Seedmoney Wednesday Breakfast


Seedmoney Wednesday Breakfast (2 decembrie 2009)

Evenimentul, organizat de Seedmoney, se desfasoara in fiecare zi de miercuri a saptamanii, intre orele 9.00 si 11.00, in Bucuresti. Locul de intalnire este de regula Orange Concept Store, cu unele exceptii care sunt anuntate din timp participantilor.


CMU a investit 700.000 de euro intr-o noua policlinica, in Cluj


Unitatea are o suprafata de 400 mp, fiind cea de-a doua policlinica deschisa de CMU (Centrul Medical Unirea) in acest oras.

Investitia anuntata a acoperit cheltuielile cu aparatura medicala si amenajarea, fara a lua in calcul capitalul de lucru, se arata in comunicatul de presa.

La nivel de business, am evaluat atent potentialul unui oras precum Clujul si am ajuns la concluzia ca este binevenita orice initiativa menita sa satisfaca o cerere in crestere si o nevoie de servicii medicale de calitate. CMU Pasteur este conceput pentru a acoperi necesitatile medicale ale unui numar de 30.000 de oameni pe an, locuitori ai Clujului si ai zonelor invecinate, aproximativ 5% din populatia arondata acestei zone”, spune Mihai Cotul, director de dezvoltare CMU Cluj.

Prin intermediul celor 11 cabinete de consultatii, CMU Pasteur ofera servicii de asistenta medicala ambulatorie, diagnostica si terapeutica, in domenii precum: Endocrinologie, Obstetrica-Ginecologie, Neurologie, Psihiatrie Adulti si Copii, Pediatrie, Medicina Interna, Hematologie, Cardiologie, Chirurgie Generala si Oncologica, Urologie, Ortopedie, ORL, Dermatologie si Chirurgie Estetica, Alergologie, Ecografie Generala si Speciala.

In prezent, exista 17 policlinici deschise de CMU in Romania, reteaua acoperind orasele Bucuresti (10 unitati), Cluj, Ploiesti si Constanta.

 

Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.


Nu exista comentarii

O afacere impachetata in bumbac


Sensei - La maison du coton - este un concept de magazin de origine franceza care presupune comercializarea de articole din bumbac pentru casa si nu numai. Pana in prezent, master francizatul din Romania a deschis un singur magazin, in Bucuresti, insa este deschis la discutii cu potentiali parteneri din toate orasele tari.

 

Marca Sensei a fost lansata in Franta, in urma cu aproximativ douazeci de ani, cand firma Siritex a inceput sa produca prosoape din bumbac. Materia prima era importata, ca si in prezent, de la firma Hateks din Turcia, specializata in productia bumbacului.

Gama de produse s-a imbogatit treptat de-a lungul anilor, astfel incat, in anul 2007, conducerea companiei a decis ca este momentul deschiderii unui magazin propriu. Pana la acea data, Siritex isi distribuia produsele prin intermediul altor magazine, care asigura si in prezent distributia produselor Sensei in diverse tari ale Europei si Orientului Mijlociu.

In afara de magazinul propriu din Franta, a mai fost deschis un singur magazin cu numele de Sensei in lume. Este vorba despre unitatea detinuta de master francizatul Sensei in Romania, compania Delainey Management Services.

Contractul de master franciza l-am semnat in decembrie 2007. Insa, la vremea respectiva, se gaseau foarte greu spatii de inchiriat in Bucuresti, iar magazinul a fost deschis abia in aprilie anul acesta, in cadrul Militari Shopping Center”, spune pentru startups.ro Adriana Matei, General Manager la Delainey Management Services.

Daca exista vad comercial, Adriana Matei spune ca magazinul poate avea succes oriunde, chiar si intr-un oras mic. Din acest motiv, ea nu si-a stabilit o lista exacta cu orasele in care va acorda francize.


Investitie. Rezultate
Taxa de intrare in sistemul de franciza se ridica la valoarea de 8.000 de euro.

Investitia in tot ceea ce tine de amenajarea si mobilarea magazinului (inclusiv sistemul de vanzari si gestiune si sistemul de alarma) se ridica la circa 25.000 de euro, pentru un spatiu de aproximativ 100 mp (n. red. - suprafata ideala pentru deschiderea unui magazin Sensei).

