Increderea consumatorului este in crestere in Europa, dar scade in Canada si America Latina


    

 

Increderea consumatorului la nivel global a inceput anul 2015 cu un index de 97 (in crestere cu 1 punct fata de trimestrul 4 din 2014 si fata de anul trecut), conform unui nou studiu realizat de Nielsen. Indexul Nielsen de incredere a consumatorului masoara perceptiile asupra oportunitatilor pe piata muncii, finantelor personale si intentiilor imediate de cumparare a 30.000 de respondenti cu acces la internet din 60 de tari.

In timp ce increderea la nivelul regiunilor globale a ramas relativ stabila in primul trimestru, exista variatii considerabile intre diferitele piete. In Europa sunt semne de imbunatatire a increderii consumatorilor in multe tari, ceea ce reflecta semnele de crestere din aceste tari. Preturile mai mici la petrol au ajutat consumatorii europeni din tarile non-producatoare, iar piata muncii se imbunatateste. Pe de alta parte, scaderea Euro fata de dolar este benefica pentru industriile exportatoare dar nu si pentru consumatori, care vor plati mai mult pe importuri.”, a declarat Luise Keely, vice-presedinte Nielsen si presedinte al Demand Institute.
 

Vesti bune si vesti rele
Vestea buna este ca, fata de sfarsitul anului trecut, cand toate scorurile regionale de incredere au scazut, inceputul anului aduce mai multa speranta, deoarece increderea a crescut usor sau a ramas stabila in toate regiunile, cu exceptia Americii Latine. Increderea consumatorului a ramas stabila in America de Nord (106) si a crescut cu 1 punct in Asia-Pacific, ajungand la cel mai mare scor regional, de 107. Increderea din Orientul Mijlociu / Africa (96) si Europa (77) au crescut cu un punct in primul trimestru, dar a scazut cu doua puncte in America Latina (86) - cel mai jos scor al regiunii din 2011.

In randul marilor economii mondiale, Japonia a inregistrat cea mai mare crestere a increderii consumatorului, de 9 puncte pana la 82 in T1, atingand cel mai mare scor de la inceputul studiului Nielsen in 2005. Germania, de asemenea, a atins pragul de 100, dupa o crestere de 2 puncte. Increderea a crescut cu 1 punct in SUA (107), trei puncte in Marea Britanie (97) si trei puncte in Franta (60). In opozitie, China a scazut cu un punct fata de T4 2014.

In topul ingrijorarilor romanilor pentru urmatoarele 6 luni se afla in continuare sanatatea si siguranta locului de munca. In mod similar, siguranta locului de munca este un subiect de interes si la nivel regional, 14% dintre respondenti declarand ca aceasta este cea mai mare ingrijorare atat in Europa, cat si la nivel mondial. Cresterea facturilor la utilitati este de asemenea o ingrijorare intalnita la nivelul intregii Europe, pe care o regasim si in Romania in top 5% - 8% dintre romani gasind acest aspect ca fiind cel mai ingrijorator.
 

In Q1 2015 s-a cheltuit mai putin si s-a economisit mai mult
Intentia de achizitie imediata a scazut sau a ramas stabila in T1 2015 pentru toate categoriile sociale analizate. Aproape 3 din 10 respondenti la nivel global (32%) intentioneaza sa cheltuiasca pentru vacante, 31% pentru haine noi si 28% pentru divertisment in afara casei, ceea ce indica o scadere trimestriala de 2, 3 si  respectiv 2 puncte procentuale. Un sfert dintre respondentii la nivel global planifica achizitia de noi produse tehnologice (24%) si plata datoriilor (25%), valori egale cu cele inregistrate in trimestrul anterior. Milenialii (respondentii intre 25 si 29 de ani) au depasit in medie cu 10 procente valorile medii pentru aceste cheltuieli. Acesti consumatori, care sunt la inceputul carierei si care adesea nu au inca familii in grija, au o mai mare disponibilitate de a cheltui.

Intentia de a economisi, pe de alta parte, este in usoara crestere la nivel global fata de T4 2014, cu un punct procentual in favoarea fondurilor mutuale si a cumpararii de actiuni (22%) si cu un punct procentual pentru fonduri de pensii (11%). Aproape jumatate din respondentii la nivel global intentioneaza sa depuna la banca economiile (48%), la fel ca in perioada anterioara, in timp ce 14% au declarat ca nu reusesc sa economiseasca nimic, in crestere de la 13% in trimestrul trecut.

Aproape un sfert dintre cei cu varsta peste 55 de ani au declarant ca nu reusesc sa economiseasca (22%) - cel mai mare procent dintre toate categoriile de varsta.

Cu toate acestea, un semnal pozitiv pentru viitor vine de la respondentii cu varste intre 21 de ani - 34 de ani, care economisesc in proportie de 53%.
 

Semne de speranta in Europa
Europa a ramas cea mai putin optimista regiune la nivel global, cu un index general de 77, dar sunt mai multe semne de revenire a moralului marcat de recesiunea din regiune. Increderea in locul de munca a crescut in 15 din cele 32 de tari, iar in 18 din ele perspectivele financiare personale s-au imbunatatit fata de T4 2014.

