muzica, jocurile si cartile in format digital, precum si descarcarile de software.
PayPal va rambursa pretul platit cumparatorilor in cazul in care acestia primesc un produs sau serviciu digital semnificativ diferit de cel descris, sau in cazul in care acestia au platit un astfel de produs sau serviciu, care insa nu le-a fost livrat.
Protectia la achizitia de bunuri si servicii digitale se bazeaza pe expansiunea Buyer Protection Programme al PayPal, realizata anul trecut pentru a include bunurile de tip ”custom made” si care a majorat de patru ori si perioada de timp in care cumparatorii pot formula plangerile (de la 45 de zile la 180 de zile). Aceasta noua protectie este de natura sa le ofere cumparatorilor si mai multa incredere atunci cand vine vorba de folosirea PayPal pentru achizitionarea de produse si bunuri digitale.
Aceste schimbari au loc ca urmare a feedback-ului clientilor care au solicitat PayPal sa extinda protectia pentru achizitii, pentru a acoperi servicii si produse precum bilete de calatorie si bunuri digitale.
Incepand cu 1 iulie, singurele bunuri si servicii care nu vor fi acoperite de protectia PayPal sunt real estate, companiile, masinile, produsele custom-made (in cazul plangerilor care reclama produsele ca necorespunzand descrierii), utilajele industriale, produse echivalente valutelor si produsele interzise de politica de utilizare a PayPal.
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.
Perioada de inscrieri in competitia de antreprenoriat ”Fabricat in Tara lui Andrei” s-a prelungit pana pe 6 iulie
OMV Petrom prelungeste perioada de inscrieri pentru ”Fabricat in Țara lui Andrei”, competitia de afaceri sociale ce ofera finantari in valoare totala de 350.000 de euro si doi ani de consultanta de business, pana luni, 6 iulie, ora 15:00, se mentioneaza intr-un comunicat de presa.
Oricine, cu sau fara experienta anterioara de business, isi poate inscrie ideea de afacere sociala care isi propune sa aduca valoare economica si sociala uneia dintre cele 29 de comunitati din program. Antreprenorii, ONG-urile, PFA-urile, SRL-urile sau intreprinderile individuale se pot inscrie pe site-ul competitiei, taraluiandrei.ro.
In luna august, juriul ”Fabricat in Țara lui Andrei” va selecta 35 de finalisti. Acestia vor parcurge o etapa de pregatire, in care vor primi consultanta axata pe nevoile individuale ale fiecarui finalist si sprijin financiar pentru a testa fezabilitatea ideilor.
Castigatorii vor fi anuntati in luna aprilie 2016 si vor primi finantare nerambursabila de pana la 32.000 de euro fiecare. Sprijinul financiar este completat de orele de consultanta oferite antreprenorilor pe toata durata proiectului, in domenii cheie pentru viitoarele afaceri: management financiar, legislativ, marketing, distributie, etc.
Cele 29 de comunitati incluse in program sunt: Micesti (judetul Arges); Zemes, Moinesti, Slanic Moldova (judetul Bacau); Suplacu de Barcau, Marghita (judetul Bihor); Scortoasa, Tisau, Berca (judetul Buzau); Corbu (judetul Constanta); Moreni, Aninoasa, Gura Ocnitei (judetul Dambovita); Clejani, Marsa (judetul Giurgiu); Bustuchin, Turburea, Ticleni (judetul Gorj); Movileni, Poboru (judetul Olt); Poiana Campina, Podenii Noi, Scorteni (judetul Prahova); Marca (judetul Salaj); Videle, Cosmesti, Silistea, Scurtu Mare (judetul Teleorman); Madulari (judetul Valcea).
Competitia este organizata in parteneriat cu Fundatia NESsT, o organizatie internationala specializata in dezvoltarea de afaceri sociale in tarile in curs de dezvoltare. Rolul sau va fi de a asigura selectia si consultanta pentru dezvoltarea afacerilor sociale in primii ani de la infiintare.
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.
46% din firmele de servicii financiare se asteapta la fuziuni si achizitii in urmatoarele 12 luni
Activitatea de tranzactionare din domeniul serviciilor financiare globale se intensifica si 46% dintre executivii acestor companii intentioneaza sa realizeze achizitii in urmatoarele 12 luni.
