Munca temporara poate fi folosita si de firmele care vor o perioada de proba mai mare pentru a angaja anumite persoane, iar legislatia actuala nu le permite acest lucru (maxim 1 luna pentru pozitiile de executie si 3 luni pentru cele de conducere).

“Prin leasing-ul de personal, o companie poate prelua un angajat pe o durata determinata de 3 - 6 luni pentru ca apoi, daca acesta are performantele asteptate, sa i se propuna un contract direct full time”, spune  pentru startups.ro Vivien Untaru, Director General la compania de resurse umane VON Consulting.

Contextul din piata
“In acest moment, companiile  urmaresc mai bine eficienta oameniilor versus cheltuieli, se uita mai mult la costuri si cantaresc mai bine o posibila angajare pe durata nedeterminata. Leasing-ul de personal reprezinta o varianta de angajare permisiva, motiv pentru care din ce in ce mai multe companii, indiferent de domeniul de activitate sau de dimensiune, apeleaza la ea”, spune pentru startusp.ro Luiza Petrica, Branch Manager la compania de resurse umane si leasing de personal Manpower Romania.

In general, cea mai mare parte a cererii de leasing de personal este pentru pozitiile de entry level (muncitori, zidari in constructii, forta de munca necalificata) si de specialisti (IT si contabilitate). Pentru posturile de management se apeleaza la leasing-ul de personal daca firma nu este inca prezenta pe piata locala printr-un birou dedicat sau daca pachetul salarial al respectivului angajat este confidential. Luminita Roman, consultant la grupul de firme de recrutare si consultanta in resurse umane AIMS Romania, spune pentru startups.ro ca aceasta tendinta nu se va modifica.

“Cererea a crescut pe acelasi tip de pozitii si pentru companiile cu restrictii de headcount (n.r. - filialele locale ale multinationalelor care nu pot depasi un anumit numar de angajati) si nu isi pot permite un anumit numar de persoane pe statul propriu de plata. Credem ca aceasta tendinta se va mentine pe durata intregului an 2009”, mai spune  Luiza Petrica.

Consultantii spun ca anul acesta cererea pentru leasing-ul de personal va creste in perioada aprilie-mai, in domeniul turismului. In ultimele luni, au inceput sa apara solicitari de leasing si pentru posturi sau activitati care nu sunt sezoniere. In acest mod, companiile isi asuma riscuri mai scazute decat daca ar angaja oameni pe care sa ii dea afara mai tarziu.

“Practic, angajatorii prefera sa plateasca mai mult pe termen scurt, decat sa-si asume responsabilitati contractuale mai costisitoare pe termen lung (salarii compensatorii si administrarea de personal)”, precizeaza Vivien Untaru.

Descrierea conceptului
Leasingul de personal, numit oficial munca temporara, este activitatea prin care o companie de resurse umane pune la dipozitia unei firme din alt domeniu personalul calificat de care aceasta din urma are nevoie pentru o anumita perioada, de maxim 18 luni, plus inca doua prelungiri de termen. Personalul care functioneaza pe acest principiu nu este angajat direct al companiei pentru care presteaza servicii, ci al companiei de resurse umane.

“Intre cele doua companii exista un contract de prestari servicii pe baza caruia sunt pusi la dispozitie profesionisti cu diverse specializari”, explica Luminita Roman.

La nivel mondial, conceputul functioneaza de aproximativ 60 de ani. Pe piata din Romania, leasing-ul de personal a aparut in a doua jumatate a anilor ’90 si a fost legiferat in anul 2004, prin Codul Muncii.

“Leasingul de personal a aparut in Romania odata cu marile multinationale care avand nevoie de astfel de servicii (fiind obisnuite sa le foloseasca din pietele lor de origine, mult mai dezvoltate decat pe piata din Romania) i-au convins pe consultantii locali sa le furnizeze astfel de servicii”, explica pentru startups.ro Madalina Popescu, General Manager la compania de consultanta Pluri Consultants Romania.

Firmele interesate
Leasingul de personal poate fi folosit de orice tip de firma, indiferent de domeniul de activitate si dimensiune, insa se potriveste cel mai bine in cazul companiilor care lucreaza pe proiecte, deoarece astfel isi pot crea echipe pe o perioada limitata de timp. In prezent, cele care apeleaza la aceste servicii sunt mai mult multinationalele si mai putin companiile locale.

“Sunt multe motive pentru acest lucru. In parte tin de practicile de management, de mentalitate si de specificul pietei locale de munca”, spune Madalina Popescu.

In functie de domeniul de activitate, cele mai interesate de leasing-ul de resurse umane sunt firmele de productie (auto sau constructii) si cele cu activitate sezoniera (agricultura, turism).

“Pot apela la acest serviciu, ca mod de lucru pe o durata mai mica sau mai mare de timp, inclusiv companiile care nu au inca entitate juridica in Romania”, spune Luiza Petrica.

Numarul de salariati
Legal, nu exista un numar minim sau maxim de persoane care pot fi angajate prin leasing. Cifra depinde de dimenisunea si de nevoile unei companii, precum si de motivele pentru care se recurge la acest instrument, putandu-se ajunge pana la cateva sute de astfel de salariati.

“Pana in prezent, nu am avut o scadere, ci o crestere constanta a numarului de cereri. Nu se pune problema scaderii numarului de oameni in leasing, ci mai degraba a cresterii acestuia, in contextul eforturilor de eficientizare a costurilor”, adauga Luminita Roman.

Madalina Popescu spune ca in prezent cererea de servicii de leasing de personal din partea companiilor a scazut si ca o relansare poate veni abia in unul - doi ani, asta pentru ca din cauza crizei multe proiecte sunt in asteptare sau au fost anulate.

Angajarea in leasing
In medie, cele mai multe contracte de leasing de personal se semneaza pentru sase luni. Luiza Petrica spune ca aceasta este o perioada optima in care o companie sa isi acopere nevoile si sa identifice daca persoana selectata si angajata in leasing corespunde profilului solicitat.

In general,  firmele de leasing de personal furnizeaza angajatii necesari in maxim trei saptamani de la solicitare, in functie de numarul solicitat si de pregatirea necesara.

“Perioada de gasire a acestor persoane s-a redus foarte mult  pe masura ce munca temporara  a devenit din ce in ce mai cunoscuta si mai  populara”, adauga Luiza Petrica.

Popularitatea muncii temporare a crescut mai ales in randul tinerilor, deoarece ofera provocari noi, salarii mai mari, o planificare mai buna a carierei si posibilitatea dezvoltarii profesionale in diverse tipuri de companii sau pe diverse proiecte.