Intentia de cumparare, desi ramasa comparativ scazuta, a crescut in 19 piete.

Italia si Grecia, doua tari marcate puternic de recesiune si datoria externa, au inregistrat niveluri de incredere in crestere cu 12 puncte in primul trimestru. Scorul Italiei (57) este cel mai ridicat atins din 2011, iar Grecia a postat un indice de incredere de 65, cel mai inalt din 2009.

Mai multe tari au inregistrat cel mai mare nivel de incredere din ultimii ani: Marea Britanie (97) a atins cel mai ridicat nivel din 2006 pana in prezent; Irlanda (92) - cel mai ridicat din 2008, Spania (67) cel mai ridicat din 2010 iar Portugalia (59) cel mai ridicat din 2006. Pe de alta parte, tensiunile geopolitice dintre Rusia si Ucraina par sa contribuie la recorduri negative ale indicelui de incredere raportat in aceste tari. Indicele Rusiei a scazut pentru a doua perioada consecutive pana la 72, mai jos chiar si decat cel inregistrat in timpul crizei, iar increderea in Ucraina a scazut cu 11 puncte pana la 41 in primul trimestru.

Sondajul global Nielsen, care include Indicele Increderii Consumatorilor la nivel mondial, a fost initiat in 2005. Sondajul Global privind Increderea Consumatorilor si Intentia de a Cheltui a fost realizat in perioada 23 Feb - 13 Mar 2015 si a adunat peste 30.000 de respondenti cu acces la internet din 60 de tari din regiunile Asia-Pacific, Europa, America Latina, Orientul Mijlociu, Africa si America de Nord. Acest esantion are cote bazate pe varsta si sex pentru fiecare tara in parte, fiind realizat pe utilizatorii de internet ai acestora, este reprezentativ pentru utilizatorii de internet si are o marja de eroare de ±0,6%. Acest sondaj Nielsen se bazeaza doar pe comportamentul respondentilor cu acces la internet, rata de raspandire a internetului variind in functie de tara.
 

Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.


Nu exista comentarii

Publicitatea online a crescut in Romania cu 7%, in 2014


    


Conform celei mai recente editii a studiului ROADS (Romanian Online Advertising Study), realizat de catre IAB Romania si PwC Romania pentru al 8-lea an consecutiv, piata de publicitate online din Romania a avut in anul 2014 o valoare raportata de companiile participante de 112.824.515 lei, adica 25,4 de milioane de euro, la un curs mediu anual de 4,4446 lei/euro.

La nivel anual, s-a consemnat o crestere in termeni reali, de 7%, faţa de anul precedent (luand in calcul doar companiile care au participat la studiu in toate cele 4 semestre din 2013 si 2014).

Cred ca daca la aceasta crestere naturala de 7% in termeni reali mai adaugam si rezultatele unor viitoare eforturi de industrie, in urmatorii doi ani vom putea avea si o crestere de doua cifre. Pentru a ajunge acolo, ne propunem sa avem o mai mare implicare in acest tip de activitati din partea cat mai multor actori din aceasta piata”, spune Ionut Oprea, Presedinte al Asociatiei IAB Romania

Bogdan Belciu, Partener, Servicii de Consultanta pentru Management, PwC Romania spune ca piata media din Romania, in general, si segmentul publicitatii online, in special, se confrunta in continuare cu diverse provocari.

Potential de crestere exista, pentru ca traversam o perioada de accelerare a cresterii economice, cand jucatorii se lupta pentru castigarea cotei de piata, insa este nevoie de inovatie la nivelul publisherilor online pentru a reusi sa monetizeze interesul crescut al advertiserilor. De asemenea, exista loc de imbunatatire a modelului de afaceri al publisherilor online si de optimizare a procesului de vanzare. S-a observat de asemenea faptul ca in ultimii doi ani au inceput sa castige teren segmentele de mobile si video advertising, odata cu dezvoltarea accelerata a Internetului mobil si a interconectarii accentuate a dispozitivelor inteligente. Acestea sunt zone asupra carora publisherii trebuie sa se concentreze indeosebi, pentru a crea continut de calitate si a capitaliza oportunitatile de piata”, spune Bogdan Belciu. 

In ambele semestre din 2014, formatele publicitare de tip display au ramas cele mai populare segmente ale publicitatii online, acestea fiind urmate de content sponsorships.

Printre industriile care au condus topul investitiilor in publicitatea online in a doua jumatate a anului 2014, se numara: telecomunicatii, pentru al saselea an consecutiv lider pe piata, secondat de data aceasta de segmentul bauturilor si de comertul online. Retailul online ajunge astfel in premiera pe locul trei in topul consumului de publicitate online, depasind segmentul auto care detinuse locul al treilea la nivel de volum in primul semestru al anului 2014.

Studiul analizeaza piata in functie de trei criterii principale: formatele de publicitate folosite, categoriile de advertiseri care au utilizat publicitatea pe Internet si lunile din fiecare semestru si an pentru determinarea sezonalitatii. Inca din 2008, ROADS agrega direct vanzarile nete, directe de publicitate online, ale companiilor participante (publisheri), oferind astfel cifre exacte despre volumul total al vanzarilor companiilor participante, in acelasi timp asigurand confidentialitatea datelor oferite de fiecare dintre acestea.
 

Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.


Nu exista comentarii

Pana la finalul anului, peste 25% din vanzarile FlorideLux.ro vor veni de pe smartphone-uri si tablete


    


Reprezentantii companiei estimeaza ca, pana la finalul acestui an, peste 25% din venituri vor fi generate de pe smartphone-uri si tablete, atat din comenzile plasate pe versiunea mobila a platformei FlorideLux.ro, cat şi de pe aplicatia de mobile Floraria FlorideLux, lansata in luna mai, se mentioneaza intr-un comunicat de presa.

In primele trei luni ale lui 2015, peste 17% din vanzarile totale de aranjamente florale FlorideLux au fost generate de comenzile realizate pe smartphone sau tableta, procent care creşte de la luna la luna.  La nivelul intregului an 2014, ponderea vanzarilor mobile FlorideLux era de 10%.

Asistam la o evolutie tot mai rapida a adoptarii echipamentelor mobile de catre iubitorii de flori. Vorbim in principal de oameni activi si dinamici, care nu de putine ori se informeaza cu ajutorul smartphone-ului sau al tabletei, si finalizeaza comanda telefonic, fiind in tranzit. Pentru a veni in intampinarea nevoilor lor, ne-am propus sa fim prezenti in absolut toate mediile posibile, de unde şi decizia de a lansa propria aplicatie mobila", declara Marius Dosinescu, CEO si Fondator FlorideLux.

Astfel, compania a lansat in luna mai aplicatia Floraria FlorideLux.ro, disponibila gratuit pentru smartphone-urile si tabletele cu sisteme de operare  iOS si Android.

Pe langa aranjamentele florale preferate, utilizatorii pot cumpara de pe aplicatie produse speciale destinate sarbatorilor care urmeaza si pot consulta categoriile cele mai cautate sau ultimele produse adaugate. Aplicatia se adreseaza si celor care vor sa aleaga florile dorite dupa ce le vad pe viu, si le pune la dispozitie o harta prin care poate fi localizata floraria fizica FlorideLux cea mai apropiata.

In acest moment, peste 38% din traficul FlorideLux.roeste realizat de pe dispozitive mobile. Potrivit datelor companiei, rata de conversie in acest caz este de peste 2%, mai mare decat dea a utilizatorilor variantei desktop a site-ului. In acelasi timp, si valoarea medie a unei comenzi de flori de pe versiunea mobila a FlorideLux.ro este mai mare cu circa 15% fata de comanda medie realizata de pe site-ul web.

In ceea ce priveste profilul clientului care comanda flori de pe mobil, datele FlorideLux.ro arata ca 60% dintre comenzi sunt plasate de femei, respectiv 40% de catre barbati. Vizitatorii versiunii mobile a FlorideLux.ro sunt in principal utilizatori de iOS, provin din mediul de afaceri, locuiesc in orase mari, au venituri medii si mari, adopta tot ce e nou in materie de tehnologie si au o viata dinamica.

Orasul care genereaza cele mai multe comenzi de flori de pe mobil este Bucurestiul, urmat in clasament de Iasi, Cluj-Napoca, Timisoara, Brasov, Constanta si Ploiesti.
 

Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.


Nu exista comentarii

Telekom Romania a lansat LocalHub.ro, o platforma de tip One Stop Shop pentru afacerile mici si mijlocii


    


Platforma online pune la dispozitia utilizatorilor un instrument prin care acestia pot gasi informatii relevante si actualizate despre firme si activitatea acestora. in cadrul platformei sunt prezentate, inca de la lansare, peste 400.000 de firme din toata tara si din toate domeniile de activitate, se mentioneaza intr-un comunicat de presa.

LocalHub.ro le ofera reprezentantilor firmelor posibilitatea de a-si consolida prezenta online pentru afacerea lor, prin crearea unei pagini personalizate in cadrul portalului, care sa reuneasca informatii complete si detaliate despre activitatea firmei si despre produsele si serviciile pe care le ofera consumatorilor.

Site-ul dispune, de asemenea, de o versiune optimizata pentru mobil, in acord cu noile obiceiuri de consum ale utilizatorilor, care acceseaza din ce in ce mai mult internetul de pe telefonul mobil. Potrivit ultimelor statistici, traficul de pe dispozitive mobile reprezinta aproximativ 10% din traficul total de Internet.

“Mai mult de 50% din firmele mici si mijlocii din Romania nu au o prezenta relevanta in online. Prin lansarea LocalHub.ro, am dorit sa venim in intampinarea acestei nevoi si sa aducem firmele acolo unde sunt deja clientii lor: in mediul online. Lansarea de astazi este doar primul pas al proiectului, urmand sa dezvoltam produsul pe parcursul acestui an si sa integram in aceasta platforma mai multe solutii din zona online. in acelasi timp, este o premiera la nivelul Grupului Deutsche Telekom, un proiect inovator de tip One Stop Shop, prin care ne propunem sa devenim primul partener integrat de servicii online si offline, atat pentru consumatori, cat si pentru afaceri”, a spus Alina Cazacu, Senior Manager Non Core E-activities Telekom Romania.