"Cresterea numarului si a calitatii oportunitatilor de achizitie, precum si a probabilitatii de incheiere a unor tranzactii sporesc gradul de incredere. Marjele comprimate ale ratei dobanzii si presiunea exercitata de reglementarile asupra capitalului ar putea duce la noi consolidari in industrie si la vanzari de active, in vreme ce nevoia de a tine pasul cu ritmul inovarii accelereaza achizitiile. Dupa ce am fost martorii unei revigorari a activitatii de M&A in 2014, ne asteptam ca aceasta tendinta sa continue sa se manifeste puternic pe piata si in 2015", spune Florin Vasilica, Lider al departamentului de Asistenta in tranzactii, EY Romania.
Potrivit raportului EY "Financial Services Confidence Barometer", sectorul bancar si pietele de capital vor domina fuziunile si achizitiile din sfera serviciilor financiare in 2015.
Activitatea de tranzactionare de pe piata bancara si de pe pietele de capital la nivel global cunoaste un avant semnificativ, 52% dintre directorii executivi intentionand sa efectueze achizitii in urmatoarele 12 luni, fata de doar 29% in 2014.
Nivelul de activitate din sectorul bancar si de pe pietele de capital depaseste cresterea din sectorul serviciilor financiare pe ansamblu - unde 46% dintre executivi se asteapta sa realizeze achizitii in urmatoarele 12 luni.
Perspectiva asupra economiei globale reprezinta unul dintre motivele de crestere a interesului pentru fuziuni si achizitii; 80% din directorii executivi din banci sunt optimisti, fata de 70% cu sase luni in urma. De asemenea, 78% dintre acestia si-au exprimat increderea in castigurile corporatiste.
65% dintre executivii din banci au declarat ca isi vor axa strategiile de M&A pe tranzactii transfrontaliere in regiunea invecinata, fata de 15% care se vor concentra pe tranzactii interne si 20% care se vor concentra pe tranzactii globale. Marea Britanie, India, Germania, Rusia si Africa de Sud reprezinta principalele destinatii de investitii pentru sectorul bancar in 2015.
In contextul in care bancile sunt nevoite sa utilizeze noile tehnologii pentru a ramane competitive, 59% din activitatea M&A va fi orientata catre investitii inovatoare, care ar putea duce la modificari ale intregului model de business, cum ar fi patrunderea intr-un alt sector industrial. Pe ansamblul sectorului de servicii financiare, 65% din activitatea M&A va tinti diverse forme de investitii inovatoare.
Majoritatea asiguratorilor vizeaza tranzactii globale
Directorii executivi din asigurari tind catre o abordare globala in 2015, 61% dintre ei axandu-si strategia de M&A pe tranzactii globale in acest an, fata de 27% de la nivelul tuturor sectoarelor de servicii financiare.
39% dintre asiguratori intentioneaza sa efectueze achizitii in urmatoarele 12 luni fie pe plan intern, fie in regiunea imediat invecinata, fie la nivel global. Mediul economic actual face ca achizitiile sa devina o optiune atractiva. Aplicarea Solvency II va cere companiilor de asigurari sa-si imbunatateasca structura de ansamblu a operatiunilor si a bilanturilor. Intre timp, firmele de reasigurari se confrunta cu presiuni de crestere a valorii pentru investitori, fapt care ii determina pe directorii executivi sa-si indrepte atentia catre fuziuni si achizitii.
Asiguratorii sunt mai optimisti in privinta economiei globale, 79% dintre ei avand o perspectiva pozitiva, fata de 65% cu sase luni in urma. 70% dintre ei au incredere in castigurile corporatiste, fata de 75% la nivelul intregului sector de servicii financiare. Cum asiguratorii cauta sa-si imbunatateasca eficienta operationala, sa satisfaca noile cerinte de reglementare si sa ramana competitivi, este de asteptat ca 85% din activitatea de M&A sa se deruleze sub forma investitiilor inovatoare.
Jumatate din managerii de active se asteapta la cresterea numarului de fuziuni si achizitii
Desi 22% din executivii din managementul bunurilor si al activelor intentioneaza sa efectueze tranzactii in urmatoarele 12 luni, 50% dintre ei se asteapta la cresterea numarului de tranzactii. Comparativ, pe ansamblul sectorului de servicii financiare, 46% intentioneaza tranzactii si 58% se asteapta la crestere.