“Cu siguranta perioada in care se pot gasi aceste persoane s-a redus foarte mult datorita disponibilizarilor masive de pe piata de munca. Din lipsa de alternative, persoanele in cautarea unui loc de munca nu mai sunt la fel de reticente pentru un astfel de contract”, precizeaza Vivien Untaru.

Avantajele leasingului de personal
Principalele avantaje ale acestei strategii sunt legate de accesul rapid la forta de munca preselectata si calificata, reducerea costurilor si a timpului pentru gasirea oamenilor potriviti, accesul la servicii de consultanta fiscala si dreptul muncii, sistemul de plata care poate fi esalonat.

“Nu este de neglijat nici avantajul unor pachete de compensatii si beneficii mai simple, care duc la reducerea de costuri”, mai spune Madalina Popescu.

De asemenea, firmele pot sa desfiinteze un post pe care au angajat o persoana in leasing fara sa sufere consecintele legale de incetare a raporturilor de munca.

“Partea de administrare de personal este realizata de compania la care angajatii figureaza prin contractul de munca, ceea ce degreveaza firma la care isi desfasoara propriu-zis activitatea, de activitatile de salarizare si administrare de personal. Atat contractele, cat si salariile acestora sunt platite direct de compania de leasing de personal”, detaliaza Vivien Untaru.

Madalina Popescu spune ca unele firme profita si de un avantaj de imagine dat de eficienta angajatilor (raportul dintre cifra de afaceri si angajati) care este aparent mai mare.

“Daca numarul de angajati proprii este mai mic, fiind completat cu personal in leasing, indicatorul de eficienta este mai mare si evolutia firmei pare mai buna, cu aceeasi cifra de afaceri. In realitate, acesta este un avantaj <cosmetic>”, explica General Managerul Pluri Consultants.

Dezavantajele leasingului de personal
“Primul dezavantaj este legat de costurile care sunt mai mari decat cele salariale ale postului respectiv”, explica Madalina Balan.

Un dezavantaj este si loialitatea mai scazuta a angajatilor prin leasing. Vivien Untaru spune ca alta provocare este de a justifica in fata autoritatilor ca este vorba despre o activitate temporara. In plus, echipele sunt mai volatile iar firma angajatoare isi asuma o parte dintre responsabilitatile celei de resurse umane.

“Exista situatii in care nu se depune un efort egal pentru motivarea contractorilor fata de angajati”, mai spune Luminita Roman.

Costurile leasingului de personal
Costul acestui serviciu este reprezentat de salariul angajatului (in care sunt incluse pachetele de compensatii si beneficii, precum si impozitele si taxele), cheltuielile financiare si comisionul companiei de leasing. Suma totala depinde de numarul de angajati, de fondul total de salarii si de durata colaborarii dintre solicitant si firma de resurse umane.

“Avand in vedere ca in perioada actuala majoritatea companiilor merg pe reducerea fondului de salarii, se poate spune ca si sumele platite pentru o astfel de activitate sunt in scadere, pentru un numar constant de angajati”, explica Vivien Untaru.

Madalina Popescu spune ca, in 2008, costul leasingului de personal a crescut odata cu cresterea salariilor si a pachetelor de compensatii si beneficii, dar in acest an a ramas, in cel mai fericit caz, la nivelul anului trecut.

Comisionul peceput de firmele de leasing variaza intre 8% si 18% din totalul cheltuielilor cu angajatul, potrivit consultantilor din domeniu. Acest procent depinde de durata leasingului (taxa fiind mai mare pe termen scurt) si de obligatiile contractuale ale companiei de leasing (daca se obliga sa recruteze sau sa inlocuiasca angajatul).

In cazul cheltuielilor cu salariatul, acestea variaza in functie de solicitarile suplimentare ale companiei client (de exemplu, un anumit mod de lucru sau oferirea de traninguri). Luminita Roman spune ca in principiu, nu ar trebui sa existe diferente intre salariul sau pachetul salariatilor permanenti si cel al salariatilor in leasing.

Redactor: Alina Botezatu

Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.

"Cauzele majore care determina restructurarea si interventiile majore in activitatea companiei sunt cele care afecteaza supravietuirea firmei", spune pentru stratups.ro Anda Racsa, Manager General la compania de consultanta ABC Training Consulting.

Printre motivele restructurarii se numara ineficienta sistemului de management si neadaptarea obiectivelor si strategiilor la contextul general al mediului de afaceri, evolutia pietei in care activeaza compania, incertitudinea de a obtine clienti noi, de a-i pastra pe cei obisnuiti sau incapacitatea de plata a acestora. Reorganizarea afacerii se face si la extinderea, consolidarea, integrarea companiei intr-un grup sau exit-ul din acesta.

"Procesele de restructurare ale companiilor private vor fi tot mai dese in Romania din cauza impactului crizei economice", spune pentru strartups.ro Norina Boru, Senior Consultant si Director General la compania de consultanta Pro East.

Scopul restructurarii
"Scopul demararii unui proiect de restructurare a unei companii este determinat de ciclul de viata al afacerii (expansiune, maturizare, declin), de conjunctura generala a mediului de afaceri si de performantele proprii ale companiei", adauga Anda Racsa.

In functie de aceste scopuri se stabilesc obiectivele: identificarea si eliminarea activitatilor care genereaza pierderi, reorganizarea si optimizarea activitatilor care aduc vanzari, profit si lichiditati si reproiectarea proceselor de afaceri, astfel incat sa duca la imbunatatirea generala a performantelor afacerii.

“Liderii care au de-a face cu o schimbare fundamentala a mediului de afaceri trebuie sa repozitioneze rapid compania pentru ca aceasta sa continuie sa aiba succes in noul mediu, inainte ca rezervele sale curente sa inceapa sa se epuizeze”, spune pentru startups.ro Oana Criscov, Senior Consultant la compania de consultanta Ensight Management Consulting.

Obiectivele difera in functie de momentul in care se face restructurarea. Intr-o perioada buna a unei companii sau inaintea unei crize, obiectivele restructurarii sunt cresterea profitabiliatii, eficientizarea operatiunilor pe termen lung si optimizarea costurilor sau cresterea cotei de piata.

"Daca procesul de restructurare are loc intr-o perioada de criza financiara a unei companii (eventual dublata de o stare de criza economica generala), atunci obiectivul major este scaderea si optimizarea costurilor mentinand productivitatea”, detaliaza Nora Boru.