La aceste sume se adauga si investitia in stocul initial de marfa, calculata in jurul valorii de 30.000 de euro.

Suprafata unitatii poate fi restransa pana la 50 de metri patrati, francizatul putand adapta in timp gama de produse, in functie de cererea de pe piata pe care activeaza”, precizeaza Adriana Matei.

Ea spune ca, in definitiv, valoarea finala a investitiei depinde de suprafata pe care alege francizatul sa-si deschida magazinul, dar si de furnizorii cu care alege sa colaboreze pentru amenajarea acestuia.

In ceea ce priveste recuperarea investitiei, Adriana Matei spune ca acest lucru depinde de mai multi factori. Pe langa implicarea francizatului in afacere si vadul comercial de care beneficiaza magazinul, un alt factor este reprezentat de faptul ca fiecare partener de franciza isi stabileste singur pretul final de la raft.

Intr-o zona cu vad comercial, un magazin Sensei ar trebui sa inregistreze o cifra de afaceri de circa 2.500 de lei pe zi”, mentioneaza Adriana Matei.


Sistemul de franciza
Ideal ar fi ca viitorul partener de franciza sau persoana care se va ocupa de administrarea afacerii sa aiba deja experienta in retail”, spune Adriana Matei.

Inainte de deschiderea magazinului, francizatii beneficiaza de training si consultanta din partea master francizatului roman, la care se adauga si suportul asigurat de acesta pe tot parcursul afacerii.

Magazinul ar trebui deschis fie intr-un centru comercial cu vechime pe piata si cu trafic stabil, fie intr-o zona stradala cu vad comercial.

Francizatilor nu li se impun reguli stricte in amenajarea magazinului, insa ei trebuie sa tina cont de anumite linii directoare in ceea ce priveste design-ul final al unitatii.

Produsele marca Sensei din magazinele francizatilor vor fi achizitionate prin compania Delainey Management Services.

Pentru inceput, contractul se semneaza pe o perioada de cinci ani. Pe durata contractului, master francizatul nu percepe partenerilor sai niciun fel de taxe.


Afacerea Sensei in Romania
Produsele Sensei se impart pe mai multe categorii - Dormitor, Baie, Bucatarie si Copii. Pe langa produsele din bumbac, in cadrul fiecarei categorii se regaseste o gama restransa de articole decorative sau articole de utilitate pentru categoria respectiva (n. red. - cum ar fi seturi de cesti sau recipiente pentru Bucatarie, saruri si geluri de dus pentru Baie, articole din plus sau cutiute cadou pentru Copii etc).

Toate produsele din bumbac sunt realizate la fabrica Siritex din Franta. Pentru restul articolelor, compania colaboreaza cu furnizori din diferite tari.

Portofoliul Sensei numara aproximativ 8.000 de articole de baza, gama fiind extinsa cu modele de diferite culori si diferite cantitati de bumbac.

Oferta de produse este foarte diversa si flexibila, promotiile putand fi adaptate la orice perioada din an”, explica Adriana Matei.

Raportat la piata locala si la puterea de cumparare a consumatorului roman, ea spune ca preturile Sensei se situeaza la un nivel mediu.

Desi nu ia in calcul deschiderea unui nou magazin propriu in viitorul apropiat, Adriana Matei spune ca are in vedere relocarea magazinului din Militari Shopping Center intr-un centru comercial cu o vechime mai mare pe piata.


DE RETINUT:
Domeniul de activitate: Comertul cu articole din bumbac si alte articole decorative sau de utilitate pentru categoria din care fac parte.
Taxa de intrare in sistemul de franciza este de 8.000 de euro.
Investitia in deschiderea unui magazin cu o suprafata de aproximativ 100 mp este de circa 25.000 de euro, acoperind amenajarea si mobilarea magazinului. In acest caz, valoarea stocului initial este calculata in jurul valorii de 30.000 de euro.
Cifra de afaceri: Intr-o zona cu vad comercial, un magazin Sensei ar trebui sa inregistreze o cifra de afaceri de circa 2.500 de lei pe zi.
Extinderea in franciza: Daca exista vad comercial, magazinul poate avea succes oriunde, chiar si intr-un oras mic.


Redactor : Oana Caltea

Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.