Reprezentantii firmelor listate pe platforma pot revendica drepturile de administrare a paginii dedicate afacerii lor si pot completa informatii relevante pentru utilizatori.

Fiecare afacere poate avea o descriere personalizata, care sa informeze utilizatorii cu privire la produsele si serviciile oferite, poate publica link-uri catre propriul website, programul de lucru, precum si datele de contact.

La randul lor, utilizatorii portalului se pot informa cu privire la companiile listate si sunt invitati sa sugereze serviciile si produsele pe care le-au incercat sau pe care le recomanda.
 

Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.


Nu exista comentarii

SMEs How To - solutii practice de crestere si dezvoltare a afacerii


    


Principalele provocari cu care se confrunta proprietarii de afaceri mici si mijlocii, strategii de marketing si branding pentru IMM-uri, tehnologii folosite pentru eficientizarea activitatii si dezvoltarea afacerii, fonduri europene si programe de finantare pentru IMM-uri, au fost cateva din temele discutate la conferinta SMEs How To, organizata saptamana trecuta de publicatia Business Review, la Impact Hub, Bucuresti.

18 speakeri au discutat in cadrul evenimentului despre secretele succesului lor, despre ce inseamna antreprenoriatul de succes, despre cum au pus bazele afacerii, despre principalele directii de dezvoltare si parghiile disponibile in Romania si in strainatate pentru crearea unei afaceri de succes, se mentioneaza intr-un comunicat de presa.

Despre importanta intelegerii tehnologiei ca metoda de eficientizare a afacerii si de control al costurilor, avantajele lor competitive, despre care sunt tehnologiile pe care le au antreprenorii la indemana astazi si la ce nivel sunt folosite acestea in Europa, au vorbit Marius Andronache, Manager, ICT & Cloud, Enterprise Business Unit, Vodafone Romania si Alina Georgescu, Sales Director, YMENS.

Un alt subiect intens dezbatut a fost cel legat de programele de finantare nationale si europene disponibile pentru IMM-uri, in cadrul panelului dedicat optiunilor de finantare, unde au luat cuvantul: Mihai Sfintescu, Partner, 3TS Capital Partners; Dragos Rosca, Chairman and Shareholder, Delta Asset Invest, More Outsourcing, RBL; Marcin Wojcicki, Business Development Manager, BVB, Bucharest Stock Exchange; Marius Bostan, Fouder and Senior Partner at VMB Partners SA, President and Founder Member FNTM; Ramona Ivan, Director, External Relations and Structural Funds Branch, CEC Bank; Raluca Nan, Senior Project Specialist,  EBRD Small Business Support (SBS) Romania.

Din partea Bursei de Valori Bucuresti, Marcin Wojcicki a vorbit despre piata AeRO, care a fost creata special din nevoia de a furniza antreprenorilor o alternativa de finantare pentru dezvoltare si care este segmentul dedicat listarii companiilor la inceput de drum, pentru finantarea proiectelor, pentru sporirea vizibilitatii si dezvoltarea afacerii.

Multiple activitati, initiative si proiecte menite sa sprijine antreprenorii romani, sa dezvolte un mediu economic si social propice dezvoltarii acestora, si a unei culturi menageriale moderne, odata cu dezvoltarea intregii economii romanesti, au fost detaliate in cadrul evenimentului. Multe dintre acestea se regasesc in calendarul FNTM (Fundatia Nationala a Tinerilor Manageri) si RBL (Romanian Business Leaders).

"Fereastra de oportunitati este evidenta, lucrurile par ca se stabilizeaza si cred ca mediul politic tine cont si de mediul de afaceri”, a declarat Marius Bostan.

Privirea optimista asupra segmentului IMM-urilor si asupra antreprenorilor de astazi a fost impartasita de toti vorbitorii din cadrul panelului de discutii.

Din punct de vedere macro-economic, in sfarsit ne asteptam la un an mai bun”, a spus Mihai Sfintescu.

Despre spirit antreprenorial, despre ce inseamna sa cresti o afacere de la zero, despre retete de crestere si dezvoltare, metode de invatare si cativa pasi importanti de urmat in dezvoltarea unei afaceri pe plan national si international, au vorbit Sergiu Negut, Owner SVP Consult, Associate Partner Frufru, Softelligence Romania, HART Consulting Romania, 2Parale si Vladimir Oane, Director of Product, Hootsuite Media Inc. 

Conducem afacerile noastre cu indarjire. Visam la vremea cand ele vor fi mari si puternice. Intre timp, in fiecare luna platim salarii, platim taxe, platim chirii, platim furnizori. Incercam strategii de dezvoltare si mai ales amanam. Vom cuceri lumea luna viitoare, nu luna asta. Sau anul viitor, sau peste 5 ani. Dar ce fel de lume vom cuceri? Lumea de maine nu seamana cu lumea de azi, si cu cat intelegem asta mai repede, cu atat va fi mai usor sa construim afaceri puternice, atragatoare pentru Business Angels, pentru VC, pentru banci, pentru angajati, pentru presa”, a constituit unul din mesajele principale transmise de Sergiu Negut.