Jumatate dintre executivii din managementul de bunuri si active isi axeaza strategiile M&A pe tranzactii transfrontaliere in regiunea imediat invecinata, cealalta jumatate avand ca tinta tranzactiile de pe piata interna. Cum pietele globale si clasele de active se gasesc in cicluri economice diferite, investitorii se asteapta ca managerii de active sa urmareasca profituri de pe urma investitiilor plasate oriunde exista oportunitati. Pe masura ce optimismul legat de economia globala creste si atragerea de bunuri globale pentru dobandirea beneficiilor de scala devine tot mai importanta, ne putem astepta ca tot mai multi manageri de active sa ia in calcul optiunea tranzactiilor.
67% din executivii din managementul de bunuri si active sunt optimisti in privinta economiei globale, procent in crestere fata de 55% inregistrat cu sase luni in urma. Comparativ, la nivelul intregului sector de servicii financiare, procentul se ridica la 78%. Inovatia va fi tinta managerilor de active, 75% din activitatea de M&A derulandu-se in investitii inovatoare, comparativ cu 65% de la nivelul tuturor companiilor din servicii financiare.
Raportul EY sondeaza opiniile a peste 1.600 de directori din 54 de tari, 855 dintre acestia ocupand pozitii de CEO, CFO si alte pozitii similare. In cazul sectorului de servicii financiare, raspunsurile au fost furnizate de 154 de executivi.
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.
"Enterprise You" - training pentru tinerii antreprenori
Pana sambata, 4 iulie, tinerii (cu varsta intre 18 ani si 28 de ani) care vor sa inceapa propria afacere se pot inscrie online pentru a participa gratuit la doua zile de training (pe 11 si 12 iulie) in care isi pot descoperi potentialul antreprenorial si pot invata ce pasi trebuie sa parcurga pentru a porni un business.
"Enterprise You" este un program de training pan-european, dezvoltat de Akcees in colaborare cu alte sase organizatii din Europa, pentru a le oferi tinerilor ocazia sa isi descopere potentialul antreprenorial, se mentioneaza in comunicatul de presa.
Timp de doua zile, participantii vor parcurge 11 module prin care vor acumula competente cheie si abilitati practice precum: branding personal, leadership, comunicare si creativitate.
Dupa absolvirea programului, tinerii vor face parte din comunitatea internationala Enterprise You, unde vor invata de la mentori si experti in domeniile lor de interes si vor putea participa la evenimente utile in dezvoltarea lor.
Peste 80 de tineri au participat pana acum la cele patru editii "Enterprise You" organizate in Romania.
startups.ro sprijina programul in calitate de partener media.
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.
Materia - start-up in productia de mobilier
Acum doi ani, Cristian Branea a obtinut 32.000 de euro in competitia "Fabricat in Tara lui Andrei" si a lansat un start-up in productia de mobilier din lemn reciclat. Astazi, afacerea lui este deja profitabila. Fondatorii de start-up-uri in cautare de finantare mai au timp pana pe 6 iulie sa se inscrie in editia din 2015 a competitiei organizate de OMV Petrom.
"Fabricat in Tara lui Andrei" este competitia de afaceri sociale in care OMV Petrom ofera finantari in valoare totala de 350.000 euro si doi ani de consultanta pentru crearea de afaceri sociale (Citeste aici mai multe despre acest program).
Materia este prima afacere in care Cristian Branea s-a implicat ca antreprenor. Pregatirea lui profesionala este in zona umanista (a studiat filosofia la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca), a finalizat recent un doctorat in Stiinte Politice si multi ani ca lucrat ca manager intr-un ONG international care implementa programe de marketing social pentru sanatate.
Intr-un interviu acordat startups.ro, Cristian Branea povesteste despre inceputurile sale in antreprenoriat si despre dezvoltarea fabricii de mobilier si decoratiuni din lemn reciclat pe care a lansat-o in urma cu doi ani in localitatea Manesti, Dambovita.
In ce stadiu era start-up-ul in momentul inscrierii in competitia "Fabricat in Tara lui Andrei"?
La momentul in care am vazut la TV reclama care anunta prima editie a competitiei de afaceri sociale "Fabricat in Tara lui Andrei", organizata de OMV Petrom in parteneriat cu Fundatia NESsT Romania, contemplasem deja cateva idei de antreprenoriat, insa nu facusem niciun pas concret pentru a dezvolta vreuna din idei.