Tipuri de restructurari   
Cauzele, scopul si obiectivele stabilesc modelul reproiectarii. Dupa sfera de cuprindere, restructurarea poate fi globala (afecteaza activitatea generala si toate activitatile firmei) sau partiala (influenteaza doar un domeniu de activitate: comercial, informational, financiar sau resurse umane).

In aceasta perioada, strategia de reproiectare partiala a unei companii are nevoie de unele adaptari.

"In conditiile actuale de <reasezare> a mediului de afaceri, restructurarea comerciala va viza reproiectarea si optimizarea coordonatelor de piata, de produse, de clienti, de furnizori, de retea de aprovizionare, de distributie si desfacere", subliniaza Anda Racsa.

Transformarea informationala va pune accentul pe raportari manageriale pentru analiza profitabilitatii si lichiditatilor afacerii pe tipuri de activitati, produse si clienti. Reproiectarea financiara va tinti stabilirea si monitorizarea performantelor centrelor de profit si celor de cost, eliminarea celor care genereaza pierderi sau dezechilibre financiare.

"Ideal este ca procesele de restructurare sa aiba loc in faza dinaintea situatiilor de criza de lichidati a unei companii. Din pacate, companiile mici si mijlocii apeleaza in general la restructurari in fazele de crize finaciare cand presiunea de timp diminueaza tipul si numarul de solutii ce pot fi adoptate", adauga Nora Boru.

Dupa natura abordarilor, redimensionarea firmei poate fi de tip organizatoric (activitati, structura organizatorica, personal angajat, performante, salarizare si bonusuri), financiara (activitati, surse de finantare, profitabilitate, lichiditate) sau manageriala (activitati, echipa de management, metode de management, sisteme de monitorizare, evaluarea si anticiparea performantelor afacerii, precum si modalitati de fundamentare a deciziilor).

Etapele restructurarii
Primul pas in restructurare este alegerea unui manager.

“In lipsa unui leadership eficient, celelalte elemente ale transformarii dau gres si transformarea poate duce in cele mai multe cazuri la esec”, detaliaza Oana Criscov.

Urmeaza apoi o analiza SWOT a companiei, pentru a diagnostica afacerea - identificarea oportunitatilor si riscurilor mediului de business in care activeaza firma, precum si a punctelor tari si slabe din activitatea curenta a acesteia.

"Urmatoarea etapa in restructurare este identificarea simptomelor semnificative si stabilirea optiunilor de <interventie> pentru optimizarea performantelor companiei: planuri de actiune punctuale (revizuirea politicii de produs pe pietele tinta, reducerea treptata a costurilor fixe) sau planuri de restructurare totala sau partiala a companiei", completeaza Anda Racsa.

Aceste actiuni sunt urmate de stabilirea scopului, intensitatii si obiectivelor transformarii si de realizarea strategiei si planului operational. Dupa finalizarea strategiei, se poat estima costurile si beneficiile actiunilor care vor fi desfasurate.

“In mod clar, beneficiile eforturilor de transformare la nivel individual trebuie sa depaseasca costul estimat”, mai spune Oana Criscov.

Una dintre problemele restructurarii este ca, de multe ori, companiile o confunda cu o simpla schimbare, precum o reducere doar a unora dintre cheltuieli (cercetare si dezvoltare, personal), care are efecte doar pe termen scurt.

“Transformarea este un proces bazat pe principii bine intelese care necesita noi discipline, structuri si sisteme. Managementul transformational cauta solutii pe termen lung cu scopul de a recastiga sanatatea firmei si de a asigura o crestere durabila”, explica Oana Criscov.

Aplicarea strategiei
In aceasta etapa, de obicei, se aleg una sau doua arii in care transformarea va avea cel mai mare impact (exemple: un proces vertical, precum distributia, sau un element structural, precum relatia cu clientul).

“Odata incheiata aceasta faza, utilizati valoarea adaugata pentru o noua faza a transformarii, astfel ca procesul sa se desfasoare mai rapid, mai usor si mult mai acceptabil la fiecare nivel al organizatiei”, adauga Oana Criscov.

Derularea programului de restructurare trebuie coordonata si monitorizata.

“In procesul de transformare, organizatiile trebuie sa se fereasca de tendinta de a retine vechile procese si sa reevalueze aceste procese prin prisma noilor obiective impuse de transformare”, adauga Oana Criscov.

Aplicarea planului de restructurare este precedata de pregatirea unui climat favorabil schimbarilor, prin care se urmareste modificarea culturii oraganizationale (viziune, misiune si valori). Angajatilor li se vor explica necesitatea, scopul si obiectivele retructurarii si oamenii vor fi implicati in aceste schimbari.

"Intr-un proces de restructurare este nevoie de pregatirea premiselor de lucru, a resurselor umane si celor materiale, informationale si financiare pentru punerea in practica a acestui plan", spune Anda Racsa.

Restructurarea de personal
In cazul unei restructrari de personal se masoara eficienta angajatilor pentru diferite activitati si se realizeaza un benchmark. In functie de rezultate, angajatii cheie sunt promovati, fara mariri salariale, si se renunta la personalul cu productivitate scazuta. In plus, personalul va fi implicat in a da solutii de restructurare.

“Solutiile pentru a regla surplusul de personal sunt conceperea unor scheme de pensionare voluntara, schimbarea politicii de recrutare, crearea unei strategii pentru a avea un program de reducere pas cu pas. In plus, compania va furniza suport si indrumare angajatilor”, detaliaza Oana Criscov.

Va fi nevoie si de mai mult training, pentru a induce noua cultura organizationala si a trata temerile si amenintarile angajatiilor.

Externalizarea unor operatiuni reprezinta o alta solutie. In functie de profilul companiei, departamentele pentru care se poate folosi outsourcingul sunt contabilitatea, cateringul, marketingul, call center-ul, operatorii de pe teren, precum si service-ul tehnic pentru internet, aparatura si curatatorie.

"Indiferent de solutiile adoptate, succesul restructurarii depinde de modul in care comunici si gestionezi oamenii", adauga Nora Boru.

Modificarea sistemului de evaluare a performantei si de recompensare a angajatilor, precum si consolidarea noului mod de lucru sunt alte masuri necesare pentru ca restructurarea personalului sa fie eficienta.

Rezultatele
Ultima etapa este evaluarea rezultatelor restructurarii, care se face in functie de scopul si de obiectivele din faza de elaborare. De cele mai multe ori, aceasta evaluare urmareste indicatorii economico-financiari (care masoara eficienta activitatii companiei).