Nu exista comentarii

Studiu: 71,2% dintre respondenti si-au modificat comportamentul de consum, ca efect al crizei economice


Studiul a fost realizat de Mednet Marketing Research Center pe un esantion reprezentativ pentru Bucuresti si orasele cu peste 100.000 locuitori din Romania, in perioada 16 - 23 noiembrie 2009.

Procentul celor care si-au modificat comportamentul de consum se imparte in urmatoarele segmente: 45,9% au cumparat aceleasi produse, dar in cantitate mai mica; 9,3% au cumparat produse mai ieftine, dar in aceeasi cantitate; 16% au cumparat produse mai ieftine si in cantitate mai mica, se arata in comunicatul de presa.

Restul de 28,8% dintre respondenti, care au afirmat ca nu si-au modificat comportamentul de consum ca efect al crizei, sunt persoane tinere, fara copii, care au venituri de peste 3.000 lei/familie si au studii superioare.

Comparativ cu inceputul anului 2009, procentul celor care s-au declarat afectati in foarte mare si mare masura de criza este in crestere (de la 28,6% in februarie 2009, la 36,4% in noiembrie 2009), in timp ce procentul celor care sunt afectati in mica masura sau deloc este in scadere (de la 38,7% la 26,6%).

Cele mai afectate de criza economica se declara a fi femeile cu varsta cuprinsa in intervalul 55 - 65 de ani, cu un nivel de educatie ”sub liceu” si cu un venit mai mic de 1.500 lei/familie.

Efectele pe care criza economica le-a avut asupra familiilor respondentilor se refera la: pierderea locului de munca de catre el sau un membru al familiei - este avuta in vedere familia extinsa (22,4%), reducerea salariului sau a castigurilor salariale ale acestuia sau ale unui membru al familiei (43,9%), pierderea sau diminuarea beneficiilor extra-salariale (20,7%), precum si cresterea ratelor din cauza devalorizarii leului (22,8%).

Alte efecte mentionate de catre participantii la studiu au fost urmatoarele: cresterea preturilor, lipsa comenzilor/contractelor/inchiderea firmei, pensia mica in raport cu cheltuielile, inghetarea si intarzierea platii salariilor, devalorizarea leului, aparitia conceptului de prudenta.

In realizarea studiului, au fost intervievate telefonic un numar de 854 persoane cu varsta cuprinsa in intervalul 18 - 65 de ani. Marja de eroare a studiului este de ±3,35%.

 

Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.


Nu exista comentarii

Grupul Edata, crestere de 33% a cifrei de afaceri in 2009, fata de 2008


Potrivit reprezentantilor Edata, anul acesta, grupul de companii cu activitati in consultanta IT si distributia de software va inregistra o cifra de afaceri de opt milioane de euro.

Grupul, care cuprinde companiile Edata si BPM Wave, va reusi astfel sa depaseasca previziunile de la finalul anului trecut, cand estima o cifra de afaceri de patru milioane de euro pentru 2009, se arata in comunicatul de presa. Aceasta depasire se datoreaza faptului ca grupul Edata si-a marit semnificativ portofoliul de clienti si de parteneri in 2009.

Compania intentioneaza ca, in perioada urmatoare, sa intre pe noi segmente de piata. Prima vizata este industria farmaceutica, reprezentantii Edata estimand ca 15% din volumul cifrei de afaceri pe 2010 va proveni din implementarea de solutii IT la companiile din acest domeniu.

Primul pas in acest sens a fost realizat de catre Edata pe 19 noiembrie, prin organizarea conferintei cu tema "Solutii IT pentru eficientizarea activitatii in industria farmaceutica". Potrivit reprezentantilor companiei, la eveniment au participat reprezentanti ai celor mai importante companii de productie, import sau distributie a medicamentelor din Romania.

 

Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.


Nu exista comentarii

Implicatiile contractului de comodat


Intoarce-te la prima pagina a articolului - pagina 1

 

Pe perioada folosirii bunului, comodatarul este obligat sa suporte cheltuielile de intretinere, care sunt accesorii insesi folosintei bunului (de exemplu: reparatiile casei).


Implicatiile contractului de comodat


Cel care imprumuta un bun pe baza de contract de comodat este obligat sa suporte cheltuielile de intretinere. Pentru ca aceste imprumuri au un caracter gratuit, daca bunul este oferit de o firma, trebuie o atentie sporita la respectarea conditiilor legale, deoarece, in principiu, companiile nu pot face acte dezinteresate, ci cauta profit.