Momentul in care am vazut anuntul de inscriere in competitia FTLA a fost si momentul in care am decis ca asta este pentru mine cea mai buna oportunitate sa imi cristalizez o idee clara de business, sa obtin consultanta, dar si o finantare.
Faptul ca era vorba despre afaceri sociale m-a atras si mai mult. Indiferent ce facusem pana la acea data, fie ca e vorba de experienta de a preda la Universitatea Babes-Bolyai, activism social, munca in cercetare sau in ONG-uri, faptul ca activitatea mea aducea un benefciu si pentru cei din jur mi s-a parut foarte rewarding. Iata ca acum aveam perspectiva de a incepe un proiect care putea sa imi indepineasca mai multe dorinte: de a lucra pentru mine, de a activa intr-un domeniu creativ, care presupune productie, dar si de a avea un impact pozitiv asupra celor din jur.
Cum ai inceput sa lucrezi la proiectul tau de business?
Ideea afacerii am avut-o de ceva vreme, mai exact de cand mi-am amenajat propria garsoniera. Atunci am petrecut mult timp pe site-uri si blog-uri de arhitectura, design interior si design de obiect. Mereu am avut o inclinatie spre domeniile artistice, creative, asa ca stiam exact ce idee de afacere sa introduc in competitie.
Asadar, ideea a pornit de la un hobby de-al meu. Am ramas cu aceasi idee de la inceput si pana acum, eram convins de potentialul de crestere a afacerii, iar etapele parcurse alaturi de OMV Petrom si NESsT pana la detalierea in planul de afaceri nu au facut decat sa-mi confirme acest lucru.
Cum se diferentiaza Materia fata de alte business-uri care produc mobila?
Exista multe modele de business in domeniul producerii si comercializarii de mobila si decoratiuni interioare. Noi ne-am propus sa dezvoltam un brand propriu, prin care sa oferim produse de mobilier si deco premium, cu un design contemporan, minimalist, realizate in special din lemn recuperat si lemn masiv.
Inca de la inceput ne-am dorit sa exportam, asa ca ne-am gandit in permanenta la piata comunitara, unde ne dorim sa ajungem. Romania este un exportator important de mobila, iar piata comunitara este extrem de receptiva, in special la mobila din lemn masiv.
Nu in ultimul rand, ne diferentiem de alti producatori de mobila prin faptul ca suntem o afacere sociala: misiunea noastra e de a spriji grupuri defavorizate.
Care este dimensiunea sociala a afacerii voastre?
In primul rand, dorim sa cream locuri de munca pentru grupuri si persoane vulnerabile din comunitarea in care activam. Prin persoane vulnerabile intelegem tineri care nu au mai avut un loc de munca, tineri fara pregatire, persoane de etnie roma (comuna Manesti are o numeroasa comunitate de romi), persoane afectate de somaj de lunga durata, sau persoane cu familii numeroase care traiesc din ajutoarele sociale. Afacerea noastra are si o dimensiune eco, prin revalorificarea lemnului vechi, din demolari, prelucarea si transformarea lui in obiecte de mobilier cu valoare ridicata.
Cum ati ales comunitatea in care sunteti activi?
Stiind exact ce dorim sa facem, am cautat acele comunitati selectate de OMV Petrom pentru a vedea care dintre ele au potential in industria lemnului. Inainte de a ne inscrie in competitie, am identificat doua dintre ele, le-am vizitat, am stat de vorba cu primarii, pentru a intelege nevoile, dar si oportunitatile pentru fiecare in parte. In cele din urma, am ales comunitatea din Manesti, Dambovita, unde am fost primiti cu multa receptivitate din partea Primariei. Si acolo am ramas. Nu intamplator, Manesti este comuna cu trei afaceri sociale castigatoare in cadrul primei competitii "Fabricat in Tara lui Andrei".
In afara de finantarea primita in cadrul "Fabricat in Tara lui Andrei" ati avut si un buget propriu pentru inceperea afacerii?