"De exemplu, se poate stabili ca cifra de afaceri a crescut cu 20%, ca urmare a restructurarii gamei de produse si a clientilor, costurile fixe au scazut cu 30%, ca urmare a restructurarii canalelor de distributie si a reducerii consumurilor de resurse materiale si financiare din cadrul companiei, iar capitalul de lucru s-a redus cu 25%, ca urmare a optimizarii politicilor de achizitii, stocare si plati catre furnizori si a politicilor de vanzare si incasare de la clienti", explica Anda Racsa.

Un alt efect al restructurarii este modificarea relatiilor organizationale cu unul sau mai multi stakeholderi de baza (orice individ sau organizatie care poate influenta compania; exemplu: clienti, angajati, furnizori si investitori). Oana Criscov mentioneaza ca efectul restructurarii depinde de cat de bine este implementata.

Consultantii spun ca restructurarea unei companii dureaza, in general, intre sase luni si un an. Perioada depinde de dimensiunea si complexitatea activitatiilor firmei, resursele implicate (capacitati de productie si desfacere, tehnologie, personal etc), cauzele, scopul si obiectivele si planului de reproiectare (elaborarea, pregatirea, implementarea si executia).

Redactor: Alina Botezatu

Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.

Atat start-up-urile din domeniul serviciilor, cat si cele din productie, au nevoie de un plan de afaceri realist, precum si de cunoasterea pietei in care antreprenorul decide sa activeze.

“Sunt situatii in care un produs, desi este tangibil, poate fi mai greu de promovat pe o piata saturata decat un serviciu, si invers”, spune pentru startups.ro Stefania Luca, Sales&Business Developer la Compass Training.

Un punct de pornire in alegerea domeniului poate fi experienta anterioara a antreprenorului si referintele acumulate.

“Indiferent ca se orienteaza spre produse sau spre servicii, important este ce valoare adaugata poate aduce si daca poate sustine afacerea pe termen lung, ca si costuri”, mai spune Luca.

Totusi, investitia intr-un start-up in productie este mai mare, comparativ cu unul in servicii, din cauza costului utilajelor, spatiului de productie si materiei prime.

“Pentru o companie de produse, procentajul de costuri fixe si de a porni afacerea este in general mai mare decat intr-o companie de servicii. In cazul unei firme de servicii, costurile sunt variabile, ceea ce inseamna este mai greu sa beneficiezi de avantajul de a masura costurile si de a dezvolta afacerea fara a dauna calitatii”, declara pentru startups.ro Ciprian Sandu, Managing Director la Saciro Consulting.

In opinia lui Sandu, companiile de servicii au in general o competitie pe plan local. In schimb, o afacere de productie trebuie sa tina cont si de producatorii din alte tari si chiar de pe alte continente.

Avantaje pentru companiile de produse
Afacerile bazate pe produse sunt fie in domeniul productiei, fie in domeniul comercializarii. Principalul avantaj al produselor este caracterul lor tangibil, care le face vizibile intr-un demers de vanzare.

“Scepticismul cumparatorilor poate fi depasit mai usor aratand o imagine sau chiar produsul in sine, mai ales ca sunt afaceri care se bazeaza pe interactiunea directa a potentialilor clienti cu produsul, precum mostre, sampling, testere, perioade de proba sau garantia returnarii banilor”, spune pentru startups.ro Cornel Costea, Managing Partner, Business Model, adaugand ca in cazul in care un client nu poate plati, antreprenorul poate cere produsul inapoi si diminueaza pierderile.

In cazul producatorilor, avantajul principal este detinerea unei marci proprii si astfel, a unei anumite stabilitati pe piata, comparativ cu cei care cumpara produsele si le vind mai departe.

Dar, pentru a incepe o afacere in productie, cuvantul cheie este investitia in echipamente, utilaje, cladiri si masini. Antreprenorul se poate finanta si cu banii furnizorilor, prin achizitia la un termen de plata mare si vanzarea la un termen de plata mai mic.

In cazul comercializarii de produse, un avantaj este mobilitatea.

“Poti alege sa vinzi o gama larga de produse pe care piata le cere intr-un moment dat. In cazul in care pe piata intervin modificari, o asemenea firma poate usor sa schimbe produsele din oferta”, explica reprezentantul Business Model.

Beneficii din servicii
Afacerile bazate pe servicii nu necesita o investitie initiala prea mare, iar riscul este redus, comparativ cu firmele de produse.

“Cand prestezi servicii, avantajul cel mai mare este ca poti incepe singur. Riscul este mai mic, pentru ca nu exista costuri de productie, nu este nevoie de logisitica unui producator sau unui trader”, spune Cornel Costea.

In cazul in care piata se misca haotic, flexibilitatea  este mai mare si capacitatea de adaptare este pe masura. In opinia consultantului, cifra de afaceri in servicii este mai mica, insa castigul raportat la rulaj este mai mare. Costea spune ca multe servicii se fac periodic, iar daca exista o clientela stabila, se poate obtine un venit sigur pe termen lung.

De asemenea, firmele de servicii isi pot permite ca in timp, oferta curenta sa fie extinsa prin servicii suplimentare. Un alt avantaj este ca serviciile nu au termen de valabilitate si nu necesita stocuri.

Cele doua tipuri de afaceri sunt diferite si in ceea ce priveste promovarea.

“Pentru servicii poate fi nevoie de o investitie mai mare in promovarea online si mai mica in publicitatea clasica. Networking-ul poate fi mai eficient decat participarea la expozitii. Toate aceste aspecte trebuie luate in calcul atunci cand se decide inceperea unei afaceri”, precizeaza Stefania Luca.

Totusi, in ambele business-uri au avantaje competitive si de diferentiere. Reprezentanta Compass Training spune ca esential este raspunsul la intrebarea “Prin ce este special, unic, diferit sau util produsul sau serviciul pe care il ofer? Ce aduce in plus fata de ce exista deja pe piata mea tinta?”

Dezavantajele afacerilor cu produse
“Cele mai expuse la risc sunt firmele care lucreaza cu produse. Cele care se bazeaza pe servicii sunt mai sigure”, spune Cornel Costea.

El adauga faptul ca in cazul produselor, dezavantajul cel mai mare este ca se pot transforma in pietre de moara pentru afacere, prin stocuri nevandabile, produse expirate sau produse defecte. De asemenea, costurile unei afaceri bazate pe productie pot fi mai mari.

“In afara de investitia initiala mare este nevoie de o logistica buna, care inseamna depozite, gestionari, transport marfa, asigurari si inventare”, spune Cornel Costea.

Totodata, afacerea de productie presupune costuri fixe mai mari decat cele variabile.

“Sunt cladiri, echipamente, salariile muncitorilor, cheltuieli administrative si de logistica pe care trebuie sa le platesti indiferent cum iti merge afacerea”, adauga reprezentantul Business Model.