 

Implicatiile fiscale ale contractului de comodat inseamna diminuarea bazei impozabile a profitului cu cheltuielile de intretinere si folosire a bunului, precum si cele de reparatii, care fac obiectul contractului.

Daca ai contract de comodat pe spatiu, cheltuiala cu intretinerea si reparatia este dedusa doar pentru spatiul arondat firmei adica in cota-parte. Insa, atentie, fiscul recunoaste cheltuiala, dar nu si TVA-ul aferent, daca pe factura nu este mentionat numele societatii”, spune pentru startups.ro Luminita-Gabriela Floroiu Hosu, directorul companiei de contabilitate Expert Star Consulting.

In cazul in care comodantul (cel care ofera un bun spre imprumut) este o persoana fizica si comodatarul (cel care foloseste bunul) este o companie, cheltuielile efectuate de comodatar pentru utilizarea bunului in scopul desfasurarii activitatii sale (realizarea de venituri impozabile) sunt considerate deductibile la calculul impozitului pe profit.

In general, un astfel de contract atrage dupa sine obligatia comodatarului de a evidentia prin documente justificative folosirea bunului care face obiectul contractului de comodat in scopul realizarii de venituri impozabile. Totodata, trebuie avute in vedere conditiile impuse de Codul Fiscal pentru deducerea cheltuielilor reprezentand prestarile de servicii”, spune pentru startups.ro Ada Palea, Senior Manager in cadrul Taxation Services la compania de consultanta fiscala si audit KPMG.

In situatia in care o companie este comodant (activitate care nu-i aduce venituri), acest fapt determina considerarea cheltuielilor legate de acest bun ca fiind nedeductibile.

Toate cheltuielile efectuate de o societate comerciala in legatura cu un bun a carui folosinta a transmis-o printr-un contract de comodat sunt, in principiu, cheltuieli nedeductibile din punct de vedere fiscal si nu pot fi scazute din baza de calcul a impozitului pe profit”, explica pentru startups.ro Iuliana Negoita, avocat colaborator la societatea de avocatura Zamfirescu Racoti Predoiu.


Obligatiile si drepturile comodatarului
Principala obligatie a comodatarului este de a transmite bunul comodatului in starea in care a fost predat, mai putin uzura normala aparuta din folosinta obisnuita a bunului. Bunul nu poate fi inlocuit cu alt bun sau cu bani.

Daca lucrul imprumutat a fost deteriorat din culpa comodatarului, acesta este obligat sa-l repare si sa-l restituie in natura.

Stefania Radoi, Junior Associate la casa de avocatura Bulboaca & Asociatii, spune pentru startups.ro ca se poate stabili repararea prin echivalent numai in cazul imposibilitatii de executare in natura sau daca comodantul dovedeste ca executarea in natura nu ii mai foloseste ori daca ambele parti ale contractului convin in acest sens.

Luminita-Gabriela Floroiu Hosu mentioneaza ca, de exemplu, comodatarul este obligat sa restituie bunul in natura sa specifica, la indeplinirea termenului stabilit prin contract.

Alte obligatii ale comodatarului sunt de a conserva bunul primit si de a-l folosi conform destinatiei (naturii sale sau modului stabilit prin conventie de catre parti).

In cazul folosirii bunului contrar destinatiei sale, comodatarul va suporta daunele cauzate bunului”, mentioneaza pentru startups.ro Madalina Scurtu, avocat asociat la societatea de avocatura Deli & Asociatii.

Iuliana Negoita subliniaza ca daca comodatarul nu respecta destinatia, poate pierde bunul si contractul se poate rezilia pentru nerespectarea obligatiilor asumate.

In contract se poate mentiona ca un comodatar sa plateasca o suma care sa reprezinte echivalentul uzurii suferite de lucru din cauza folosintei.

Acesta obligatie nu transforma comodatul intr-un contract cu titlu oneros, ci reprezinta o concretizare a obligatiei de restituire a lucrului in starea  in care a fost predat. Pe aceasta cale, in cazul bunurilor care se deterioreaza in mod natural prin trecerea timpului (de exemplu constructiile), indiferent daca sunt sau nu folosite, incheierea unui contract de comodat poate fi utila si pentru comodant, in special atunci cand acesta nu are nevoie de bunul imprumutat pe perioada de timp pentru care a fost incheiat contractul”, mai spune Stefania Radoi.