Ideea noastra de afaceri necesita un buget de inceput mult mai mare decat cel oferit de OMV Petrom castigatorilor. Practic, am dublat suma castigata, iar cea mai mare parte a investitiei a acoperit costurile cu amenajarea halei de productie, achizitionarea utilajelor, dezvoltarea prototipurilor si prima iesire pe piata, prin participarea la targul international de mobile BIFE-SIM 2014, care a avut loc in septembrie 2014 la Romexpo.
Start-up-ul inregistreaza profit?
Bilantul pe 2014 ne indica faptul ca am incheiat anul cu profit, desi am avut activitate comerciala, si deci incasari, doar in ultimele trei luni ale anului. Facem insa in continuare investitii, pentru ca dorim sa crestem aceasta afacere, sa marim numarul de locuri de munca.
Care sunt prioritatile de business pentru perioada urmatoare?
Prioritatea imediata este dezvoltarea portofoliului de produse proprii. Pana in acest moment, cea mai mare parte a incasarilor (peste 80%) provine din proiecte custom, de amenajari comerciale sau rezidentiale cu valoare mai mare. Dorim ca treptat, sa marim ponderea produselor standard din colectiile proprii, pentru ca aceasta este directia care ne va permite sa crestem.
In toamna vom iesi din nou cu o serie noua de produse, mult mai variate, pe care dorim sa le vindem atat prin distribuitori si retaileri, dar si direct catre client, prin intermediul unui magazin online. De asemenea, dorim sa extindem colaborarea cu arhitecti si designeri de produs, atat spre realizarea de proiecte pe comanda, dar mai ales pentru dezvoltarea de produse noi, care sa intre in portofoliul nostru.
Ce sfaturi le-ai da celor care vor sa inceapa o afacere si sunt in cautare de finantare?
Sa se inscrie in editia a doua a "Fabricat in Tara lui Andrei". Cred ca finantarea oferita de OMV Petrom, alaturi de consultanta NESsT sunt cea mai buna modalitate de a incepe o afacere. In primul rand, vorbim dspre cea mai importanta suma nerambursabila care poate fi obtinuta (mai mare, de exemplu, decat cea oferita de la bugetul de stat prin programul START).
In plus, e vorba de un finantator flexibil, care intelege perfect dificultatile inceperii unei afaceri, dar si situatiile neprevazute ce pot aparea pe parcurs.
Odata inceputa treaba, mai sunt si alta oportunitati de finantare pentru costuri cu salarii, pentru tehnologizare, pentru informatizare, pentru internationalizare si acces pe piete externe etc. Inceputul e mai greu, dar si pentru asta exista o oportunitate. Deci se poate!
Citeste aici mai multe articole despre antreprenoriat social.
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.
In 70% din afacerile de familie se ia in considerare numirea unei femei manager
Fata de oricare alt tip de companie, afacerile de familie detin un procent mai mare de femei (din familie sau din afara acesteia) in echipa de conducere si in consiliul de administratie.
Aceasta tendinta de promovare a femeilor a fost initial identificata intr-un raport publicat de EY si Kennesaw State University intitulat "Staying power: how do family businesses create lasting success?".
Subiectul a fost aprofundat ulterior in studiul "Women in leadership: the family business advantage", care acopera 25 dintre cele mai mari afaceri de familie prezente in 21 cele mai importante piete la nivel global. Sondajul care a stat la baza studiului a acoperit business-uri de familie care au inregistrat vanzari medii de 3,48 miliarde de dolari si detin un numar mediu de 12.000 angajati.
Printre cele mai importante concluzii privind afacerile de familie care sustin accesul femeilor in pozitii de conducere, se numara:
• Aceste afaceri au, in medie, cinci femei in echipa executiva si patru femei care sunt pregatite pentru preluarea unor pozitii de top management
• Femeile reprezinta in medie 22% din echipa de top management a unei afaceri de familie
• 55% dintre aceste afaceri au cel putin o femeie in consiliul de administratie
• Aproximativ 16% din pozitiile consiliilor de administratie sunt ocupate de femei - ceea ce inseamna mai mult de o femeie per consiliu
• 8% dintre consiliile de administratie au in componenta lor un procent de 50% sau mai mult femei
• 70% din afacerile de familie iau in considerare ca urmatorul CEO sa fie o femeie, iar 30% iau foarte serios in calcul numirea unei femei in fruntea companiei.