In acelasi timp, afacerile cu produse sunt inflexibile, spre deosebire de cele orientate spre servicii. In cazul in care piata nu mai cere acel produs, adaptarea nu se poate face rapid, deoarece pentru a scoate un nou produs este nevoie de cercetare, schimbarea utilajelor, angajarea de oameni noi la productie.

In cazul afacerii bazate pe comercializare, costurile fixe sunt mici, insa si castigul pe produs este mai mic decat in cazul unui producator.

“In multe cazuri, ai nevoie sa vinzi mai mult pentru a castiga la fel ca un producator. Aici apare o presiune pe zona de vanzari. Apar riscuri de neplata, marfa returnata, stocuri nevandabile”, spune Costea.

Consultantul precizeaza ca cel mai mare risc este lipsa de lichiditati intr-un anumit moment.

“Poti avea profit pe hartie. Insa, daca nu ai cu ce sa platesti facturile la furnizori la un anumit moment, intri in blocaj, iar apoi in faliment”, mai spune reprezentantul Business Model.

Dezavantaje pentru firmele de servicii
Unul dintre dezavantajele firmelor din servicii este riscul de neplata.

“Este greu sa iei inapoi un serviciu facut, iar un litigiu comercial de multe ori nu se justifica, din punct de vedere al costurilor”, spune Cornel Costea.

De asemenea, un alt dezavantaj este ca in lipsa unor servicii de calitate generate de resura umana din companie, afacerea poate ramane fara clienti.

Redactor: Lidia Ionita

Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.

"In situatii de criza, se recomanda o reesalonare a platii facturilor si o alianta intre cele doua organizatii. Intr-o astfel de perioada este mai greu pentru o firma sa isi vanda creditul unei companii de recuperare a creditelor. De asemenea, recuperarea datoriilor se poate obtine mai bine prin negociere", spune pentru startups.ro Virgil Popa, Directorul Departamentului Economic ECR (Efficient Consumer Response) de la Universitatea Valahia din Targoviste.

Masurile luate impotriva firmei datorinice tin cont si de fluxul de numerar al companiei care solicita plata si de cel al companiei debitoare. Iar modul in care se face reesalonarea depinde de valoarea facturii si de cat reprezinta firma debitoare din afacerea celeilalte companii.

"Daca firma restanta este unul dintre clientii importanti, care furnizeaza intre 15% si 20% dintre produse, atunci este cu atat mai mult necesar sa se adopte reesalonarea", subliniaza Virgil Popa.

Reesalonarea platii facturilor este preferata si pentru ca, in cazul declansarii procedurii de faliment, companiile care solicita recuperarea sumelor facturate restante sunt printre ultimele in ordinea recuperarii creantelor.

"In prezent, este evident ca firmele creditoare opteaza mai mult pentru faza amiabila de colectare a facturilor, deoarece costurile de timp si bani sunt mult mai mici decat in cea judiciara. De asemenea, in faza amiabila ai sanse mai mari sa negociezi cu debitorul si sa obtii o esalonare de plata pe o perioda de timp mai scurta", spune pentru startups.ro Constantin Coman, Debt Collection & Legal Manager la compania de management a riscului comercial Coface Romania.

Procedura amiabila de recuperare a restantelor
Faza amiabila de recuperare a unei facturi este prima etapa din acest proces. Aceasta se desfasoara prin intermediul firmelor de colectare a creantelor sau prin departmentul financiar si cel de contabilitate al companiei. In etapa amiabila se fac notificari scrise, vizite, intalniri cu debitorii si se identifica informatii noi despre debitor.

"In fiecare luna de colectare se trimite o notificare, se fac cel putin patru contacte telefonice cu debitorul, iar dupa prima luna se face si o vizita la debitor, in cazul in care nu exista o rezolutie pozitiva in dosar", spune Constantin Coman.

Avantajele recuperarii pe cale amiabila sunt costurile mici pentru preluarea cazului, aplicarea numai pentru suma recuperata a comisionului de succes si stabilirea de comun acord cu creditorul a altor conditii de rezolvare (exemplu: compensarea). De asemenea, in recuperarea pe cale amiabila exista flexibilitate in stabilirea modalitatilor de recuperare (termene de plata convenabile partilor, esalonari de plata sau rambursarea marfii).

"Printre avantajele recuperarii creantelor pe cale amiabila se numara evitarea caii judiciare de recuperare (extrem de greoaie, cu costuri mari) si scurtarea termenelor de recuperare", completeaza pentru startups.ro Mihaela Mititelu, Presedintele companiei de recuperare a creantelor Creditreform Romania.

Procedura pe cale legala
Dupa finalizarea fara succes a procedurilor de recuperare pe cale amiabila, incep procedurile legale de recuperare a facturilor restante, care depind de modul in care se va face plata. Daca factura este platita de beneficiar prin ordin de plata, procedura legala consta in somatia de plata catre beneficiar.

"Pentru aceasta procedura se apleaza la un consilier juridic sau un cabinet de avocatura", spune pentru startups.ro Valentin Chirca, CEO la firma de factoring Compania de Factoring.  

In cazul in care factura se plateste la termenul de plata prin bilet la ordin, atunci se va executa acest instrument prin executor judecatoresc.
Modalitatiile utilizate in procedura de colectare judiciara sunt somatia de plata, solicitarea insolventei, actiunea in pretentii, calea arbitrala si executarea silita a biletului la ordin sau a cec-urilor.

Sume de recuperat
Nu exista o suma minima de la care sa inceapa procedurile de colectare, aceasta valoare variind in functie de marimea firmei creditoare, politica de management al riscului a companiei careia ii este datoare si de vechimea colaborarii dintre cele doua.

Valentin Chirca spune ca, in general, companiile vor sa recupereze facturile care reprezinta peste 1% din volumul de vanzari.

"O externalizare catre o agentie de colectare s-ar putea face pentru creante de peste 3.000 de lei", detaliza Constantin Coman.

Mihaela Mititelu adauga faptul ca din ultima decada a anului trecut, s-a observat o scadere a valorii datoriilor pentru care se solicita colectarea, solicitarile incepand de la valori de cateva sute de euro.

In prezent, companiile cu cele mai mari dificultati in recuperarea facturilor sunt cele din constructii. Alte domenii afectate sunt IT-ul, auto, distributia, logistica, textilele si transporturile.