Cu solutii la principalele provocarile actuale si cu aspecte legale si de taxare de interes pentru IMM-uri au venit in sprijinul celor prezenti in sala Luisiana Dobrinescu, Partener, Dobrinescu Dobrev SCA si Ana Maria Andronic, Partener la Biris Goran SPARL.

Cu incurajari la creativitate si atentie pe solutii de marketing si branding adaptate pietei, economiei si consumatorului de astazi, dar si despre importanta autenticitatii in comunicare, indiferent de mediu si canale, au venit Andrei Cohn, Creative Director & Managing Partner, CohnandJansen JWT si Andrei Rosca, General Manager, Spada.

Despre resurse umane, importanta dezvoltarii si formarii permanente si despre alegerea strategica a partenerilor si a colegilor intr-o afacere la inceput de drum, au vorbit Andrei Gosu, General Manager, Ascendis, Adela Jansen, HR Executive Director, BRD si Dorina Surugiu, Managing Director, Maastricht School of Management  Romania.

Cred ca un antreprenor bun trebuie sa fie interesat si sa stie despre tot ce tine de munca, legislatie, promovare, etc.”, a mentionat Andrei Gosu.

In egala masura, Andrei ii sfatuieste pe antreprenori sa isi urmeze intuitia in procesul de luare a deciziilor in aceasta directie.

Evenimentul s-a incheiat intr-un ton optimist, sub cuvantul fondatorului Regina Maria, Wargha Enayati si al lui Mihai Sfintescu, care au pus in lumina principalele valori pe baza carora se incepe o afacere, se creste, se transforma, se vinde, printre care: incredere, autenticitate, sinceritate, iubire, unitate.
 

startups.ro a sprijinit evenimentul in calitate de partener media.

Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.


Nu exista comentarii

Eveniment: BEPS, rEvolutia fiscala - impactul noilor reguli asupra companiilor


    

In timp ce Romania se afla intr-un proces amplu de rescriere a Codului fiscal, este de asteptat ca schimbarile sa nu se opreasca aici, intrucat pe plan international exista o initiativa de amploare care va schimba radical modelul de business al companiilor multinationale. Proiectul BEPS reprezinta o mobilizare fara precedent a tarilor OECD/G20, care inainteaza intr-un ritm alert si care in scurt timp va redefini principiile fiscalitatii in domeniul impozitelor directe, se mentioneaza intr-un comunicat de presa.

Planul BEPS vizeaza recomandari privind modificari la nivelul tratatelor de evitare a dublei impuneri, legislatiei domestice a statelor, precum si altor instrumente internationale privind schimbul de informatii.

In acest context, Deloitte si BusinessMark Event Management organizeaza evenimentul “BEPS: rEvolutia fiscala. Impactul noilor reguli asupra afacerii dumneavoastra”, business-mark.ro desfasurat pe data de 16 iunie 2015, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, pentru a dezbate asupra unor teme precum:
• Schimbari ale legislatiei fiscale preconizate la nivel mondial
• Impactul initiativelor la nivelul Uniunii Europene
• Raspunsul autoritatilor romane la BEPS
• Schimb de informatii - obligatii noi pentru contribuabili si autoritati
• Limitarea deducerii costurilor cu finantarea
• Preturi de transfer: active intangibile si servicii de rutina
• Alocarea de riscuri si capital in tranzactiile intra-grup
• Noile cerinte de documentare in materie de preturi de transfer

Printre speakerii prezenti in cadrul conferintei se numara:
• Dan Badin - Partener coordonator servicii fiscale si juridice, Deloitte Romania
• Albert Baker - Coordonator Global al Grupului de Politici Fiscale Deloitte, participant activ la discutiile din cadrul OECD referitoare la proiectul BEPS, Deloitte Canada
• Iwona Georgijew - Coordonator al Practicii privind Preţurile de Transfer in cadrul Deloitte Central Europe, membru al Forumului de Preturi de Transfer al Uniunii Europene, Deloitte Polonia
• Monica Todose - Director la Directia Preturi de Transfer si Solutii Fiscale, ANAF
• Daniel Petre - Director servicii fiscale, Impozite directe, Deloitte Romania
• Ciprian Gavriliu - Director servicii fiscale, Preturi de transfer, Deloitte Romania
 

startups.ro sprijina evenimentul in calitate de partener media.

Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.


Nu exista comentarii

Energy Forum 2015: se schimba rolul statului in domeniul energetic


    


Aceasta este una din concluziile evenimentului Energy Forum 2015, organizat saptamana trecuta de BusinessMark.

Conferinta a constituit un prilej de analiza si dezbatere a sectorului energetic, reunind reprezentanti ai managementului celor mai importante companii energetice prezente pe piata romaneasca, ai autoritatilor si ai asociatiilor din energie, se mentioneaza intr-un comunicat de presa.