Comparand datele care caracterizeaza afacerile de familie cu statisticile globale per ansamblu privind afacerile, diferentele sunt izbitoare. Participarea femeilor in echipele de top management s-a situat la 12,9% la sfarsitul lui 2013, iar procentul global de femei in pozitie de CEO a fost de 3,9%.
Continuand comparatia cu procentul de femei din consiliile de administratie ale corporatiilor, diferenta este impresionanta, deoarece procentul mediu la nivel global al femeilor in astfel de consilii atingea 12,7% la sfarsitul lui 2013. Este extrem de important de subliniat aici ca afacerile de familie sunt incluse in aproape toate statisticile globale despre femei implicate in afaceri, inclusiv in cele mentionate mai sus. Daca datele legate de afacerile de familie ar fi separate de afacerile de alt tip de la nivel global, cel mai probabil disparitatile ar fi si mai evidente.
"Intrucat multe dintre motivele pentru care femeile nu sunt numite in pozitii de conducere au la baza stereotipuri sociale (care sunt la randul lor reactii defensive ce confera un sentiment general de securitate) multe companii listate sau corporatii evita astfel de decizii, pe care actionarii le pot considera riscante sau mai putin conservative. De partea cealalta, afacerile de familie au libertatea de a alege oamenii care stau la varf, pe baza competentelor si a potentialului observat - aceasta fiind una dintre explicatiile pentru numarul mare de femei in pozitii de conducere din acest sector. Avand in vedere ca diversitatea la nivel de leadership este direct corelata cu niveluri superioare de engagement si cu o crestere mai sustenabila a veniturilor, cred ca afaceri ca acestea, care se bazeaza pe simt practic si gandire pragmatica in plasarea angajatilor de valoare, sunt cele care vor avea succes pe termen lung", explica Andreea Mihnea, HR Director, EY Romania.
Afacerile de familie promoveaza femeile in general, nu doar pe cele din cadrul familiei
Studiul arata ca afacerile de familie cred in valoarea femeilor in pozitii de conducere in general, deci inclusiv a femeilor care nu fac parte din familie.
Companiile care au luat parte la studiu au, in medie, doar intre una si doua femei din cadrul familiei in pozitii de conducere, alaturi de un numar mediu de 3,5 femei din afara familiei pe astfel de pozitii.
In plus, reprezentatii acestor afaceri au declarat ca pregatesc, in medie, un numar de patru femei pentru ocuparea pozitiilor de top management - dintre care, un membru al familiei si trei femei care nu fac parte din familie.
Impactul global al femeilor in management
Rezultatele studiului arata, de asemenea, ca instruirea mai multor femei pentru ocuparea de pozitii de top management permite afacerii sa-si stabileasca obiective mai mari de crestere, subliniind astfel accentul pe care il pun femeile pe cresterea pe termen lung si pe sustenabilitatea afacerii, mai degraba decat pe obiectivele de performanta pe termen scurt, cum ar fi acela al atingerii tintelor financiare trimestriale.
O formula pentru succesul afacerii
Studiul a identificat trei catalizatori care accelereaza ocuparea pozitiilor de conducere de catre femei, pe care multe dintre companiile studiate ii au in comun:
• Modelele: Afacerile de familie care tind sa aiba femei in pozitii de conducere si in consiliul de administratie ofera, de fapt, modele de urmat pentru angajatele cu un nivel mai mic de senioritate, demonstrand astfel ca avansarea in cariera si asumarea unei pozitii de lider sunt posibile.
• Strategia pe termen lung: Afacerile de familie tind sa gandeasca strategia afacerii pentru un orizont de timp mai indelungat. O astfel de gandire pe termen lung si longevitatea aferenta contribuie la erodarea prejudecatilor constiente si inconstiente, generandu-se astfel loc pentru femei in echipa de conducere.
• Mediu incluziv: Afacerile de familie mentin un echilibru intre interesele familiei si nevoile afacerii prin accentul pus pe importanta coeziunii, incluziunii si angajamentului fata de bunastarea si avutia familiei si a business-ului de familie, deci inclusiv a angajatilor care nu sunt membri ai familiei. Este un mediu in care oamenii, nu doar profitul, conteaza si in care femeile reusesc sa se dezvolte.
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.
Inca 100 milioane de euro pentru credite cu dobanda subventionata, destinate IMM-urilor
Intreprinderile mici si mijlocii vor putea accesa imprumuturi pentru investitii si capital de lucru, beneficiind de o dobanda redusa semnificativ fata de nivelul pietei si de cerinte reduse de garantii.