"In cadrul procedurilor de recuperare a creantelor s-au putut identifica, inca de la sfarsitul anului 2008, blocaje financiare ale debitorilor cauzate de problemele de lichiditate coroborate cu inasprirea conditiilor de creditare. Criza economica va spori numarul cazurilor de recuperare de debite in randul intreprinderilor mici si mijlocii", mai spune Mihaela Mititelu.

De regula, companiile de recuperare a creantelor primesc facturile spre colectare de la 30 de zile intarziere de la data scadentei, insa unele facturi ajung la acestia si dupa 6 - 12 luni.

“Pentru creantele externalizate catre noi dupa 30 - 60 zile de la data scadentei, rata de succes poata ajunge pana la 85%, iar pentru cele mai vechi de un an, rata de succes poate scadea la 30%", adauga Constantin Coman.

Inainte de a prelua un dosar, companiile de recuperare a platilor verifica daca firma debitoare mai exista si nu se afla in lichidare sau faliment.

Documentele necesare
Pentru a recupera o factura, este nevoie de o copie a facturii semnata “conform cu originalul”, o copie a contractului comercial semnat “conform cu originalul” sau comanda in baza careia a fost emisa factura sau biletul la ordin refuzat la plata, in original, daca este cazul.

"Factura trebuie sa fi fost acceptata la plata, respectiv semnata si stampilata de beneficiar, sau procesul verbal de receptie sau alta modalitate stabilita prin contractul comercial", mentioneaza Valentin Chirca.

In cazul in care nu exista factura, pot fi utilizate comenzile ferme ale debitorului, documentele de transport, avizele de insotire a marfii si corespondenta dintre cele doua parti.

Perioada de timp
De obicei, colectarea amiabila incepe la scadenta facturii sau cu tre- - cinci zile inainte de scadenta, iar colectarea legala la cel putin la 30 zile de la scadenta, dupa ce s-au epuizat toate procedurile amiabile posibile.

"Din ce in ce mai multe companii creditoare transmit dosarele de recuperare debite catre agentiile de colectare cu intarzieri de plata mai mici de 90 de zile", precizeaza Mihaela Mititelu.

De asemenea, in prezent, companiile prefera sa intarzie procedurile de executare a unei facturi. Recuperarea amiabila dureaza intre una si patru luni, iar demersul legal, in medie, intre 4 si 6 luni.

"In cazul unei somatii de plata, durata procedurii poate fi de maxim opt luni, in timp ce pentru o actiune in pretentii se poate ajunge si la doi ani, iar procedura de insolventa se poate deschide in trei luni de la data scadentei", detaliaza Constantin Coman.

In cazul unei insolvente, pentru recuperarea facturii se poate ajunge si pana la trei ani, pana cand procedura este inchisa si firma lichidata.
Cea mai scurta procedura este cea arbitrala, pentru ca in sase luni se poate obtine o sentinta definitiva importiva debitorului.

"O creanta se prescrie dupa trei ani de zile, daca creditorul nu si-a manifestat dreptul de a-si recupera banii prin actiune in instanta, nu a obtinut o plata partiala sau o recunoastere a creantei din partea debitorului", mai spune Constantin Coman.

Costurile
Daca se apeleaza la o firma de specialitate pentru recuperarea facturilor, costurile sunt intre 3% si 12% din suma recuperata, in functie de vechimea creantelor si de suma. Acest procent se aplica la suma colectata si confirmata de creditor si se plateste in momentul recuperarii.

"Daca se recupereaza prin resurse interne, costul este mai redus, dar si eficienta de recuperare mai mica", adauga Valentin Chirca.

In faza juridica, acestor costuri li se adauga taxele de timbru si onorariile avocatilor.

Redactor: Alina Botezatu

Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.

Swiss Venture a fost infiintat la Sibiu, in a doua jumatate a anului trecut, iar in ianuarie 2009 a deschis un al doilea birou, in Bucuresti. Fondul a fost lansat de oameni de afaceri elvetieni, cu experienta de peste zece ani pe segmentul online.

Strategia Swiss Venture nu este similara cu a unui fond de investitii clasic - o suma fixa de bani si o durata de viata exacta (n. red. in general, fondurile de investitii au o durata de viata de pana in 10 ani, perioada de timp in care sa investeasca banii de care dispun si sa obtina si profit). Astfel, Swiss Venture nu are o limita de timp in care sa fie presata sa castige profit, investeste nu doar in proiecte externe, ci si in dezvoltarea propriilor afaceri in domeniul online si, daca este nevoie, poate sa capitaleze si sume mari de bani.

“Actionam ca antreprenori si avem toata deschiderea pentru proiecte in care sa venim cu mai mult decat finantare. Incercam sa oferim experienta pe care o avem si accesul la reteaua noastra de networking din online. Swiss Venture este o firma creata de antreprenori, care au in plan realizarea propriilor proiecte, dar si ridicarea altora externe”, declara pentru startups.ro Cristian Ducu, CEO Swiss Venture.

In prezent, compania are in derulare sapte proiecte, dintre care sase sunt dezvoltate de la zero, pe baza unui concept propriu. Al saptelea proiect, care va fi lansat curand, a fost adus in firma ca proiect extern, dar a devenit proiect propriu.

“Dorim sa finantam orice proiect in care credem si, daca este indeajuns de interesant, putem sa gasim finantare suplimentara in reteaua noastra europeana”, mai spune Cristian Ducu.

Investitiile companiei merg pana la un maxim de cateva sute de mii de euro pentru un start-up dezvoltat in mediul online. Swiss Venture accepta exclusiv proiecte online, care sunt fie la stadiul de plan de afaceri, fie la un nivel de dezvoltare in care este nevoie de mai multi bani pentru a evolua.

Modelul de business
“Dorim sa investim in afaceri cu un concept foarte clar, unde se precizeaza sursa veniturilor, profitul si modul de atragere a clientilor”, spune Cristian Ducu.

Proiectele finantate sunt gandite sa fie sustenabile pe termen lung, de cinci - sapte ani.

Reprezentantul companiei spune ca la inceput strategia a fost de a fi actionari majoritari in afacerile finantate, dar exista si posibilitatea ca Swiss Venture sa detina o parte mai mica din pachetul de actiuni “atata timp cat oamenii sunt dispusi sa faca sa mearga acel proiect”.

Cristian Ducu spune ca firma ca evita sa mearga pe modele de monetizare bazate pe publicitate.

“Modelele noastre de business sunt tranzactionale, fie pe produse, fie pe servicii. Dar, daca sunt produse deosebite pe publicitate, le acceptam, cu toate ca nu acesta este targetul principal”, afirma reprezentantul Swiss Venture.

Planul companiei este de a ajunge sa detina 70% proiecte din domeniul comertului online si 30% proiecte in domeniul comunitatilor.