Observam ca se schimba rolul statului in domeniul energetic. Statul devine actionar minoritar in companiile pe care le-a gestionat candva si devine gestionar de ajutoare de stat. Fondurile structurale sunt de fapt un ajutor de stat. Certificatele verzi, bonusul de cogenerare sunt tot ajutoare de stat, chiar daca nu trec pe la stat, ci direct de la public catre agentii economici. Chiar daca statul nu mai are bani in buzunar pentru a sustine companiile pe care le detine, gestioneaza aceste ajutoare de stat”, a declarat Valeriu Binig, Partner, Advisory, EY Romania.

Ovidiu Demetrescu, Director General, Hidro Tarnița, a subliniat ca in Romania, avem forta de munca foarte buna.

Incercam sa retinem aici oamenii valorosi, dar aceasta forta de munca nu trebuie sa fie ieftina, ci platita corect. Pana la urma, banii cu care ii platim se intorc in economie, pentru ca sunt cheltuiti tot aici. De asemenea, trebuie sa le oferim investitorilor un mediu in care sa poata sa isi planfice business-ul. Este adevarat ca in Romania s-au modificat regulile in timpul jocului, dar era de asteptat sa se schimbe, avand in vedere schemele respective. De altfel, astfel de schimbari s-au intamplat in multe alte tari”, a afirmat Ovidiu Demetrescu.

Potrivit acestuia, avem o evolutie stabila a productiei de energie, iar consumul este oarecum fluctuant, nivelul de generare de 60 Terra pe an fiind o veste buna.
George Guran, Sef Serviciu, Organismul Intermediar pentru Energie, Ministerul Energiei, Intreprinderilor Mici si Mijlocii si Mediului de Afaceri, a vorbit despre Investitii in domeniul energetic promovate in cadrul Programului Operational Infrastructura Mare 2014 - 2020.

Pentru proiectele privind promovarea productiei de energie din biomasa si surse geotermale, intensitatea ajutorului de stat acordat nu poate depasi: 60 % din costurile eligibile pentru intreprinderi mari, 70% din costurile eligibile pentru intreprinderi mijlocii, 80% din costurile eligibile pentru intreprinderi mici (inclusiv microintreprinderi)”, a declarat George Guran.

Potrivit acestuia, diferenta pana la valoarea totala a proiectului se acopera de beneficiar.

Tranzactiile trebuie sa fie transparente, nediscriminatorii si publice. Este normal, dar la noi s-a mers catre o abordare legata doar de cuvinte si nu de ansamblul lucrurilor care trebuiau sa se intample. Transparenta este un mod de comportare si nu o afisare de date pe niste site-uri. Ar trebui sa vorbim despre un mod de comportare al companiilor si nu de o concentrare asupra definitiei din Dex a transparentei. Credem ca unul dintre instrumentele care ar putea completa lucrurile bune care s-au facut pe piata romaneasca este posibilitatea de a se incheia direct contracte bilaterale negociate. Burse de energie electrica exista in toate tarile UE si catre ele se uita toti cei care fac tranzactii in domeniu, dar nicio bursa nu a fost delegata sa faca toate tranzactiile din tara respectiva asa cum se intampla in Romania”, a declarat Ion Lungu, Presedinte, Asociatia Furnizorilor de Energie Electrica din Romania - AFEER.

Potrivit acestuia, din noiembrie se vor putea face tranzactii numai dupa indeplinirea a doua conditii: licenta de tranzactionare si inscrierea in Registrul National de Tranzactionare.

Daca in scoala invatasem ca prin cogenerare se face o reducere de combustibili de 30%, tehnologiile de azi au dus la o reducere de peste 40%. Cogenerarea este singura tehnologie care reuseste acest lucru si care creste simultan eficienta. Asta inseamna ca ar trebui sa acordam o mai mare atentie cogenerarii. Din pacate, asta se intampla numai in tari ca Danemarca, Anglia, Germania. Replica este ca la noi nu se poate. Sunt necesare masuri reale, nu masuri electorale. Pentru mine, este o amenintare elaborarea unei noi strategii energetice.  Inainte de a face aceasta strategie sunt necesari alti pasi inainte, iar la noi nu sunt facuti”, a declarat Vasile Muntenita, Presedinte, Cogen Romania.

Vasile Muntenita a precizat ca sunt orase unde nu exista solutii pentru incalzire in iarna urmatoare si ca nu se cauta solutii, ci primeaza anumite interese locale. De asemenea, acesta a precizat ca surse din piata sustin ca maximum o saptamana Capitala se va confrunta cu lipsa apei calde.

Mihai Petre, Senior Manager, Customs & Global Trade, Deloitte Romania, a vorbit despre accizarea energiei obtinuta din biomasa.

Resursa regenerabila este cea mai abundenta de pe planeta, prima forma de energie, utilizata de om, odata cu descoperirea focului. Este laudabila productia si consumul de astfel de energii, dar nu uitati ca din punctul de vedere al accizelor sunteti priviti ca producatori clasici. Anumite produse obtinute din biomasa (de exemplu, bioetanol, biomotorina, biogaz) intra sub incidenta regimului de antrepozitare, indiferent daca acestea sunt destinate comercializarii/consumului propriu”, a declarat Mihai Petre, Senior Manager, Customs & Global Trade, Deloitte Romania.