Citeste continuarea articolului - pagina 2


DE RETINUT:
Daca comodatul este o persoana fizica si comodatarul o companie, cheltuielile efectuate de comodatar pentru utilizarea bunului in scopul desfasurarii activitatii sale (realizarea de venituri impozabile) sunt considerate deductibile la calculul impozitului pe profit.
Principala obligatie a comodatarului este de a transmite bunul comodatului in starea in care a fost predat, mai putin uzura normala aparuta din folosinta obisnuita a bunului, care nu poate fi inlocuit cu alt bun sau cu bani.
In contract se poate mentiona ca un comodatar sa plateasca o suma care sa reprezinte echivalentul uzurii suferite de lucru din cauza folosintei.
Comodantul este obligat sa nu-l impiedice pe comodatar sa foloseasca bunul pana la termenul convenit si sa plateasca despagubirile civile.
Daca nu se mentioneaza un termen de restituire a bunului, comodantul poate cere oricand restituirea acestuia, daca acesta dovedeste ca are o trebuinta urgenta si neprevazuta de acel lucru, caz in care comodatarul va fi obligat la restituire.


Redactor: Alina Botezatu

Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.


Nu exista comentarii

CaptainGO.com a lansat o platforma independenta pentru hotelieri


Hotelierii inscrisi in sistemul CaptainGO.com pot opta sa aiba acces la noua platforma, care le permite sa isi modifice in timp real tarifele si numarul de camere disponibile, rezervate in prealabil pentru utilizatorii CaptainGO.com.

In ultimele trei saptamani, platforma a fost adoptata de catre 120 de hotelieri, din totalul de aproximativ 650 inscrisi in sistemul CaptainGO.com”, spune pentru startups.ro Lavinius Marcu, unul dintre fondatorii companiei.

El mai spune ca, pentru inceput, din totalul hotelurilor au fost alese pentru platforma cele mai eficiente. Astfel, cele 120 de hoteluri de pana acum aduc circa 50% din cifra de afaceri a CaptainGO.com.

Prin aceasta platforma se creeaza competitie intre hoteluri, pentru ca preturile sunt scazute de catre hotelieri cand au putine camere ocupate sau cand competitorii au tarife mai bune. Iar cand competitia creste, cel care castiga este clientul. Contractul incheiat de CaptainGO.com cu fiecare hotel prevede faptul ca tarifele pentru camere sunt cele mai mici existente oriunde in online”, precizeaza Lavinius Marcu.

In momentul in care clientul decide sa isi faca o rezervare la unul dintre hotelurile care au adoptat platforma, datele utilizatorului ajung imediat la hotelul respectiv, fara ca sistemul CaptainGO.com sa mai intervina in cadrul rezervarii. Mai precis, rezervarea este confirmata instant, deoarece hotelierul a pre-rezervat camera respectiva pentru CaptainGO.com.

In ciuda contextului economic din acest an, in 2009, Lavinius Marcu preconizeaza o evolutie buna a afacerii. Din punct de vedere al valorii noptilor de cazare, anul trecut s-au vandut camere de 300.000 de euro prin CaptainGO.com, iar pentru acest an el estimeaza dublarea acestei sume.

 

Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.


Nu exista comentarii

In 2010, Human Invest vizeaza o cota de circa 50% din piata programelor premium de “leadership development”


Potrivit reprezentantilor companiei, aceste obiective iau in calcul atat contractele in derulare sau semnate de Human Invest in ultimul trimestru din 2009, precum si contractele care urmeaza sa fie semnate in prima parte a anului viitor.

Anul 2009 a reprezentat un punct de cotitura pentru piata de training din Romania, evidentiind cine sunt principalii actori si care sunt cele mai valoroase programe, se arata in comunicatul de presa. (Citeste aici mai multe despre cum arata piata de training in aceasta toamna.)

Potrivit reprezentantilor companiei, in 2010, doar intre trei si cinci companii vor ramane in prima liga a furnizorilor de training, zona in care se vor derula majoritatea contractelor strategice preconizate pentru anul viitor.