Afaceri romanesti versus afaceri straine
Reprezentantul Swiss Venture apreciaza ca afacerile online dezvoltate in Romania sunt diferite radical ca structura de cele din strainatate.

“In afara s-a mers pe un model de business bazat pe publicitate. In schimb, aici segmentul e-commerce este cel care va avea un viitor mai clar”, explica Ducu.

El adauga faptul ca antreprenorii romani sunt foarte mult axati pe partea de tehnologie si mai putin pe e-commerce. Afaceristii romani sunt considerati inovatori, dar nu au planuri clare de afaceri.

“Exista acest trend al supertehnologiei. Ideile sunt super interesante de pus in practica, dar le lipseste <clear business model>.Exista foarte mare atractie pentru Twitter sau Facebook, care nu au un model clar de monetizare, dar sunt cool, trendy. Asta poate si pentru ca in Romania exista oameni inovatori, ceea ce nu este un lucru rau in final”, mai spune Cristian Ducu.

In opinia reprezentantului Swiss Venture, exista multe proiecte interesante in tara noastra, comertul cu electronice si calculatoare fiind singurul aglomerat din segmentul e-commerce. Insa, domeniul comertului online este o nisa cu potential, unde nu s-a investit foarte mult.

Redactor: Lidia Ionita

Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.

Dupa ce se fac aceste estimari, se realizeaza proiectii de venituri, cheltuieli, capital de lucru si investitii pe urmatori cinci si zece ani, de la data evaluarii. Potrivit evaluatorilor, o perioada lunga pe care se fac prognozele reduce valoarea finala a companiei.

"Rezultatul acestor proiectii este un flux de numerar in fiecare an, care se actualizeaza la data evaluarii, tinand cont de valoarea in timp a banilor. Suma acestor fluxuri de numerar actualizate reprezinta valoarea companiei", explica pentru strartups.ro Gheorghe Nistoroiu, Manager in cadrul departamentului Financial Advisory la compania de consultanta financiara si audit Deloitte Romania.

Ca si in cazul altor tipuri de evaluari, unul dintre elementele importante pentru o firma din domeniul serviciilor este stablirea scopului: evaluare pentru vanzare, inaintea vanzarii, pentru a lua decizia daca merita sau nu vanduta, evaluare pentru fuziune sau post-tranzactie, pentru stabilirea anumitor strategii, pentru raportarile contabile, un imprumut sau o investitie.

Dimenisunea afacerii este un alt parametru luat in calcul iar primul element evaluat este valoarea pietei, pentru a vedea care este maximul de crestere al unei companii.

"Acum un an si jumatate, erau putini cei care estimau valoarea pietei, sa vada care este intr-adevar capacitatea de business a unei companii, si se uitau numai la EBITDA firmei", spune pentru startups.ro Mihai Pop, Partner la compania de consultanta Osprey - Partners.

Ce se evalueaza
Activele intangibile sunt cele mai importante in evaluarea unei companii de servicii. Acestea pot fi numele, marca, francizele, contractele cu clienti importanti, contractele de munca cu salariatii - cheie sau relatiile functionale create intern in companie.

"O mare importanta o are posibilitatea de mentinere a acestor active cat mai mult in companie, avand in vedere caracterul volatil al acestora", spune pentru startups.ro Adrian Crivii, Manager General la compania de evaluare Darian Rom-Suisse.

De exemplu, la o companie de servicii de telefonie, valoarea se calculeaza la numarul de conexiuni sau la numarul de contracte.

Daca o companie detine active care nu fac parte din obiectivul principal de activitate si nu contribuie la fluxul de numerar (cladiri, terenuri, echipamente, participatii la alte companii), acestea nu intra in evaluarea afacerii. Activele secundare sunt adaugate la valoarea afacerii si incluse in tranzactie numai daca doreste cumparatorul.

"Nu sunt considerate active secundare in evaluare si fac parte din afacere acele cladiri, terenuri si echipamente fara de care business-ul nu isi poate desfasura activitatea si intra in evaluarea pe baza de venit", precizeaza Mihai Pop. 

Raportul de evaluare contine o parte descriptiva, o analiza operationala si comerciala, una juridica si alta financiara. In cazul aplicarii abordarii bazate pe venituri, raportul contine si o descriere a strategiei, legata de dezvoltarea afacerii in viitor, si ipotezele, in care se explica si se justifica parametri luati in calcul in modelul financiar al evaluarii pe baza de venit.

"Managementul are un rol important intr-o lucrare de evaluare si unul activ, deoarece anumite sectiuni sunt pregatite numai de el", mai spune Gheorghe Nistoroiu.

Metoda evaluarii pe baza de multiplu
In acest caz, valoarea companiei este obtinuta din suma estimarilor de flux de numerar, care este inmultita cu un multiplicator, iar din rezultat se scad datoriile firmei. Multiplicatorul aplicat fluxurilor de capital depinde de industrie, tara, stadiul de dezvoltare al afacerii si evolutia economiei.

"Acesta metoda a fost utilizata mult in Romania in perioada ultimilor ani in procese de fuziuni si achizitii. De exemplu, pentru industria IT si servicii, multiplicatorul a variat intre trei si patru, ajungand pana la 10 - 12. Multiplul s-a redus semnificativ odata cu aparitia crizei economice financiare  si restrangerea economiei", spune Adrian Crivii.

Mihai Pop adauga faptul ca in prezent un multiplul de sase aplicat la EBITDA poate fi considerat anormal de ridicat.

Multiplul unui domeniu de activitate este stabilit pe baza afacerilor similare, cu aceeasi dimensiune si care au fost tranzactionate. Astfel, fiecare domeniu are un anumit multiplu, care difera apoi in functie de companie. De exemplu, liderii unui segment primesc multipli mai mari, pentru ca pot influenta evolutia pietei respective.

"In contextul economic actual marcat de criza economica, valoarea unei companii este mai bine reflectata in abordarea pe baza de venituri", subliniaza Gheorghe Nistoroiu.

Avantajul abordarii este ca ia in calcul potentialul de dezvoltare al unei companii, inclusiv pentru cele aflate intr-un stadiu incipient de dezvoltare.

"Accentul pus pe venituri face ca in prezent business-urile sa se evalueaze mai simplu decat acum un an, un an si jumatate", precizeaza Mihai Pop.

In Romania, una dintre provocarile in abordarea in functie de venit este lipsa planurilor de afaceri ale companiilor, pe baza carora se fac proiectiile de flux de numerar.