Romania a suplimentat resursele disponibile pentru credite cu subventie de dobanda si preluarea partiala a riscului, accesibile prin intermediul programului JEREMIE. Fondurile disponibile prin JEREMIE au in prezent un grad de absorbtie de 90%. (Citeste aici mai multe despre programul JEREMIE)
Tara noastra a suplimentat cu 50 milioane de euro resursele mentionate, astfel, considerand si co-finantarea acordata de banci, IMM-urile vor putea accesa credite de investitii si capital de lucru de inca 100 de milioane de euro.
Fondurile au fost obtinute printr-o alocare suplimentara din cadrul Programului Operational Sectorial “Cresterea Competitivitatii Economice” 2007 - 2013 (POSCCE), cofinantat din Fondul European Regional pentru Dezvoltare, se mentioneaza intr-un comunicat de presa. Instrumentele financiare finantate din fonduri structurale sunt implementate in Romania de catre Fondul European de Investitii, parte din Grupul Bancii Europene de Investitii.
Aceste resurse se adauga bugetului deja contractat cu cele cinci banci participante, respectiv, Banca Transilvania, BRD Groupe Société Générale, CEC Bank, ProCredit Bank si Raiffeisen Bank, care pana la incheierea implementarii vor acorda in cadrul instrumentului noi credite in valoare totala de 250 de milioane de euro. Din aceasta suma, au fost deja acordate credite de aproape 130 de milioane de euro, in baza finantarii initiale, din 2014. Imprumuturile sunt acordate direct de catre banci, in conditiile prevazute in schema relevanta de ajutoare de minimis.
Alte doua instrumente financiare care au fost finantate din POSCCE sunt garantia de portofoliu (instrument finalizat), prin care s-au acordat aproape 3.000 de noi credite in valoare totala de 300 de milioane de Euro, si fondul de capital de risc 3TS Catalyst Romania, care recent a anuntat cea de-a cincea investitie in 123contactforms.com.
"Ne bucura reconfirmarea faptului ca instrumentele financiare finantate din fonduri structurale raspund nevoilor intreprinderilor mici si mijlocii din Romania in aceasta perioada dificila. De asemenea, apreciem ca autoritatile au raspuns cererii crescute cu aceasta suplimentare de buget. Acum, ca am demonstrat ca fondurile structurale pot fi utilizate eficient pentru a sustine accesul IMM-urilor la finantare, Statele Membre pot porni de la o baza solida pentru a implementa in continuare acest tip de instrumente in noua perioada de programare", spune Hubert Cottogni, Deputy Director al Fondului European de Investitii (FEI) si sef al diviziei Mandate Management.
Principala misiune a FEI, parte din Grupul Bancii Europene de Investitii, este de a sustine IMM-urile europene, sprijinind accesul acestora la finantare. FEI creeaza si dezvolta instrumente de capital de risc, de garantare si microfinantare specifice acestui segment de piata.
Investitiile totale nete ale FEI in fonduri private equity se ridicau la peste 7,9 miliarde de euro la sfarsitul anului 2013. Cu participatii in peste 435 de fonduri, FEI este principalul jucator european pe segmentul capitalului de risc, avand in vedere amploarea si gama larga a investitiilor sale, in special in segmentele high-tech si early-stage. Garantiile angajate de FEI totalizau, la sfarsitul anului 2013, 5,6 miliarde de euro in peste 300 de operatiuni, pozitionand Fondul ca jucator european major in domeniul garantiilor pentru IMM-uri.
JEREMIE ("Joint European Resources for Micro to Medium Enterprises") este o initiativa comuna a Comisiei Europene (Directia Generala Politici Regionale) si a Bancii Europene de Investitii (din care face parte Fondul European de Investitii), care are ca obiectiv cresterea accesului la finantare pentru IMM-urile din Uniunea Europeana in cadrul Fondurilor Structurale pentru perioada 2007 - 2013. JEREMIE permite Statelor Membre si Regiunilor sa dedice resurse nationale si din fonduri structurale pentru a crea fonduri de participare ("holding funds") care sa poata finanta IMM-urile intr-un mod flexibil si inovator.
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.

.gif)