Perspectivele de crestere ale Human Invest pe 2010 sunt foarte promitatoare. Criza economica elimina din piata de training jucatorii ale caror programe ofera o valoarea mica si folosesc metodologii superficiale. Vor avea acces la proiectele importante de pe piata doar cateva companii cu o pozitionare clara”, spune Viorel Panaite, Partner la Human Invest.

In 2010, ca si in 2009, clientii vor fi mult mai atenti la modul in care isi vor cheltui bugetele de dezvoltare, potrivit lui Viorel Panaite. El mai spune ca, in ceea ce priveste criteriile de selectie ale programelor, acestea sunt acum puternic legate de relevanta fata de prioritatile de business ale clientilor, de infrastructura de implementare propusa si de valorile consultantilor implicati.

Desi preturile practicate vor fi mai mici decat in 2008, reprezentantii Human Invest spun ca media estimata a tarifelor pentru 2010, in randul companiilor din prima liga, se va situa in jurul a 150 - 300 de euro + TVA/zi/participant (indiferent de programe).

 

Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.


Nu exista comentarii

Competitie pentru lansarea in 48 de ore a unui proiect web


Launch48, eveniment dedicat antreprenorilor din mediul online londonez, va fi organizat in premiera in afara granitelor Angliei, in cadrul editiei de anul acesta a NetCamp.

Evenimentul este dedicat tuturor celor interesati sa traiasca experienta conceperii, dezvoltarii si lansarii unui proiect web, in doar doua zile, se arata in comunicatul de presa al Evensys, organizatorul NetCamp. (Citeste aici mai multe despre cum te poate ajuta participarea la competitii.)

Participantii se impart in doua categorii - cei care propun o idee de proiect si persoane care au diverse competente (management, finante, marketing, branding, web design, project management etc.) si care doresc sa faca parte din echipele care vor lucra la punerea in practica a ideilor.

In prima zi a NetCamp, vor fi alese un numar de trei - patru proiecte din randul propunerilor primite, toti cei inscrisi pe lista “oamenilor cu idei” avand la dispozitie un minut pentru a convinge audienta ca ideea prezentata merita dezvoltata. Dupa doua runde de votari democratice, vor fi alese proiectele care urmeaza a fi dezvoltate in cele 48 de ore si se vor desemna echipele de lucru.

Pe durata celor doua zile de dezvoltare a proiectelor, o echipa de mentori (persoane cu experienta in ariile esentiale unui start-up in general) vor asista echipele, oferind idei si sugestii pentru imbunatatirea proiectelor, iar un board va fi responsabil cu verificarea amanuntita a punerii ideilor in practica si mentinerea focusului in dezvoltarea proiectului.

Toate proiectele dezvoltate in Launch48 Romania vor fi prezentate pe 9 decembrie, in cadrul ultimei zile a NetCamp 2009.

Am gandit si lansat Launch48 pe deplin convins ca proiectul poate oferi tuturor antreprenorilor online (atat celor experimentati, cat si celor tineri, in formare) cadrul ideal pentru acumularea de cunostinte si interactiunea cu alti oameni pe aceeasi lungime de unda. Sub presiunea celor 48 de ore, provocarea nu este una usoara, insa oportunitatea de a descoperi lucruri noi si de a-ti testa propriile abilitati, dar si limite, fac ca experienta Launch48 sa merite din plin efortul”, spune Adil Mohammed, co-fondator Launch48 UK. 

Cei care doresc sa participe cu o idee de proiect, trebuie sa-si trimita ideile la office [la] evensys [punct] ro, pana pe 4 decembrie, insotite de urmatoarele precizari: numele persoanei care propune ideea; ideea si problema ce se doreste rezolvata; modelul de business si strategia de monetizare propuse; piata tinta si competitia.

Accesul este gratuit pentru toti cei care propun o idee sau fac parte dintr-o echipa. Pentru persoanele din audienta accesul se va face pe baza de invitatie gratuita (n. red. - audienta este formata, in principal, din persoane interesate de sfera dezvoltarii proiectelor online si sustinatori ai celor care prezinta). Cei interesati pot solicita o invitatie la office [la] evensys [punct] ro, in limita locurilor disponibile.

 

Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.


Nu exista comentarii