"Sunt companii de sute de milioane de euro, dezvoltate de romani, fara un plan de afaceri. Cat valoreaza o astfel de companie? Nimic, deoarece firma depinde prea mult de un numar restrans de persoane si nu are tinte pentru a continua activitatea in cazul in care dispar aceste persoane", adauga Mihai Pop.

Optiune de calcul pentru venituri
O varianta pentru evaluarea prin venituri este rata de actualizare, reprezentata de costul mediu ponderat al capitalului, care arata in cati ani se recupereaza sumele investite intr-o companie. In costul mediu ponderat al capitalului intra costul capitalului actionarilor si creditele firmei.

Costul capitalului actionarilor sau cost of equity se calculeaza cu ajutorul capital assets pricing model (CAPM), care include o rata fara risc (capacitatea companiei de a obtine un credit de la banca) si riscul de dobanda (diferenta dintre venitul obtinut printr-o obligatiune guvernamentala si dobanda de la banca). In plus, CAPM include o prima de risc de pe piata bursiera, riscul de tara si indicele Beta pentru domeniul respectiv.

Indicele Beta se raporteaza la piata de capital, deoarece pe aceasta piata exista tot timpul tranzactii. Acest indice prezinta riscul direct proportional cu evolutia sectorului analizat. Astfel, o companie dintr-o piata cu un indice mare va creste si va scadea in functie de cat de mare este Beta fata de piata de capital.

"Cand indicele Beta pentru un domeniu este mai mare ca 1, piata respectiva se misca mai accentuat decat piata de capital, iar cand este mai mic decat 1 este mai putin accentuat decat piata de capital", mai spune Mihai Pop.

Astfel, domeniile cu cel mai redus risc sunt cele cu o valoare a Beta sub 1, precum utilitatile, care au 0,7 - 0,8. Prima de risc pe piata bursiera reprezinta suplimentul de profit cerut de un investitor intr-o investitie in actiuni, fata de o investitie intr-o obligatiune guvermentala. In general, companiile vandute pe piata libera se tranzactioneaza la un pret cu 20 - 30% mai mic decat cele listate.

"Insa, acum, in Romania, companiile nelistate se vand deasupra pietei, deoarece sunt tranzactionate fara emotiile de pe piata de capital", detaliaza Mihai Pop.

Influenta contextului din piata
In ultimele sase luni, in contextul turbulentelor de pe pietele financiare internationale, prima de risc pe piata bursiera a crescut de la 5% - 6% la circa 10%, conform Vernimmen.com. In plus, in aceeasi perioada, coeficientul Beta si riscul de tara al Romaniei au crescut, iar costurile creditarii s-au dublat.

"Rezultatul acestor cresterii ale costurilor este cresterea costului capitalului, care face ca valoarea firmelor sa scada destul de mult in aceasta perioada", detaliza Gheorghe Nistoroiu.

In aceste conditii, rata de actualizare s-a redus. Rezultatul este ca valoarea unei firme a scazut in proportia cu care s-au redus indicii din multiplu, chiar daca fluxul de numerar al acesteia firme s-a pastrat.

"Impactul crizei economice in evaluarea bazata pe venituri nu se limiteaza numai la cresterea costului capitalului. Este evident ca si proiectiile de venituri facute astazi sunt mult mai putin optimiste decat cele din urma cu sase luni", adauga Gheorghe Nistoroiu.

De exemplu, in cazul in care EBITDA unei firme se reduce cu jumatate si multiplul pe domeniu scade tot cu jumatate, valoarea unei companii ajunge la un sfert.

Citeste aici mai multe detalii despre influenta contextului din piata asupra valorii companiilor.

Metoda comparativa
Alta abordare pentru evaluarea companiilor de servicii este comparatia cu alte “firme etalon”, tranzactionate recent pe Bursa sau pe piata privata.

"Acesta metoda se foloseste in economiile dezvoltate, pentru perioade in care piata este foarte activa, cand se fac multe tranzactii in industria respectiva", spune Adrian Crivii.

Pentru comparatie, se iau in calcul firme de dimensiuni similare, valoare apropiata, cu acelasi profil, actionand in aceeasi piata si tranzactionate recent. In cazul in care nu exista companii similare in tara noastra, evaluarea se va raporta la firme aflate in tarile din Europa Centrala (Bulgaria, Cehia,  Polonia, Slovacia, Ungaria) sau in alte tari din Uniunea Europeana. Multipli calculati in aceasta abordare sunt corelati cu indicatorii economici carora li se aplica.

"Avantajul acestei abordari este ca e cea mai aproape de piata. Dezavantajul este dificultatea de a gasi societati comparabile, respectiv tranzactii, care sa se fi petrecut relativ recent, pentru ca, de exemplu, situatia din prezent este mult diferita fata de acum sase luni", mai spune Gheorghe Nistoroiu.

Un alt dezavantaj este ca de multe ori lipsesc informatiile complete despre tranzactii, iar cel mai greu de gasit sunt datele pentru tranzactiile mici.

“Evaluarile pe baza de comparatie au relevanta limitata, deoarece majoritatea tranzactiilor si informatilor financiare comparabile si disponibile dateaza din perioade anterioare si au avut loc in conditii economice diferite", subliniaza Gheorghe Nistoroiu.

Utilizarea simultana a mai multor metode de evaluare
In general, pentru a stabili valoarea unei companii se folosesc simultan mai multe metode, in functie de scopul evaluarii, de cantitatea si calitatea informatiei si de judecata profesionala a evaluatorului.

“In acest caz, se foloseste una dintre metode, care aproape intotdeauna este cea bazata pe venituri, si apoi se fac niste calculatii de multipli, pentru a vedea daca valorile rezultate se sustin reciproc", subliniaza Gheorghe Nistoroiu.

Valorile rezultate prin cele doua abordari, comparatie si venituri, pot sa difere.

"Alegerea valorii finale se face pe baza judecatii profesionale a evaluatorului, in functie de cantitatea, calitatea si relevanta informatiilor profesionale avute la dispozitie", completeaza Gheorghe Nistoroiu.

Uneori, valoarea finala se stabilieste ca o medie ponderata a valorilor obtinute din diferitele metode de evaluare, alteori, doar pe baza judecatii profesionale.

De exemplu, daca evaluatorul considera ca firmele folosite pentru comparatie au valori apropiate cu a companiei evaluate si datele sunt recente, probabil va decide ca valoarea gasita prin aceasta abordare are o pondere mai mare in concluzia valorii finale. Evaluatorul nu este obligat sa foloseasca una dintre abordari, insa o va alege pe cea relevanta.

Redactor: Alina Botezatu

Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.