Potrivit acestuia, produsele din biomasa supuse legislatiei de accize: Biomotorina (Ester metilic de calitatea motorinei, produs din ulei vegetal sau animal), Bioetanol (Etanol produs din biomasa si/ sau fractia biodegradabila a deseurilor), Biogaz  (Produs din biomasa si /sau din partea biodegradabila a deseurilor - in stare gazoasa/lichefiata), Energie electrica  (Produsa in centrale electrice ce au ca sursa de energie biomasa), BIO-ETBE (Etil-tert-butil-eter produs pe baza de bioetanol).

In partea de suportabilitate ar trebui sa fie prezent statul. Nu este tarziu, dar poate ca este ultimul ceas. Aproape 45% din populatia Romaniei este in pragul saraciei energetice. Sunt la limita posibilitatii de a plati facturile la energia electrica. Suportabilitatea ar trebui sa fie principala preocupare a Guvernului. Avem consumatori vulnerabili, din motive de sanatate sau alte cauze, care nu pot sa isi plateasca factura la energie electrica. Distorsiunea pretului gazului din ultimii ani a dus la contorsiunea domeniului in Romania”, a declarat Silvia Vlasceanu, Director Executiv, Federatia Patronala a Asociatiilor Companiilor de Utilitati din Energie - ACUE.

Potrivit acesteia, interventia politicului in domeniul energetic s-a facut si se face fara sa se tina cont de experienta si pozitia specialistilor in domeniu.
 

startups.ro a sprijint evenimentul in calitate de partener media.

Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.


Nu exista comentarii

Peste 1.400 de efecte au fost adaugate unui film, pentru proiectia in sala dotata cu tehnologia 4DX


    


Prabusirea unui elicopter, rafale de ploaie in timpul unui tsunami si miscari similare unui cutremur, acestea sunt unele din senzatiile pe care spectatorii le pot experimenta in sala 4DX a Cinema City Mega Mall, in timpul blockbusterului “Dezastrul din San Andreas”, se mentioneaza intr-un comunicat de presa.

In total, nu mai putin de 1.416 efecte speciale au fost adaugate acestui film pentru o vizionare adecvata intr-o sala dotata cu tehnologia  4DX .

4DX este considerata la scara larga cea mai mare inovatie de pana acum in materie de tehnologie cinematografica. Dezvoltata in Coreea de Sud de catre Grupul CJ, lider pe piata asiatica de entertainment, aceasta experienta a fost imbratisata de catre marile studiouri de la Hollywood. Tehnologia 4DX ofera o experienta cinematografica revolutionara, care activeaza toate cele cinci simturi. Noua sala 4DX beneficiaza de scaune high-tech mobile si efecte speciale ce includ vant, ceata, fulgere, baloane de sapun, apa, ploaie si mirosuri, disponibile atat pentru filmele 2D cat si pentru filmele 3D. Aceste efecte sunt perfect sincronizate cu actiunea de pe ecran, dand nastere unei experiente cinematografe memorabile.

Prin lansarea multiplexului din Mega Mall, ce include prima sala 4DX din Romania, Cinema City isi subliniaza pozitia de lider de piata ca numar de cinematografe, numar de bilete vandute si inovatii in tehnologie.

Blockbusterele ce urmeaza a fi difuzate in sala 4DX sunt: Poltergeist si Jurassic World.

Cinema City este cel mai mare operator de cinematografe din Romania si face parte din Cineworld Group, al doilea mare lant de cinematografe din Europa. Compania are multiplexuri in 13 orase din tara.

Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.


Nu exista comentarii

Doar 5% din firmele locale utilizeaza aplicatii mobile pentru afaceri - pe plan international, procentul este de peste 60%


    


Aproximativ 5% dintre companiile locale utilizeaza aplicatii mobile de business specifice industriei in care activeaza, comparativ cu gradul de utilizare de peste 60% inregistrat pe plan international, potrivit unui studiu al companiei de consultanta IDG Research Services, citat de SAP Romania.

Gradul de utilizare este asteptat sa creasca in perioada imediat urmatoare, insa una dintre problemele cu care se confrunta companiile locale este gradul redus de informare pentru dezvoltarea unei strategii bine definite pe zona de mobilitate la nivelul intregii organizatii.

"Companiile locale au inceput sa implementeze solutii punctuale, pe anumite zone de business, fara a dezvolta insa o strategie unitara pe zona solutiilor de mobilitate la nivelul intregii organizatii. Aceasta situatie se datoreaza in special gradului redus de informare asupra modului in care aplicatiile mobile au un impact major asupra tuturor liniilor de business din cadrul unei companii", spune Valentin Tomsa, director general SAP Romania.

In ceea ce priveste liniile de business, mai mult de jumatate dintre companiile internationale chestionate de IDG au deja implementate aplicatii mobile dedicate unui departament, fie ca este vorba de servicii financiare, resurse umane sau vanzari. in plus, un procent similar are acces la solutii analitice si alerte pentru indicatorii de performanta, direct de pe dispozitivul mobil. Companiile utilizeaza tehnologia mobila nu doar pentru a diminua timpul necesar derularii proceselor de business, ci si pentru a obtine informatii accesibile, precise si actualizate, cu scopul de a sustine angajatii, partenerii si clientii in luarea celor mai bune decizii.

Cu toate acestea, doar 20% dintre companiile analizate de IDG au definita o strategie unitara la nivelul intregii organizatii pe zona solutiilor de mobilitate, restul companiilor adoptand doar punctual aplicatii mobile de business. Mai mult, lipsa unei strategii la nivelul intregii organizatii se datoreaza si neincrederii manifestate de executivi, peste 60% dintre acestia declarandu-se nesiguri de succesul investitiilor mobile sau al modului in care solutiile de mobilitate influenteaza pozitiv desfasurarea afacerilor.

Pentru a sustine companiile de pe plan local care doresc sa afle mai multe informatii despre cum pot solutiile mobile de business sa le ajute in generarea de inovatie si transformarea afacerilor, SAP Romania a lansat Mobile Apps Catalog, in care sunt prezentate cele mai utilizate aplicatii mobile, precum si principalele avantaje ce decurg din utilizarea acestora. Catalogul este disponibil si in format digital, putand fi accesat si descarcat gratuit.


Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.


Nu exista comentarii

Teamshare: doar 1 din 20 distribuitori si producatori folosesc platforme integrate de e-commerce


    


Eficientizarea fluxului de procesare a comenzilor si de livrare a produselor duce la castiguri de timp si scaderi de costuri pentru un business care activeaza in distributie. Cel mai simplu mod prin care acest lucru se poate realiza este prin integrarea platformei de e-commerce cu sistemele de contabilitate si gestiune folosite. Doar 5% din companiile active pe nisa de distributie sau productie folosesc sisteme integrate, spun specialistii Teamshare, una dintre platformele complet integrate de comert electronic din Romania.

In ciuda ponderii mici a companiilor care utilizeaza sisteme intergrate de e-commerce, cand vine vorba de cifra de afaceri, procentul creste net in favoarea celor care au ales aceste automatizari, majoritatea lor companii medii sau mari, cu cifre de afaceri intre 1 milion de euro si 20 de milioane euro, arata informatiile Teamshare.

Daca pe un site care foloseste o platforma integrata de e-commerce, comanda clientului este preluata automat, iar factura este trimisa instant, pe unul neintegrat toate aceste procese sunt realizate manual, de catre un angajat, echivaland in timp si bani pierduti, potrivit Teamshare. De exemplu, pentru un distribuitor cu 20 de comenzi pe zi, un timp de procesare de 5 minute - 10 minute pentru fiecare comanda inseamna aproximativ 40 de ore pe luna, sau o saptamana de munca a unui angajat.

Site-ul integrat va afisa automat informatii actualizate despre stoc, pret, sold, limita de credit, facturi si incasari, pe care clientul le va putea accesa singur, la orice ora, fara a fi nevoit sa discute la telefon cu echipa de vanzari a distribuitorului.

"Integrarea site-ului de comert electronic cu sistemele de gestiune duce la economii substantiale de timp, doar prin automatizarea proceselor, fara a socoti si timpul pierdut in urma greselilor umane, care, de cele mai multe ori, duc la nemultumirea clientilor. Nu poti fi competitiv daca angajatii pierd timp copiind date dintr-un soft in altul", spune Marius Panait, Managing Partner Entelion Software, compania care dezvolta platforma Teamshare.

Potrivit acestuia, daca un distribuitor si-a integrat platforma de comert electronic cu sistemele de gestiune, un magazin online al unui reseller care vinde produsele sale va avea in orice moment la dispozitie toate informatiile necesare pentru a-si actualiza continutul de pe propriul site. El va avea acces, fara a comunica cu distribuitorul, la imagini de produse, descrieri, fise tehnice, preturi, sau ultimele detalii despre stocuri, in timp real.

Cu toate acestea, informatiile Teamshare arata ca mai putin de 5% din companiile care activeaza in zona de productie sau de distributie din Romania si-au integrat site-urile de comert electronic cu sistemele de gestiune.

"Desi mai putin de 5% dintre companii si-au integrat aceste sisteme, cand vine vorba de cifra de afaceri procentul creste net in favoarea celor care au ales aceste automatizari. Vorbim aici in principal de firme medii si mari care au inteles beneficiile si chiar necesitatea implementarii unor astfel de solutii. Ne asteptam ca pe viitor competitia sa impinga piata in directia integrarii si automatizarii. Daca liderul unei industrii face deja acest lucru, si ceilalti jucatori din piata vor trebui sa il urmeze pentru a putea ramane competitivi", adauga Marius Panait.

Solutiile de integrare se adreseaza companiilor cu cifre de afaceri de la cateva sute de mii la cateva zeci de milioane de euro, din domeniul distributiei de produse care nu necesita vanzare prin consultanti, sau producatorilor si importatorilor cu sute sau mii de distribuitori la nivel national.

Aproximativ 90% dintre companiile care au implementat platforma Teamshare au ales varianta SaaS (plata unui abonament), in locul licentierii. Unul dintre motivele pentru aceasta optiune este ca plata unui abonament lunar nu implica investitii suplimentare in infrastructura IT, de acest lucru ocupandu-se furnizorul solutiei.


Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.


Nu exista comentarii